Pagini

luni, 27 ianuarie 2014

Anna Frank sau lecția de curaj

Astăzi este International Holocaust Remembrance Day și îmi aduc aminte cu plăcere că, pe vremea când eram profesoară, le citeam elevilor mei din jurnalul Annei Frank, aveam și un filmuleț pe care îl primisem de la un ONG și pe care îl vizionam și îl comentam împreună și duceam discuția în zona drepturilor omului și ale copilului. A avut așa mare succes acea activitate, încât la un moment dat, toți învățătorii și diriginții au preluat-o la clasele lor și au desfășurat-o ani de-a rândul (posibil să se mai întâmple și azi!), astfel încât multe generații de copii au aflat cine a fost Anna Frank și ce a însemnat Holocaustul și intoleranța și ura extremă. 
Peste ani, un fost elev mi-a mărturisit cât de mult îl marcase și îl ajutase acea oră despre Anna Frank să își găsească rostul.

Tot peste ani, când i-am văzut casa și jurnalul în Amsterdam, am înțeles cu adevărat lecția de curaj pe care  Anne, un copil,  ne-a dat-o tuturor celor care, ca adulți, uităm de multe ori să fim oameni. Și, pe măsură ce trec anii, înțeleg tot mai bine că nu trebuie să uităm răul, căci el se poate repeta oricând.



Citate din jurnal:

“It's really a wonder that I haven't dropped all my ideals, because they seem so absurd and impossible to carry out. Yet I keep them, because in spite of everything, I still believe that people are really good at heart.”

“No one has ever become poor by giving.”

“I've found that there is always some beauty left -- in nature, sunshine, freedom, in yourself; these can all help you.”



“Although I'm only fourteen, I know quite well what I want, I know who is right and who is wrong. I have my opinions, my own ideas and principles, and although it may sound pretty mad from an adolescent, I feel more of a person than a child, I feel quite indepedent of anyone.”






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu