Despre noile programe de liceu

E foarte grav ce se întâmplă. O schimbare a curriculumului de liceu așteptată de 20 de ani, pentru întârzierea căreia nu e nimeni responsabil, niciunul dintre miniștrii pe care i-am avut în acești ani, are loc în aceste zile și e prezentată de domnul ministru ca „o schimbare paradigmatică”, care va „scădea drastic analfabetismul funcțional” (cum așa, nu mai sunt de vină profesorii pentru asta?).

Doar că, ce să vezi, profesori valoroși ( Monica Halaszi) și specialiști în domeniu (Liviu Papadima, Ștefan Baghiu) au reacționat imediat și spun că, de exemplu, programa de clasa a IX-a la limba română nu e nici pe departe o schimbare de paradigmă, ci ea ne duce cu zeci de ani în urmă, nicidecum spre viitor.

De ce spun că e grav:

- pentru că o programă răspunde la întrebarea fundamentală azi în educație peste tot în lume - pentru ce îi pregătește școala pe copiii noștri, pentru secolul trecut sau pentru prezent și, mai ales, pentru viitor? ;

- pentru că o programă este biblia profesorului, ea trebuie parcursă de profesor și elevi într-un an școlar;

- pentru că o programă stabilește CE învață un elev la o disciplină într-un anumit an de studiu, adică ce competențe se urmăresc și ce conținuturi se parcurg;

- pentru că o programă stabilește CUM se realizează predarea-învățarea, prin ce metode și activități de învățare;

- pentru că o programă stă la baza manualelor care vor fi elaborate pentru disciplina respectivă;

- pentru că o programă se schimbă la intervale relativ mari de timp, 5-10 ani, în țările preocupate de educație (la noi au fost 20 de ani), prin urmare, documentul pe care îl vom avea anul acesta va fi valabil multă vreme.

Poate că nu am fost eu pe fază, dar a apărut cumva un cadru conceptual general pentru noile programe de liceu, care să descrie viziunea, abordarea și reperele? Eu nu am văzut.

Cartea mea de leadership școlar

E deja în tipografie, o lansăm pe 6 decembrie la Gaudeamus. Am scris-o pentru voi, oamenii care lucrați în educație, să vă fie sprijin și dovadă că transformarea școlii e posibilă. O lunetă prin care ne putem uita la copii cu mai multă atenție și dragoste.

„Cartea se remarcă, cred eu, prin combinația fericită între abordări și teorii moderne privind rostul educației în prezent și în viitor, rolul școlii în societatea de azi și lidershipul de școală de secolul al XXI-lea și exemple concrete despre ce înseamnă acesta în practică, în organizația școlară, în cancelarii și în clasele de elevi. Din experiența mea de lucru cu profesorii, știu că mulți dintre ei așteaptă sprijin și ghidaj în profesia lor, mai degrabă decât teorii lipsite de aplicabilitate. De aceea, am dorit ca prezenta publicație, scrisă pe baza cercetărilor recente din domeniul educației și concluziilor reieșite din diverse studii, să conțină, în completare, și tipuri de intervenții, mecanisme și activități concrete ce conduc la reinventarea și reformarea organizațiilor școlare din interior.

Atât deocamdată, voi reveni în curând. Mulțumesc editurii Cartex și lui Lucian Pricop pentru o foarte bună colaborare! Mulțumesc, Lucian Ciolan, pentru prefață!

Tema mea despre „tema pentru acasă”

Mda, azi avem un ordin nou privind temele pentru acasă, doar că nu e așa de nou, textul de azi e 90% același (cuvânt cu cuvânt) cu cel elaborat de un alt ministru în 2016, ordinul nr. 5893/28.11.2016 referitor la teme. Nu știu cum se poate pune semnătura unui ministru pe un text care are semnătura altui ministru. În fine, problema nu e că nu aveam un ordin, ci că acesta nu este respectat mai pe nicăieri. Reiau și azi ce am mai scris cândva pe acest blog.

Problematica temelor pentru acasă este una controversată, sunt argumente pro și contra și țările au abordări diferite, care se mulează pe tradițiile de sistem și viziunea asupra educației.

La nivel mondial, o tendință tot mai bine primită de către elevi, profesori și părinți și susținută și de teoreticieni ai domeniului (de ex., profesorul american Alfie Kohn) de a interzice total temele la ciclul primar și a implementa politici educaționale/ școlare care nu prevăd tema pentru acasă (no –homework policies). Polonia se înscrie în rândul țărilor care au redus recent numărul de ore alocat temelor sau le-au interzis cu totul: Finlanda, Canada, Coreea de Sud, Franța, până și China, care a făcut acest lucru acum mai mulți ani, însoțind această prevedere de interzicerea oricăror auxiliare la clasele primare. Sunt oameni și sisteme în lume care consideră că, în afară de teme, există multe alte activități care pot îmbunătăți performanța unui copil – o cină cu familia, un somn bun, un tablou pictat în grădină și tot așa.

Multe studii au arătat că nu întotdeauna temele aduc progres în învățare, de exemplu OECD, care constată că „the more time students spend on homework, the worse they perform in school.”

La noi, deși în ultimii ani au existat discuții și dezbateri pe această temă, iar profesorii au beneficiat de numeroase cursuri de formare finanțate prin programe europene, se pare că nu reușim să avem în sistem o abordare corectă privind temele pentru acasă, cel puțin pentru nivelul primar și gimnazial, abordare care să aibă la bază câteva aspecte importante ce au reieșit cu claritate din cercetarea și practica pedagogică:

- temele pentru acasă nu trebuie date ca o rutină, ele fiind necesare doar în măsura în care contribuie la progresul academic și la succesul școlar al copilului;

- un volum prea mare de teme este contraproductiv și poate afecta sănătatea copiilor și funcționarea normală a unei familii;

- timpul necesar efectuării temelor la toate materiile trebuie să fie extrem de redus la clasele primare și să respecte așa numita regulă a celor 10 minute – pentru fiecare an de studiu crește durata efectuării temelor cu câte 10 minute (Harris Cooper, 2003); deci, 10 minute la clasa I, 20 de minute la clasa a II-a, 30 de minute la clasa a III-a și tot așa.

- copiilor le plac acele teme care le dau ocazia să interacționeze cu părinții sau alți membri ai familiei, pentru a le afla părerea sau experiența personală în legătură cu anumite subiecte, pentru a realiza un experiment în grădină sau în casă sau a viziona și comenta o emisiune TV etc.

Dacă e să răspund în nume personal, eu am o poziție echilibrată pe acest subiect, adică da, să avem teme, dar ele să fie puține și bune, să aibă impact asupra progresului academic și socio-emoțional al copilului. Între prea mult și deloc, optez pentru o poziție de mijloc, cu teme atractive, date cu folos și cu cerințe variate, ca o prelungire acasă a învățării sub toate formele - prin citit, joacă, desen, muzică, fotografie, plimbare, film, conversație, investigare, experiment, documentare și multe altele, eventual sub formă de mici proiecte individuale sau de grup. Teme care să dezvolte creativitatea și să pună la lucru imaginația.

Întrebarea este cum reglăm subiectul temelor pentru acasă la nivel de școală. Din experiența de fostă directoare preocupată și de acest subiect, cred că, pentru ca temele pentru acasă să își atingă cu adevărat scopul, fiecare școală ar trebui să își elaboreze (în colaborare cu părinții și elevii) și să pună în practică un text specific de politică școlară, denumit „politica școlii privind tema pentru acasă”, prin care să se reglementeze, în beneficiul copiilor, toate aspectele legate de acest subiect și să se răspundă la câteva întrebări importante:

-de ce se dau teme?

-cât timp se alocă temelor?

-ce fel de teme se dau?

-cum se controlează și se evaluează temele?

-cum se corelează profesorii de diferite discipline atunci când dau teme? (când eram directoare , exista un grafic în fiecare clasă, afișat pe perete, agreat de profesorii clasei, în care se menționa că lunea, de exemplu, se dă temă la română, marți la matematică și așa mai departe).

Ca o temă bine făcută despre teme.