Pentru
mine, Ziua Internațională a Drepturilor Omului este legată de două lucruri:
înființarea prin anii 92-93 a primului
grup Amnesty International din România, în care activau elevii mei de la
școala din Pucioasa și numeroasele proiecte, cursuri, seminarii și activități
de educatie pentru drepturile omului (EDO) pe care le-am derulat în
perioada anilor 1995-2000.
A
existat în acea perioadă un interes deosebit pentru acest domeniu, apărut în
contextul eforturilor de democratizare a sistemului de învățământ, pe filiera
programelor de educație civică ale ambasadei SUA și înființării primelor
ONG-uri care derulau proiecte educaționale.
Ideea
de bază pe care o promovam atunci și care cred că este valabilă și astăzi era
că EDO are trei componente importante, care se intercondiționează
și nu pot fi abordate decât împreună:
- Educație DESPRE drepturile omului (se învață despre drepturi și conținutul lor, documentele de referință etc.)
- Educație IN drepturile omului (se creează un climat și un tip de relații profesori - elevi care reflectă interes pentru punerea în practică și respectarea în interiorul organizației a idealurilor și valorilor drepturilor omului)
- Educație PENTRU drepturile omului (implicarea în acțiuni concrete de apărare a DO: campanii, formarea de grupuri de acțiune, participare activă la luarea deciziilor din societate)
Sau, cum spunea Patricia Dye, un renumit trainer în
domeniu ” It is almost better for teachers to
never address the inequities of our world than to have the students believe
they can do nothing to change these inequities”.
Nu
a fost încă realizat la nivel național un studiu ştiinţific în legătură cu
contribuţia proiectelor şi activităţii diferitelor ONG-uri din
domeniul EDO/ ECD la schimbarea şcolilor din România, prin însuşirea
unor practici, proceduri și metode de lucru democratice, dar există destule cercetări internaţionale
(de exemplu, F. Tibbitts, (http://www.hrea.org/erc/Library/display_doc.php?url=http%3A%2F%2Fwww.hrea.org%2Findex.php%3Fdoc_id%3D771&external=N
care evidenţiază modificările pozitive ale atitudinii şi
comportamentului
elevilor (dar şi al profesorilor şi părinţilor) ca urmare a aplicării
susţinute
a diferitelor componente şi faţete ale acestui tip de educaţie. De
asemenea,
s-a constatat un progres complex şi substanţial în privinţa practicilor
la
clasă şi manageriale ale cadrelor didactice, datorate colaborării cu
asociaţiile
respective ( metode gen dezbateri, jocul de rol, studiul de caz sau
învațarea bazată pe proiect și lucrul pe grupe au fost în premieră
exersate la clasă de către profesorii participanți la cursuri de formare
pe tematici de EDO).
Și, de ce nu,
poate că tinerii care au ieșit și ies în stradă să protesteze împotriva unor
drepturi încălcate au participat ca elevi la ore și activități de educație a
drepturilor omului.
În
contextul actual național și mondial, consider că este nevoie să reluăm
la intensitate maximă EDO în școli și licee, la nivel formal și
nonformal, folosind experiența acumulată în domeniu și resursele deja
create.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu