sâmbătă, 31 decembrie 2022

La mulți ani!

 


„𝓤𝓷 𝓪𝓷 𝓷𝓸𝓾 𝓬𝓾 𝓼𝓽𝓪𝓻𝓮 𝓭𝓮 𝓫𝓲𝓷𝓮 𝓪𝓬𝓪𝓼𝓪̆ 𝓼̦𝓲 𝓲̂𝓷 𝓿𝓲𝓪𝓽̦𝓪 𝓹𝓻𝓸𝓯𝓮𝓼𝓲𝓸𝓷𝓪𝓵𝓪̆” este urarea mea la finalul lui 2022 pentru cursanții cu care am avut plăcerea să vorbim despre educație în acest an, pentru asociațiile și specialiștii din țară și din străinătate cu care am lucrat și cu care m-am întâlnit în conferințe, pentru profesorii și directorii pe care i-am pregătit pentru a putea să își reinventeze școlile, pentru miile de profesori din toată țara care mi s-au alăturat în campaniile naționale „Hai cu starea de bine în școală!”,„Toată școala citește”, „Clase în aer liber”, „Dă culoare școlii tale!”, „Ora de fericire la școală” și „O cancelarie altfel”, pentru cititorii blogului „Despre educație – reforma la firul ierbii”, pentru admiratorii grădinii educației, pentru cei care mi-ați cumpărat cărțile și ați găsit în ele idei de adus în școală, pentru jurnaliștii care mi-au cerut opinia, pentru foștii elevi pe care i-am văzut crescând frumos, pentru oamenii curajoși care au spus adevărul privind noile legi ale educației, pentru prietenii dragi de demult, câți au mai rămas, și pentru cei noi, pe care i-am descoperit, cu încântare, chiar pe această pagină.
La mulți ani! Happy New Year!
(poza e de azi, din #grădinaeducației)

joi, 29 decembrie 2022

Anul 2022 în educația din România


Ar trebui să fiu, pe plan personal, mulțumită de 2022, a apărut ediția a doua a cărții despre starea de bine, am muncit mult pentru educație, trei ore pe zi voluntariat pentru campaniile mele și comunicare cu profesori și părinți din țară care îmi cer sfatul, apoi cursuri și conferințe, ce au lăsat ceva urme în școli, în mintea profesorilor și a directorilor. Am fost ambasador al editurii Corint, am răspuns invitațiilor făcute de inspectorate, CJRAE și tot felul de asociații de a fi speaker ( fără bani) la diverse evenimente, am scris pe blog și am fost activă pe facebook cu postări apreciate despre educație.  Cu toate acestea, nu sunt mulțumită. 

A fost un an foarte greu pentru educația din România, un an an foarte stresant pentru elevi, profesori, părinți și societate, un an în care sistemul de învățământ a fost condus timp de 9 luni de un ministru toxic, susținut și promovat de „o voce”, o coaliție de ONG-uri și companii care își urmăresc propriile interese.

Prin luna martie, s-a venit  cu ideea unei noi structuri a anului școlar și a schimbării modului în care se va face evaluarea elevilor, schimbări care au și fost introduce în anul școlar 2022-2023. Scriam atunci pe blog că, desigur, e bine că dorim să transformăm ce avem în prezent și să aducem idei noi, dar modul în care o facem este unul complet neadecvat, în stilul „ce visăm noaptea punem în aplicare în dimineața următoare”. Nu tu analize și studii care să recomande intervenția în sistem, nu tu consultări ample și de durată (cu profesorii, în primul rând, pentru că ei vor implementa schimbările), nu tu un demers bine conceput și prezentat cu argumente solide. În țările civilizate, înainte de a introduce o schimbare sistemică, se fac studii de impact, pentru a analiza ce presupune respectiva schimbare pe mai multe planuri. Noi venim așa, peste noapte și aruncăm bomba, într-un context în care lumea, profesorii, părinții, copiii se refac după pandemie și au nevoie de stabilitate și echilibru - schimbăm din temelii sistemul de evaluare a elevilor, ca și cum nu avem nicio problemă, suntem bine organizați, avem capacitate instituțională pentru transformare, infuzăm rapid în școli orice inovație, totul funcționează strună, am rezolvat prioritățile ( rămânerea masivă în urmă în pandemie, masă caldă în școlile din comunități dezavantajate, părăsirea timpurie a școlii, planuri cadru noi pentru liceu, curricula revizuite, starea de bine a profesorilor și a elevilor, modernizarea predării, elaborarea standardelor de evaluare, formarea profesorilor etc.). 

Așa cum anticipam, actualul ministru a făcut recent comentarii în sensul că aceste schimbări vor fi evaluate și se va decide dacă ele vor fi continuate sau nu. Prin urmare, zero predictibilitate, un sistem de educație rătutit, care nu știe în ce direcție se va îndrepta.

În mai, a venit nebunia cu evaluarea standardizață și un program pilot administrat de o companie privată în 329 de școli, în contextul în care în lumea civilizată a fost recunoscută ineficacitatea testelor standardizate. Așa cum scriam pe blog la acea vreme, s-a vorbit atunci de parteneriat minister-companie privată, dar nimeni nu a văzut testele, nu se știa dacă ele corespund programelor, nu se știe cine le-a elaborat și cât de specializați pe evaluarea învățării au fost respectivii profesori, în contextul în care nu au fost consultați adevărații specialiști în evaluare din România, chiar cei din MEN. Totul s-a făcut rapid, fără dezbatere, nu se știe cum au fost alese școlile în care au fost aplicate testele. În plus, perioada aleasă pentru pilotare a fost total nepotrivită, a fost multă nemulțumire în cancelarii privind administrarea testelor, iar finalul a fost unul irelevant, nu știm exact ce s-a constatat și ce măsuri s-au luat pentru ameliorare.S-a promovat doar o companie privată de către minister.

S-a vorbit în acele luni că s-au făcut schimbări majore, ceea ce este fals. MAJORE ar fi fost dacă erau despre curricula revizuite pentru a răspunde intereselor și așteptărilor unor noi generații, despre formarea inițială și continuă a profesorilor (una de calitate, bazată pe trendurile moderne în educație), despre evaluarea pierderilor în învățare și soluții de recuperare a acestor pierderi, despre programe de sprijin pentru copiii din zonele dezavantajate sau despre programe privind starea de bine a profesorilor și a elevilor, lucruri care se întâmplă în toată lumea civilizată, de care, din păcate, ne tot îndepărtăm, pas cu pas, când vine vorba de educație.

Iulie a venit cu un coșmar, propuneri de texte pentru noi legi ale educației, pritocite cu experții din o voce. A  fost o vară de foc, în care societatea a reacționat și aversiunea pentru aceste legi croite strâmb a crescut ca un val, care le-a și măturat, de altfel, împreună cu ministru cu tot. Am scris zece articole pe blog împotriva acestor legi, care nu propun o nouă viziune, o nouă paradigmă, o reformă de substanță ce produce o schimbare majoră în sistem. Majoritatea propunerilor noi se referă la structura sistemului, se desființează unele instituții ( chiar dintre cele care funcționau relativ bine, CJRAE, de exemplu) și se înființează „n” altele, foarte multe, tot felul de direcții și agenții ministeriale, le pierzi și numărul de multe ce sunt, noi organisme care vor avea angajați și conducere. În primul rând, toate studiile internaționale recente recomandă ca, în și după pandemie, să nu schimbăm structuri, să fim ponderați, pentru a nu deregla sistemul și mai mult decât s-a întâmplat. În al doilea rând, cunoscută fiind lipsa capacității instituționale a ministerului, mă întreb cum vor fi în stare aceste organisme nou create să funcționeze eficient și eficace pentru sistem. O lege bazată pe excelență, și nu pe echitate, cu examene de admitere în licee, cu o singură probă la BAC, cu schimbări nevalidate de cercetare, care au fost analizate de multă lume și pentru care s-au trimis în jur de 12 000 de propuneri de îmbunătățire la minister.

În septembrie, ministrul a demisionat și, din fericire, odată cu el, au dispărut  de pe agenda publică și noile legi, nu știu pentru cât timp. Anul școlar a început fără un plan de redeschidere, așa cum există în alte țări, cu profesori obosiți și blazați, lăsați singuri, să se descurce. Nu tu un ghid general privind evaluarea în contextul celor 5 module de școală, nu tu idei și sugestii de evaluare pe discipline de studiu, nu tu niște repere pe arii curriculare, nu tu exemple de probe deevaluare, nu tu publicații despre evaluarea formativă (mă gândesc că pe aceasta va fi focusul, nu-i așa?), nu tu cursuri de formare pe această temă. Nimic. 

Ce mi se pare incredibil și tot continui să spun asta este că decidenții nu au făcut nimic în ultimii doi ani pentru recuperarea pierderilor în învățare, prioritatea oricărui sistem de învățmânt în aceste vremuri, după cum afirmă și UNESCO, OECD sau UNICEF. Mergem înainte ca și cum educația nu ar fi avut de suferit din cauza pandemiei. Cred că suntem singura țară din UE care nu a luat nicio măsură pentru a recupera pierderile în învățare, apărute nu doar pentru că școlile au fost închise, ci și din cauza modului deficitar, în multe cazuri, în care a avut loc învățarea online. Era nevoie de o evaluare inițială a elevilor pentru a fi identificate lipsurile, apoi erau necesare măsuri și intervenții la fiecare nivel al sistemului, care să devină obiectivul principal al ministerului, inspectoratelor, școlilor și profesorilor. Un astel de program a fost conceput în Marea Britanie, de exemplu, unde guvernul a implementat o campanie care se numește Education Catch-Up Reforms.

