Despre concursul de directori 2026

 

Am depus mult efort pentru a pregăti candidați pentru concursul pentru funcția de director de școală și nu aș vrea să aud că vor exista probleme și nedreptăți la acest concurs. Oamenii s-au zbătut, au dat bani pe cursuri, citesc, învață, scriu planul managerial, urmăresc informații pe diverse grupuri și nu le este ușor, mai ales că unii au și școli de condus și o groază de treburi de făcut la început de an școlar.

De aceea, nu vreau să treacă neobservată o remarcă făcută acum câteva zile de ministrul educației, care a afirmat, în esență, că nu poate garanta că totul va fi corect la concursul pentru directori. Mi se pare o afirmație gravă, mai ales că nu a fost însoțită de prezentarea unor măsuri concrete pentru prevenirea și sancționarea eventualelor situații de incorectitudine. Ce se întâmplă dacă acestea apar? Ce sancțiuni vor exista pentru cei care încalcă regulile? Răspundere disciplinară? Desfacerea contractului de muncă? Plângere penală, acolo unde faptele o impun?

Aș vrea să aud cât mai curând declarații clare în această privință, care să le dea candidaților curajul și încrederea de a participa la concurs. Aș vrea, de asemenea, ca ministerul:

- să publice exemple de itemi pentru primele două probe;

- să ofere exemple de probleme și situații din școli pentru care candidații vor trebui să găsească soluții;

- să înființeze un sistem de comunicare – de tip call center – pentru a răspunde întrebărilor candidaților referitoare la concurs (au o groază, pe bună dreptate, iar mulți mă întreabă pe mine:)) ;

- să permită participarea unor observatori independenți – reprezentanți ai ONG-urilor, asociațiilor profesionale etc. – în comisiile de concurs.

Dacă metodologia nu verifică suficient ( aș zice chiar că nu verifică mai deloc) competențele de management și leadership ale candidaților – deh, am avut doar vreo patru ani să venim cu una beton! –, să ne asigurăm măcar că acest concurs, atât de important pentru sistemul de educație, se desfășoară corect, transparent și echitabil.

Candidații trebuie să intre în concurs cu încrederea că vor conta competența și performanța, nu altceva

Rezultate PISA 2025

 

Avem astăzi rezultatele PISA 2025, care ne duc și mai jos decât în 2022. În doar un ciclu PISA, România a pierdut 16 puncte la lectură, 9 la matematică și 3 la științe. La PISA 2025, rezultatele elevilor din România au fost sub media OECD în toate domeniile evaluate. Iată-le:

La 𝘀̦𝘁𝗶𝗶𝗻𝘁̦𝗲, România a obținut 425 de puncte, cu 3 puncte mai puțin decât în 2022, față de media OECD de 482 de puncte.

La 𝗹𝗲𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆ scorul României a fost de 413 puncte, cu 16 puncte mai puțin decât în 2022, în timp ce media OECD a fost de 461 de puncte.

La 𝗺𝗮𝘁𝗲𝗺𝗮𝘁𝗶𝗰𝗮̆, România a obținut 419 puncte, cu 9 puncte mai puțin decât în 2022, comparativ cu media OECD de 463 de puncte.

Cine își asumă aceste rezultate? După părerea mea, acum nu mai puteți să dați vina pe profesori și pe elevi. Rezultatele PISA sunt, înainte de toate, un indicator al calității sistemului educațional și al politicilor care îl guvernează. Iar responsabilitatea principală pentru arhitectura sistemului aparține celor care îl conduc și îl reglementează. Iar pe aceștia îi cunoaștem. Din 2021 încoace, au nume și prenume. Au fost și sunt miniștri, secretari de stat, consilieri. Să îi întrebe presa ce au făcut în funcțiile pe care le-au avut.

Marea întrebare este: ce facem de acum încolo?

Penibilă lansarea raportului PISA, transmisă în direct acum pe pagina MEC. Nu știu cum să se spele mai bine pe mâini: „nu stăm așa rău, o să vedeți că va fi bine, că procentele PISA nu se regăsesc în cele ale EN care sunt bune, că nu e deteriorare continuă la PISA, ci persistența unei lipse de schimbare” etc.

