Programul Școala după școală - lecții de proiect(2)

 O lecție importantă validată de proiectul al cărui beneficiar a fost ISJ DB constă în nevoia ca orele de recuperare și de efectuare a temelor dintr-un program Școala după școală adresat unui grup țintă format din copii cu risc de abandon școlar să fie completate cu activități recreativ – educative care să le placă copiilor și să le sporească interesul pentru școală. Este recomandat ca astfel de activități să fie organizate prin colaborarea cu diverse ONG-uri ce derulează programe educaționale care să le dea copiilor cuprinși într-un program de școală după școală ocazia să  își exerseze abilitățile de comunicare,  de lucru în echipă și să își dezvolte stima de sine. Procesul de monitorizare și evaluare a proiectului a evidențiat faptul că astfel de activități au influențat în mod semnificativ progresul școlar al elevilor.

Atelier multimedia 

Stiluri negative de conducere: managementul post-hoc

Există moduri de a conduce o instituție care sunt contraexemple de stiluri de management. Din păcate, ele sunt din ce în ce mai des întâlnite și în sistemul de învățământ, public sau privat. Foarte larg răspândit, din nefericire, este așa numitul management post-hoc. Principiul de bază al unui conducător care exercită un astfel de stil de management este că șeful are întotdeauna dreptate și nu este niciodată vinovat. Acest mod de gândire îi asigură de fapt siguranța jobului.

Pentru că nu are cunoștințe solide în domeniul managementului educațional, un astfel de conducător va veni cu idei vagi, obiective neclare și generale, de multe ori prezentate însă în cuvinte frumoase menite să ascundă  lipsa unei pregătiri de specialitate. Dacă subordonații cer clarificări, răspunsul clasic este tu ești expertul/ de aceea te-am angajat pe tine. Poziția de top pe care o are în ierarhia instituțională (ușor de obținut într-o societate care foarte rar se mai bazează pe competiția valorilor) acționează ca un zid protector și substitut pentru o expertiză reală în educație care ar impune respect. În loc să proiecteze și să planifice cu rigurozitate activitatea instituției, să aloce responsabilități clare, să monitorizeze  implementarea strategiilor și să își asume împreună cu colegii și insuccesele, îi judecă pe subordonați doar după ce au avut loc activitățile(post-hoc) și le spune ce ar fi trebuit făcut (De ce nu ai făcut așa și așa...), ca un înțelept ale cărui competențe nu pot fi contestate .

Dacă îi pui la îndoială cunoștințele, consideră că este un atac la persoană sau o lipsă de subordonare. Se înconjoară de persoane slab pregătite și foarte rar angajează oameni care sunt mai bine pregătiți decât el/ea și care pleacă din organizație imediat ce înțeleg despre ce e vorba.

Generația Peter Pan

Sociologii au constatat că în fiecare an crește tot mai mult numărul tinerilor cărora le este frică să se gândească la ei înșiși în ipostaza de adulți și prelungesc cât pot cantonarea în valorile culturale ale tinereții. Ajung să aibă peste 30 de ani și, deși au urmat școli bune și sunt foarte bine pregătiți pe plan profesional, unii dintre ei stau încă la părinți, alții nu se căsătoresc și pe mulți îi sperie gândul de a avea copii. Din teama de a nu fi răniți, tinerii din această generație de Peter Pans ezită să își asume riscurile unei vieți de adult, despre care cred că nu le poate aduce nimic bun într-o lume atât de divizată și cu atâtea probleme.

Un articol foarte bun pe această temă se poate citi pe  http://www.dailymail.co.uk/news/article-2176281/Generation-refuse-grow-No-mortgage-No-marriage-No-children-No-career-plan-Like-30-somethings-Marianne-Power-admits-shes-.html

Educația timpurie în Reggio Emilia - prezentare generală

Foto din arhiva personală

Grădinițele din Reggio Emilia au la bază un principiu important al lui Loris Malaguzzi (profesorul și filozoful care a pus bazele acestui model de educație timpurie) și anume, că un copil nu este o persoană imatură, ci una cu mult potențial, capabilă să contribuie la propria dezvoltare. Prin urmare, o grădiniță trebuie să fie un loc al experimentului, în care copilul să se poată exprima prin nenumărate limbaje (cuvinte, pictură, muzică, modelaj etc.), ajutat de o echipă de adulți formată din educatoare, profesorul de arte plastice (atelierista) și pedagogul/ expertul în educație.  

În activitățile zilnice, copiii  își dezvoltă creativitatea în multiple feluri:  jucându-se cu lumini și umbre, pictând, modelând lutul, realizând construcții din lemn, pietre sau hârtie, utilizând computerul sau microscopul etc.

Toate activitățile sunt înregistrate în cadrul unui proces specific, numit documentare, prin care se urmăresc pas cu pas dezvoltarea și progresul fiecărui copil, ilustrate în fotografii, desene, cuvinte, lucrări ale elevilor etc., care sunt afișate și puse și la dispoziția părinților.

Important de subliniat că toate aceste activități au loc în spații special construite și amenajate pentru a pune în practică filosofia Reggio, care consideră că spațiul  este un al treilea educator. În grădinițele din Reggio Emilia, spațiul claselor comunică cu grădini sau curți exterioare și sunt astfel construite încât copiii să aibă acces în cât mai multe locuri pentru a-și alege la ce activități să participe sau să își poată privi la lucru colegii de grupă sau din alte grupe.

Spațiu dintr-o grădiniță din Reggio Emilia - foto din arhiva personală

Un rol important în educația copiilor din Reggio Emilia îl au părinții, care se implică ca voluntari în diverse activități, realizează diverse obiecte necesare amenajării spațiului, colaborează între ei sau participă la activitățile copiilor. La finalul programului de grădiniță, părinții au posibilitatea să se întâlnească cu educatoarele pentru a vorbi despre progresul copilului, pentru a-și exprima propriile îngrijorări și opinii, astfel încât să existe o abordare educațională comună a școlii și a familiei.

Grădinițele din Reggio Emilia sunt sprijinite de autoritățile locale, care investesc o treime din buget în educația timpurie.

La finalul vizitei de studiu in Reggio Emilia, cu formatoarele, experte Reggio Children, Elena Giacopini și Antonia Ferrari - foto din arhiva personală - 2011

Pentru a promova ideile lui Loris Malaguzzi și ale modelului de educație timpurie Reggio Emilia,  pentru  a menține calitatea procesului didactic din grădinițele din oraș, dar și pentru a manageria cererea extrem de mare de formare la fața locului, care vine din toate colțurile lumii, a fost înființată Reggio Children, o organizație locală cu capital mixt public - privat (în care municipalitatea are procentul majoritar) ale cărei venituri sunt investite în cercetare, dezvoltare profesională și amenajarea grădinițelor (textul susține materialul video de mai jos realizat de Rai Uno).

Solomon Marcus despre fragmentarea pe discipline de studiu (4)

Foto Vranceaatlastv

„De vreo 200 de ani, trăim într-o cultură tot mai fragmentată în discipline de tot felul, care au răspuns unor necesități incontestabile de ordonare a cunoașterii. Dar de vreo 60 de ani, această segmentare în domenii tot mai multe și mai restrânse a început să-și arate limitele. Viața nu este împărțită pe discipline. Tot mai multe probleme, dintre cele mai importante, nu se mai pot formula și cu atât mai puțin rezolva în termenii unei singure discipline. Dacă cercetarea ține seama de această nouă realitate, educația manifestă o inerție greu de depășit în această privință. Elevii frecventează concomitent vreo 15 discipline care nu comunică aproape deloc între ele. Această lipsă de comunicare a evoluat inevitabil spre un aparent conflict între diferite grupe de discipline, cum ar fi cele denumite(impropriu) științe exacte și așa numitele umanioare. S-a creat astfel impresia că niciun om nu poate aspira la dobândirea unei culturi complete, fiecare are de ales, sau te orientezi spre gândirea geometrică, sau spre cea de finețe (pentru a prelua un slogan bine cunoscut). Dar de fapt cercetarea a depășit de mai multe decenii această falsă incompatibilitate, alianța dintre discipline aparent în conflict s-a consolidat, începând cu mijlocul secolului trecut. Numai ca birocrația educațională nu a aflat încă acest lucru, deși ea continuă să fluture (dintr-o rutină care între timp a devenit demagogie) sloganul interdisciplinarității. Iată un singur exemplu, foarte recent. Se preconizează, începând cu copiii de la grădiniță, ore separate de muzică, de matematică și științele naturii, de limba română. Ca urmare, modul în care o întreagă tradiție pitagoreică a adus în aceeași albie aritmetica, geometria, retorica, biologia, muzica, astronomia și artele vizuale nu-și găsește locul nicăieri și generații după generații s-au format ignorând aceste lucruri care onorează spiritul uman. Înveți matematica fără a te antrena să exprimi coerent un raționament, deoarece exprimarea se învață la română, care-i alta disciplină. Înveți muzica fără a afla despre bazele ei pitagoreice, deoarece astfel ai intra pe teritoriul matematicii, care-i altă disciplina decât muzica. Înveți biologia, fără a afla (pentru că ai intra pe teritoriul altei discipline, matematica) despre legea Weber-Fechner, conform căreia, atunci când excitațiile merg în progresie geometrică, senzațiile corespunzătoare merg în progresie aritmetică." (Solomon Marcus – text preluat de pe http://sar.org.ro/solomon-marcus-educatia-un-bolnav-cu-diagnostic-controversat/)

Copilul tău e competent!

Jesper Juul (specialist danez în terapie de familie și educație parentală) ne atenționează că familiile din ziua de astăzi, care trăiesc într-o lume complet diferită de tot ce a fost până acum, sunt la o răscruce extrem de interesantă, în care trebuie să lase în urmă obediența, violența fizică și emoțională și conformismul care au guvernat până acum modul în care părinții s-au raportat la copii în familiile tradiționale și să abordeze în schimb un stil de relaționare cu copilul  în care nu își au locul autoritarismul, manipularea și dorința de influențare, ci un nou set de valori și luarea în considerare a faptului că un copil este o ființă la fel de competentă ca un adult, capabilă din naștere să empatizeze, să socializeze și să dea părinților un feedback foarte corect.

When I say that children are competent, I mean that they are in a position to teach us 
what we need to learn. They give us the feedback that makes it possible for us to regain 
our own lost competence and help us to discard our unfruitful, unloving and self-destructive patterns of behavior. To learn from our children in this way demands much more than that 
we speak democratically with them. It means that we must develop a kind of dialogue that 
many adults are unable to establish (Jesper Juul, Your Competent Child - Toward New Basic 
Values for the Family, Farrar, Straus and Giroux, New York, 2000).

Interviu cu Jesper Juul despre cartea Your Competent Child – realizat de Lise Taylor, redactor la My Child Magazine:

Minți rigide vs minți flexibile

Acum câțiva ani, utilizam în seminarii și cursuri de formare o teorie extrem de interesantă care vine din domeniul psihologiei, dar care, din păcate, nu a avut încă un ecou semnificativ în sistemul de învățământ. Este vorba despre distincția pe care, după trei decenii de cercetări serioase, Carol Dweck, profesoară de psihologie la Stanford University, o face între growth mindset – o programare a minții pentru creștere/ flexibilitate/evoluție și fixed mindset – o programare rigidă/ fixă a minții.

Persoanele care au o minte rigidă consideră că au abilități/ inteligență/talente cu care s-au născut, că acestea pot fi remarcabile sau, dimpotrivă, pot fi la un nivel inferior, dar că ele nu pot fi schimbate, și, prin urmare, se mulțumesc cu starea de fapt, nu fac nimic să își dezvolte respectivele abilități, evită provocările și obstacolele, ignoră feedbackul, se supără dacă sunt criticate și se simt amenințate de oamenii de succes din anturajul lor.

Pe de altă parte, persoanele care au o minte flexibilă consideră că au un potențial care poate fi dezvoltat, fac eforturi să își depășească limitele, să învețe lucruri noi și să evolueze, înfruntă obstacolele, acceptă provocări, învață din critică și recunosc și apreciază valoarea oamenilor  de succes din jurul lor de la care se inspiră și cărora le sunt recunoscătoare.

Implicațiile pentru educație ale acestei teorii pot fi însemnate și țin de poziționarea față de ce înseamnă succes școlar, de utilizarea unor strategii specifice de creștere a motivației pentru învățare și combatere a violenței și de modul în care se pot forma în școală aceste minți flexibile, în principal, prin focalizarea profesorilor și a părinților pe aprecierea efortului depus de un copil (Bravo, ai lucrat foarte bine!) și nu pe evidențierea inteligenței sau talentului acestuia (Bravo, ești deștept!). 

Copiii au nevoie să creadă că pot mai mult și această putere ”de a crede că poți mai mult”, spune Dweck, poate fi educată.