Din octombrie avem un nou ministru, care se află la o răscruce, cu una din două direcții opuse de urmat – ori se îndepărtează de predecesori și de orice influențe cu interese în spate, își face echipă ca lumea, se apucă de treabă și vine cu schimbări de fond agreate de către profesori și elevi și va rămâne astfel  în istorie ca un ministru cu adevărat reformator, ori continuă ce s-a început, cu legi proaste, schimbări nevalidate de cercetare și multe altele, în același stil de lucru superficial și influențat de diverse interese, caz în care va fi unul dintre nenumărații miniștri de care nu își va mai aduce aminte nimeni. Eu, una, de-abia aștept să vorbesc și să scriu despre lucruri pozitive care se întâmplă și acolo sus, nu doar la firul ierbii, în clasele unor profesori minunați. Poate că le vom avea, chiar ieri am avut o veste bună, cu 1200 de noi posturi de consilieri școlari care vor fi alocate în sistem.

 La mulți ani mai buni, educație!

Am adus starea de bine în școli


Desigur că aș fi putut face mai mult, dar eu sunt o singură persoană, nu am în spate nicio instituție sau asociație. Văd bilanțuri mărețe pe la unii, eu nu o să fac unul, doar le mulțumesc pentru deschidere colaboratorilor, directorilor de școli și profesorilor cu care m-am întâlnit în acest an.
Dacă vine vorba despre starea de bine în educație, aș vrea totuși să menționez câteva lucruri, să nu se creadă că la noi, în România, chiar nu s-a făcut nimic pe această temă, prioritară pentru guvernele din lume interesate cu adevărat de educație. În 2022 am adus topicul „starea de bine în educație” în conferințe și dialoguri, în 15 școli și la câteva mii de profesori și directori cu care am făcut cursuri de formare, în vreo două inspectorate și CJRAE, în grupul tematic pe care îl coordonez, în postări pe blog și pe facebook. În plus, am lucrat și la ediția a doua a cărții „Hai cu starea de bine în școală!”, care a apărut în septembrie. Deja îmi fac agenda pentru 2023 și doresc să vă spun că am o ofertă bună de curs online pentru luna ianuarie și câteva zile disponibile, pentru cine este interesat (contact prin mesaj privat). Gând bun!🌿

duminică, 25 decembrie 2022

Crăciun fericit!

 


Pentru cei apropiați, pentru colaboratorii cu care am lucrat în acesta an, pentru prietenii din online și pentru cititorii acestui blog!

O idee creativă - părinții actori de Crăciun




Cam asta înseamnă să creezi o comunitate la nivelul clasei și să îi aduci pe părinți într-o stare de bine, așa cum le spun profesorilor pe la cursuri. Pur și simplu au inversat rolurile, elevii clasei a II-a și părinții.
“Convocați la o ședință cu părinții și elevii”, copiii au avut parte de o surpriză de proporții când, de fapt, s-au găsit în Sala festivă, urmărind un spectacol pus în scenă în mare secret. Rând pe rând, ei și-au descoperit sub costume și printre elemente de recuzită propriii părinți.
Câtă emoție! Câtă încântare! Câte râsete și câte aplauze!” 
 
Cam asta înseamnă și a fi împreună cu adevărat, copii, profesori și părinți (un cuvânt cam prea des utilizat fără a avea acoperire în fapte). În plus, îmi place acea sală amenajată pentru spectacole, cu o scenă mică, tocmai bună pentru tot felul de evenimente ale claselor și ale școlii. Bravo!
- cu înv. Margareta Pop, la Școala „Ion Creangă” din Satu Mare
 

 
 












 

marți, 20 decembrie 2022

Moș Crăciunul profesorului


M-a rugat o doamnă directoare din Ploiești să scriu această poveste de Crăciun pentru profesorii școlii, dar, mărturisesc că am scris-o cu gândul la voi toți, profesorii din această țară. Gând bun!

 

Moș Crăciunul profesorilor

Ajunsă acasă, își scoase ghetele pline de zăpadă, se îmbrăcă în haine  de casă, își făcu un ceai și aprinse veioza de la masa de lucru. Deși ținea minte ce a spus doamna AT la cursul despre starea de bine, că le recomandă să nu mai facă nimic legat de școală odată ajunși acasă, aceasta fiind principala cauză de stres a profesorilor,  nu avea de ales de această dată. Sunt ultimele zile de școală până la vacanța de Crăciun și mai are de corectat lucrări ale elevilor, de făcut felicitările pentru colegi, de scris prezentarea serbării și de pregătit ultima ședință cu părinții din an.

Nici măcar nu a apucat să se gândească la ce și-ar dori în dar de Crăciun, deși Ileana Zaharia din a VII-B a provocat-o cu această întrebare zilele trecute. Ia să vedem...desigur că și-ar dori niște cercei și o geantă nouă sau poate o călătorie în niște insule exotice sau ultimul roman al lui Mircea Cărtărescu. Dar cel mai mult și-ar dori să fie sănătoasă, să își recapete toată energia și entuziasmul  pierdute în ultimii  doi ani grei de pandemie, să fie mereu cu voie bună și zâmbete în fața copiilor de la școală.

Dacă ar fi să o ia de la capăt, s-ar face tot profesoară. Nu e ușor deloc în zilele noastre. I-ar prinde bine un director cu care să poată vorbi când are nevoie de un sfat, o cancelarie cu colegi adevărați, cu care să se simtă bine și să lucreze împreună și, cu siguranță, nu ar strica bani mai mulți la salariu. Ar ajuta-o mult la clasă, dacă ar primi resursele necesare pentru ore și activități, hârtie și lipici și toate cele, să nu le mai cumpere din banii ei. Ar vrea să aibă o sală de clasă prietenoasă și colorată, cu un colț de lectură și unul  al stării de bine și un club de teatru sau de muzică sau de dans pentru copiii școlii. Clasa în aer liber pe care și-o dorește de doi ani e și ea pe lista de Crăciun. Ar mai adăuga acolo un ministru care să țină la profesori, să dea o direcție bună sistemului și să muncească pentru o educație de calitate în toate școlile din țară, apoi ar mai vrea inspectori bine pregătiți, care știu nu doar să controleze, ci să și sfătuiască și să arate calea de urmat în învățare. Așteaptă și programe școlare moderne, axate pe interesele copiilor de azi și o masă caldă pentru copii.  Și-ar dori să participe la cursuri de perfecționare cu teme moderne și inovatoare, plătite de minister, și la programe ale unor ONG-uri care vin cu intervenții concrete și de impact.

E de ajuns pentru lista de dorințe din acest an și, oricum, s-a făcut târziu. Profesoara  stinse lumina și se duse la culcare. Lista rămase pe birou, așa cum se întâmplă în fiecare an. Aceleași dorințe, de ani buni, de fiecare dată neîndeplinite, de parcă moșul nu le vede niciodată. Dar speranța rămâne, poate, cine știe, le va vedea Moșul într-o zi și se vor îndeplini în viitor.

Cum, nu știați că există și un Moș Crăciun al profesorilor?  Scrieți-i și voi! 




 

 




 

luni, 12 decembrie 2022

Încă o cancelarie „altfel”


 

Nu cred că vă puteți imagina cât sunt de fericită când văd așa ceva - „o cancelarie altfel”, campanie pe care am inițiat-o în 2019, cartea mea în școală și acest mesaj atașat postării de azi a Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă ”Sf. Andrei” din Gura Humorului:
„Unul dintre obiectivele proiectului HAI CU STAREA DE BINE ÎN ȘCOALĂ, la CSEI SF. ANDREI din Gura Humorului, a fost transformarea cancelariei într-un loc mai prietenos, unde cadrele didactice sa poată interacționa cu plăcere. Astfel, aduc mulțumiri colegilor care au contribuit la această activitate și nu în ultimul rând, doamnei consultant educativ, Anca Tîrcă , pentru susținere și ideile frumoase transmise prin toate activitățile întreprinse.
,, STAREA DE BINE A ELEVILOR ÎNCEPE CU STAREA DE BINE A PROFESORILOR" (ANCA TÎRCĂ)” 
 
Au realizat-o din banii câștigați la un concurs și cu ajutorul tâmplarilor școlii. Minunat! 
 





 

A Changemaker

 


Încep săptămâna cu o veste bună, primită pe mail, chiar acum. Sunt și eu unul dintre cei 700 de „changemakers”, antreprenori sociali care schimbă România și generează schimbarea și care se regăsesc pe Harta Inovatorilor Sociali realizată de Ashoka România pentru 2022, domeniul educație. Ce mă bucură este că nominalizarea nu este nici la categoria NGO ( ani buni și aici) sau public ( oho, o groază de ani) sau privat ( multe experiențe), ci ca freelancer, adică eu cu mine însămi și cu munca mea.
Este o hartă lansată „ca o recunoaștere față de toți creatorii de schimbare din România, pentru efortul continuu de a obține un impact social și de a urmări schimbări sistemice pentru binele tuturor. Ne înclinăm în fața determinării, creativității și rezilienței fiecăruia dintre oamenii găsiți pe această hartă.”
Nu știu cine m-a nominalizat, dar le mulțumesc, înțeleg că s-a făcut o cercetare serioasă, nu sunt obișnuită cu astfel de recunoașteri, nu m-am băgat niciodată în față, dar, recunosc, mă simt bine.😀