Persoanele care au o minte rigidă consideră că au abilități/
inteligență/talente cu care s-au născut, că acestea pot fi remarcabile sau,
dimpotrivă, pot fi la un nivel inferior, dar că ele nu pot fi schimbate, și, prin
urmare, se mulțumesc cu starea de fapt, nu fac nimic să își dezvolte respectivele
abilități, evită provocările și obstacolele, ignoră feedbackul, se supără dacă
sunt criticate și se simt amenințate de oamenii de succes din anturajul lor.
Pe de altă parte, persoanele care au o minte flexibilă
consideră că au un potențial care poate fi dezvoltat, fac eforturi să își
depășească limitele, să învețe lucruri noi și să evolueze, înfruntă obstacolele,
acceptă provocări, învață din critică și recunosc și apreciază valoarea oamenilor
de succes din jurul lor de la care se
inspiră și cărora le sunt recunoscătoare.
Implicațiile pentru educație ale acestei teorii pot fi
însemnate și țin de poziționarea față de ce înseamnă succes școlar, de utilizarea unor
strategii specifice de creștere a motivației pentru învățare și combatere a
violenței și de modul în care se pot forma în școală aceste minți flexibile, în
principal, prin focalizarea profesorilor și a părinților pe aprecierea
efortului depus de un copil (Bravo, ai lucrat foarte bine!) și nu pe
evidențierea inteligenței sau talentului acestuia (Bravo, ești deștept!).
Copiii au nevoie să creadă că pot mai mult și această putere ”de a crede că poți mai mult”, spune Dweck, poate fi educată.
Copiii au nevoie să creadă că pot mai mult și această putere ”de a crede că poți mai mult”, spune Dweck, poate fi educată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu