Vorbeam ieri cu Noria Anastasia despre ce se întâmplă în Ucraina, văzuse la știri și m-a întrebat. Sunt sigură că elevii noștri au și ei întrebări și multe emoții despre ce se întâmplă, despre imaginile și filmele pe care le văd și cred că școlile sunt locurile în care să primească răspunsuri și sprijin pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba.
Dacă aș mai fi profesoară, aș vorbi măcar 5 minute la orele mele despre invazia Ucrainei, i-aș lăsa pe copii să pună întrebări și am vorbi despre conflicte, dictatori, dragoste de țară, război, toleranță, democrație, solidaritate, refugiați și nu doar am vorbi, ci am și face și ceva în acest sens.
Cum spuneam acum două zile, îndemn școlile și liceele să se implice și le felicit pe cele care deja derulează programe de ajutor pentru refugiații ucraineni. Sunt impresionată de cât de repede a acționat societatea civilă la noi, oameni simpli, ONGuri și voluntari și de câtă solidaritate există la nivel internațional, pe tot globul, practic, un val care crește în fiecare zi și care sper că va distruge în final răul produs de o minte criminală.
În fotografie este un mic tablou pe care l-am pus azi la vedere în casă, l-am cumpărat din Kiev în 1995, de la un artist local, eram în tranzit către Donetsk, unde urma să țin un curs pentru profesori, în lb. engleză, pe teme de human rights education. O amintire dragă, pe care o împărtășesc cu voi în această dimineață 
.