Ideea la care s-au aliniat vorbitorii este una falsă, o exprimă chiar acum domnul ministru: „noi avem un anumit tip de competențe și cunoștințe pe care le evaluăm, în timp ce PISA evaluează aplicabilitatea lor.” Adică, iată, noi suntem buni, pentru că avem rezultate bune la EN și BAC, dar vin ăștia cu PISA și ne taie elanul. Păi asta este domnilor, PISA ne spune că nu facem ce trebuie, că trebuie să schimbăm programele, să le updatăm la cerințele actuale ale societății. PISA nu testează cât de mult au memorat elevii, ci cât de bine știu să folosească ceea ce au învățat pentru a înțelege, analiza și rezolva probleme din viața reală.

În loc să piardă vremea, ar trebui să se adune, să recunoască că au dat greș, să mai ia pe lângă ei niște specialiști și să vină cu 5 propuneri de intervenții care să ne ducă la rezultate mai bune în viitor.

PISA nu testează abilitatea elevilor de a reproduce cunoștințe, ci capacitatea lor de a aplica ceea ce au învățat în contexte noi și în viața de zi cu zi, căci aceasta este 𝗺𝗲𝗻𝗶𝗿𝗲𝗮 𝗲𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗶̂𝗻 𝗮𝗰𝗲𝘀𝘁 𝘀𝗲𝗰𝗼𝗹, în care top skills sunt gândirea critică, creativitatea și rezolvarea de probleme. Testele PISA nu pun elevii în situația de a da definiții, formule sau date, ci le solicită să compare, să reflecteze, să facă analogii, să interpreteze date, să gândească critic, să analizeze etc.

Mă întreba cineva într-un comentariu ce soluții propun. Eu cred că, pentru a avea rezultate bune la astfel de teste și educație de calitate, în România este nevoie de 𝗿𝗲𝘀𝗲𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗶̂𝗻𝘁𝗿𝗲𝗴𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺 𝗱𝗲 𝗲𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲, este nevoie de o nouă viziune (unde vrem să ajungem?), care să însemne o schimbare de paradigmă față de situația actuală din învățământ. Am sperat ca această nouă paradigmă să fie „România educată”, dar a eșuat. Este nevoie de curricula disciplinelor axate pe dezvoltarea abilităților menționate mai sus, de manuale care să conțină texte funcționale, de modalități eficace de evaluare a acestor abilități, de profesori formați pentru a le dezvolta la clasă, de directori pregătiți să conducă școlile în această direcție de schimbare și de sprijin consistent acordat copiilor din comunitățile dezavantajate. E un efort masiv, care trebuie făcut cât mai repede, nu doar pentru rezultate mai bune la PISA, ci pentru a avea și în România educație care să corespundă cerințelor lumii în care trăim și așteptărilor noilor generații de copii.

Iar toate aceste responsabilități sunt în ograda guvernanților. 𝗣𝗜𝗦𝗔 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼 𝗢𝗚𝗟𝗜𝗡𝗗𝗔̆ 𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗶𝗴𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗲𝗱𝘂𝗰𝗮𝘁̦𝗶𝗲𝗶 𝗶̂𝗻𝘁𝗿-𝗼 𝘁̦𝗮𝗿𝗮̆.

Uniforma școlară nu poate fi o obligație legislativă

 Zilele acestea, Comisia pentru Administrație Publică din Senatul României a dat aviz favorabil pentru inițiativa legislativă a unor parlamentari PSD de a introduce în mod obligatoriu uniformele în școli. Avem un fix să controlăm totul, să impunem ce să facă mii de școli, milioane de elevi și profesori din sistem. Într-o lume diversă și democratică, nu cred că aceasta este soluția.

Lăsați școlile să decidă, împreună cu elevii, părinții și profesorii lor, dacă vor uniforme sau nu. Nici în UK nu se întâmplă asta. Nu există o obligație națională ca toate școlile să impună uniforma. Ne-am găsit noi să facem asta, fără dezbateri, fără acordul elevilor care le vor purta.

Vorbesc ca persoană care a introdus, în 1991, cred că în premieră în România, la Școala 4 din Pucioasa, o uniformă școlară croită după modelul celor pe care le văzusem în diverse cărți englezești pe care le primisem odată cu ajutoarele trimise după Revoluție. Este cea pe care o vedeți în imagine (fotografie făcută în septembrie 1991). Am făcut asta pentru că, în acei ani, după Revoluție, începuseră să se vadă și la școală diferențele de îmbrăcăminte dintre copiii mai sărmani și cei care proveneau din familii mai înstărite. A fost o idee bună, dovadă că aceeași uniformă există și azi în școala respectivă. Mai mult, începând cu anul 2000, odată cu vizitele pe care le făceau la școala din Pucioasa sute de profesori și inspectori din toată țara, modelul și chiar culorile au fost preluate de numeroase școli de la noi.

Sunt multe argumente pro uniformă, dar și multe contra.

Pro: favorizează echitatea între elevi, diminuează competiția vestimentară, dezvoltă sentimentul de apartenență la comunitatea școlii, construiește identitatea școlii, iar pentru copii și părinți alegerea hainelor pentru școală devine mai simplă etc.

Contra: limitează exprimarea individuală, poate fi o cheltuială suplimentară pentru familie, poate crea o falsă impresie de egalitate, poate deveni un instrument excesiv de control, poate fi incomodă.

Uniforma nu rezolvă problemele de disciplină, așa cum argumentează parlamentarii noștri inițiatori ai propunerii de obligativitate a uniformei. Violența, bullyingul, absenteismul sau lipsa motivației nu dispar pentru că elevii poartă aceeași haină.

Problema fundamentală este cultura școlii, nu îmbrăcămintea.

O școală bună se construiește prin relații de colaborare, reguli coerente, profesori buni, leadership modern și climat educațional prietenos, nu prin uniformă.

Propunerea mea este să 𝗹𝗮̆𝘀𝗮𝘁̦𝗶 𝘀̦𝗰𝗼𝗹𝗶𝗹𝗲 𝘀𝗮̆ 𝗱𝗲𝗰𝗶𝗱𝗮̆, 𝗶̂𝗺𝗽𝗿𝗲𝘂𝗻𝗮̆ 𝗰𝘂 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶𝗶, 𝗽𝗮̆𝗿𝗶𝗻𝘁̦𝗶𝗶 𝘀̦𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗼𝗿𝗶𝗶 𝗹𝗼𝗿, 𝗱𝗮𝗰𝗮̆ 𝘃𝗼𝗿 𝘂𝗻𝗶𝗳𝗼𝗿𝗺𝗲 𝘀𝗮𝘂 𝗻𝘂. Să răspundă ei, împreună, la întrebarea fundamentală: „Ce problemă educațională vrem să rezolvăm prin uniformă?”

Dacă răspunsul este echitatea, apartenența și identitatea școlii, există argumente serioase pro.

Dacă răspunsul este „vrem să avem elevi mai disciplinați și rezultate mai bune”, argumentul devine mult mai slab.

Eliminare, nu complicare! EN

Văd diverse intervenții și inițiative care susțin schimbarea modului în care se organizează Evaluarea Națională și introducerea mai multor discipline de examen. Nu acesta ar trebui să fie subiectul dezbaterii. Lăsați Evaluarea Națională așa cum este.

Mă aștept ca, în loc să complicăm și mai mult acest examen dat la (frageda) vârstă de14 ani, să avem în vedere, pe termen mediu, desființarea lui, așa cum propune OECD: „pe viitor, România ar trebui să revizuiască parcursurile școlare și certificarea de la nivelul învățământului secundar, luând în considerare inclusiv 𝗽𝗼𝘀𝗶𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗲𝗹𝗶𝗺𝗶𝗻𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗲𝘃𝗮𝗹𝘂𝗮̆𝗿𝗶𝗶 𝗻𝗮𝘁̧𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗹𝗮𝘀𝗮 𝗮 𝗩𝗜𝗜𝗜-𝗮.” (OECD, Studiu privind evaluarea și examinarea în domeniul educației – România, 2017).

Tema dezbaterii ar trebui să fie desființarea EN, nu complicarea acestui examen.