Învățături de la Prințesa Bălașa Cantacuzino

Printesa Bălașa - anii ”70

În ultimii ani ai vieții, prințesa Bălașa Cantacuzino a locuit cu sora ei, Elena Donici Cantacuzino, în mansarda casei de pe Strada Libertății din Pucioasa. Când mergeam la lecția de engleză, o vedeam întotdeauna stând în pat, sprijinită cu spatele de o pernă imensă și scriind scrisori. Era o imagine atât de neobișnuită pentru mine în acea vreme, încât ani de zile m-am întrebat cui putea să scrie atât de mult și, mai ales, ce ar fi putut să scrie.

Zilele trecute, după atâția ani, am dat de o astfel de scrisoare și, implicit, de răspunsul la întrebările mele. Este vorba de o scrisoare în care principesa Bălașa îl îndeamnă pe scriitorul Paul Sân-Petru să traducă din poetul Saint-John Perse, pe care acesta abia îl descoperise (în ”Agent TFP:Omul nopții”, de Apostol Gurău, Editura Logos, 1977). 
Epistola se încheie absolut remarcabil:

 „Poate că totuşi ai înţeles ceva din ce vroiam să-ţi dau. Adică seninătate, îmbold în toate sensurile spre muncă atât în profesie, cât şi în poezie şi încredere în viaţă, căci e tare frumoasă! Şi să ştii că în fiecare om e o părticică divină. Prin neîncredere unii în alţii, prin nerăbdare, prin egoism burghez înălţăm ziduri între fraţi. Fiecare în cuibul lui, în tribul lui, în ţara lui îşi face o mică fortăreaţă. Atunci când priveşti cerul plin de stele îţi dai seama cât suntem de neînsemnaţi fiecare din noi pe acest mic pământ. Sunt atâtea alte planete…”.

Printesa Balasa - anul 1921

In a Vase on Monday - flori de poiană

Astăzi am avut flori culese de Miruna de la munte - margarete și câteva fire de garofițe roz și mușcata diavolului.

Lecția unui pescar - mai mult cu mai puțin sau înțelepciunea simplității

2 Mai- foto din arhiva personală

Pentru că Sfântul Petru a fost pescar și pentru că multora ne e gândul la măcar un pic de downshifting și la 2 Mai, o parabolă de duminică:

”Un om de afaceri american se plimba pe plajă, într-un mic sat mexican de pescari. Dintr-o barcă care tocmai intra în port s-a dat jos un pescar cu un coș plin de pești. Americanul îl felicită pe pescar pentru peștii săi frumoși și îl întrebă:
-Cât timp și-a luat să pescuiești acești pești?
-Destul de puțin, răspunse pescarul.
-Dar de ce nu ai rămas mai mult în larg, ca să prinzi mai mulți pești? întrebă omul de afaceri.
-Pentru că acești câțiva pești ne ajung mie și familiei mele.
-Și ce faci în restul timpului?
-Păi, mă scol când vreau, mă duc să pescuiesc un pic, mă joc cu copiii mei, îmi fac siesta împreună cu  nevasta… Seara mă duc în sat să mă întâlnesc cu prietenii, bem un pahar de vin, cântăm la chitară… O viață plăcută, ce mai!


Omul de afaceri  îl întrerupe:
-Ascultă! Eu am un master în administrarea afacerilor și pot să te ajut. Ar trebui să începi prin a pescui mai mult și cu banii astfel obținuți să îți cumperi un vas mai mare. Cu banii pe care o să ți-i aducă acest vas, poți să-ți cumperi un al doilea și tot așa până când vei avea o mică flotilă. Apoi, în loc să vinzi peștele unui intermediar, ai putea să negociezi singur cu fabrica sau să-ți deschizi propria fabrica de pește. Așa ai putea să renunți la sătucul ăsta și să te muți la Mexico City, Los Angeles sau chiar New York și să-ți conduci de acolo propriile afaceri…

Pescarul întrebă:
-Cât timp ar lua toate astea?
-Intre 15 și 20 de ani, răspunse bancherul.
-Și după asta?
-Ei bine, după asta devine interesant, răspunse omul de afaceri zâmbind. La momentul oportun, poți să-ți introduci societatea la bursă și să câștigi milioane!
-Milioane? se minună pescarul. Și apoi?
-Apoi poți să ieși liniștit la pensie, să te scoli când ai chef, să pescuiești un pic, să te joci cu nepoții și să iți faci siesta cât poftești cu soția ta. Iar serile ai putea să le petreci cu prietenii, bând un pahar de vin și cântând la chitară…”

Frumoșii nebuni ai marilor orașe - Studio Bazar

Prin proiectul ”Spații urbane în acțiune” tinerii de la Asociația Komunitas (http://asociatia-komunitas.ro/)și partenerii lor, Studio Bazar, ne arată ce rezultă atunci când spiritul civic se combină cu implicare, entuziasm, creativitate și, nu în ultimul rând, profesionalism.  

Ferestre recuperate după termopanizarea blocurilor, europaleţi şi scânduri de lemn s-au transformat în câteva zile într-un Acumulator Urban Mobil, conceput ca un container de colectare de informaţii, care să fie amplasat în spaţii publice din cartierele vizate de proiect, ce generează, susţine şi testează interacţiunea şi schimbul direct dintre comunitate şi iniţiatorii proiectului. 

ACUM este gândit să  acţioneze ca o platformă deschisă de întâlniri şi discuţii, un think tank mobil despre cartiere, despre problemele și resursele acestuia.

De remarcat și faptul că ACUM este un pavilion modulabil realizat în principal din lemn, uşor de asamblat pentru a putea fi folosit în diverse configuraţii şi uşor de transportat în diferite amplasamente.

Iată etapele realizării sale:

Pe urmele prințeselor Elena și Bălașa Cantacuzino (6) - la plecare

 La plecarea din Băleni, am luat câteva conuri căzute dintr-un pin foarte bătrân care stă de veghe lângă monumentul funerar al familiei Cantacuzino. Le-am pus pe terasa casei mele din Pucioasa, împreună cu o fotografie a doamnei Donici pe care mi-a dat-o Evastița( http://ancatirca.blogspot.ro/2014/06/pe-urmele-printesei-elena-donici_25.html) și câteva spice de grâu culese de pe câmpul de la intrarea în sat. 

Le privesc în fiecare dimineață cu drag, când îmi beau ceaiul.

Doamna Donici cu fiica sa, Ina - probabil prin anii ”70

Profesorilor, cu drag

Acum, că a(au) mai trecut un an școlar, cred că se cuvine să le fim recunoscători profesorilor din școlile noastre  care, în ciuda greutăților de tot felul, între politici, politică și  propriile valori, au semnat zi de zi condica în școlile noastre, au intrat la ore, și-au făcut treaba cum au știut ei mai bine, s-au întâlnit cu copiii României și au făcut ca sistemul de învățământ să continue să funcționeze.

Vacanță plăcută!

Pe urmele prințeselor Elena și Bălașa Cantacuzino (5) - cavoul

Știam din poveștile doamnei Donici că în Băleni exista monumentul funerar al Cantacuzinilor în care erau înhumați părinții și bunicii săi și că în 1976 a dus-o acolo și pe sora sa, principesa Bălașa, care s-a stins din viață la Pucioasa. In același an, doaman Donici a dus la Băleni și cenușa soțului său, Constantin Cantacuzino, decedat în 1967.  În  1983, trupul neînsuflețit al doamnei Donici a fost dus de prieteni la Băleni și așezat în cavoul familiei. Un loc gol în cavou așteaptă încă rămășițele Inei, fata doamnei Donici, care a murit la Paris, de tânără. Doamna Donici nu a reușit să îi aducă trupul în țară. 

Am pornit cu emoție așadar către cavou, însoțită de cântărețul bisericii din sat, lăcaș ctitorit de Elena și Constantin Cantacuzino (vezi http://ancatirca.blogspot.ro/2014/06/pe-urmele-printesei-elena-donici_23.html). L-am văzut de departe, pe măsură ce mă apropiam de cimitirul satului, căci cupola sa impunătoare domină zona. Am trecut printre morminte bine îngrijite și am ajuns la o criptă degradată, vegheată de un pin bătrân, singurul vestigiu rămas după ce comuniștii au dărâmat conacul familiei. Dascălul bisericii deschide ușa cu o cheie despre care îmi spune că nu e cea originală, care s-a pierdut. Cobor treptele în cavou și aprind lumânări pentru cele unsprezece suflete care se odihnesc acolo, dincolo de plăcile de marmură frumos inscripționate.

La plecare, am luat câteva conuri de pin, amintire.Le-am pus pe terasa casei mele din Pucioasa, împreună cu o fotografie a doamnei Donici și câteva spice de grâu culese de pe câmpul de la intrarea în Băleni. Le privesc în fiecare dimineață cu drag, când îmi beau ceaiul.

Monumentul funerar al familiei Cantacuzino din Băleni

Usa de la intrarea in cavou

Capela

Treptele catre capela cavoului - azi in paragina, se tin inauntru obiectele pentru inmormantari

Intrarea in cavou

Sotul doamnei Donici

Sora doamnei Donici

Tatal doamnei Donici

mama doamnei Donici

Strabunicul doamnei Donici

Fiul Rozei

Bunicul doamnei Donici

Bunica doamnei Donici

Strabunica doamnei Donici

Un pomelnic care era in cavou

am aprins lumanari