Pagini

joi, 4 iulie 2013

Despre examene – întrebări pentru noi toți



Discuțiile publice din ultimele zile, legate de examenele de evaluare națională și de bacalaureat, au conturat o serie de întrebări la care cei care lucrează în sistemul de învățământ la diferite niveluri, experții în educație, cercetătorii, societatea civilă, noi toți, ar trebui, dacă suntem într-adevăr sincer preocupați de educația din România, să găsim răspunsuri și soluții punctuale:

1. De ce un procent mare de elevi nu învață și de ce a scăzut dorința tinerilor de a cunoaște, de a se forma, de a se dezvolta ca indivizi?

2. Cum e posibil ca profesori și inspectori - oameni a căror menire este să facă educație, să formeze caractere, să transmită principii și valori - să ajungă, cu atâta lejeritate, să comită fraude, să mintă, să înșele, să fure? (Presa a relatat că la Liceul D. Bolintineanu din București cel care colecta banii pentru mituirea comisiei de examen era chiar profesorul de religie!!)

3. Cum asigurăm totuși calitatea în școli dacă, deși există atâtea proceduri, standarde, comisii și formări pe teme de asigurare a calității, pot apărea cazuri așa de grave precum cele relatate recent de presă? ( De semnalat faptul că în Raportul 2010-2011 al Comisiei de evaluare și asigurare a calității/ CEAC din Liceul Bolintineanu - postat pe site-ul instituției, organizația se autoevaluează cu 38 de calificative foarte bine și 5 calificative bine, din totalul de 43 corepunzătoare indicatorilor de performanță și standardelor de asigurare a calității!!).

4. Cum se poate ieși dintr-o cultură care pune un  accent exagerat pe  pregătirea pentru teste și pentru testări în detrimentul focalizării pe un proces de predare - învățare de calitate, care să asigure progresul fiecărui elev? (în foarte multe țări cu sisteme de învățământ performante, de ex., Finlanda, nu se dau teste standardizate).

5.De ce, de ani buni,subiectele date la examene nu sunt elaborate astfel încât să nu mai poată fi contestate sub niciun aspect? Când vom avea subiecte care să nu se bazeze, în principal, pe memorare, ci pe gândire critică și analitică?

6. Cum este asigurată calitatea de către inspectoratele școlare? Ce constată inspectorii când fac inspecții și aplică regulamentele în vigoare, care impun aplicarea unor instrumente variate, inclusiv derularea unor discuții cu părinții și elevii?

7. Cum putem avea în școli echipe de management performante, directori cu autoritate câștigată prin profesionalism și comportament moral, și nu impusă?   

Și lista poate continua...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu