Colaborarea mea cu Școala Europeană București (SEB) a început în 2005, la 4 ani de la înființarea acesteia, moment în care avea 33 de elevi cuprinși în 4 clase, era autorizată pentru ciclul primar, avea 14 angajați (8 cadre didactice și restul personal administrativ) și o minimă, aproape inexistentă, structură organizațională. La finalul colaborării, în august 2010, SEB avea 260 de elevi cuprinși în 19 clase, era acreditată pentru învățământul primar și cel gimnazial și autorizată pentru liceu, avea 84 de angajați ( 49 de cadre didactice și restul personal administrativ) și era considerată un brand de succes și una dintre cele mai bune instituții de învățământ privat din București.
A fost un proiect pe care l-am considerat o
provocare profesională și o oportunitate de a cunoaște și specificul, destul de
complex și complicat, al învățământului particular.
În cazul SEB, construcția
instituțională a pornit aproape de la nivelul zero și a implicat crearea în același timp atât a unui concept/
brand care să se impună prin calitate pe piața locală, cât și a tuturor
mecanismelor, structurilor, tipurilor de activități, documentelor etc.
specifice unei instituții școlare, în paralel cu dezvoltarea resurselor umane
și formarea unei comunități educaționale care să se raporteze la aceleași valori
și principii educaționale – detalii sunt în rubrica Proiecte.
Din 2010 și până astăzi, școala
funcționează în continuare pe baza modelului creat și dezvoltat în perioada
2005-2010 și care este încă vizibil pe site-ul școlii http://www.scoalaeuropeana.ro/ ( a se
vedea textele de pe prima pagină și din rubricile site-ului precum și arhiva de
buletine informative)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu