Paradoxul de după PISA

Dincolo de rezultatele concrete care au poziționat sistemele de învățământ din 65 de țări într-un clasament apreciat ca foarte serios și despre care se comentează peste tot în lume, cred că PISA 2012 ne-a pus în fața unei situații paradoxale, care ne-a arătat cât de greu este în domeniul educației să dăm verdicte tăioase sau să facem judecăți de valoare tranșante.

În țările asiatice, care ocupă primele locuri în clasament (Shanghai – China, Singapore, Hong Kong – China, Taipei – China, Coreea de Sud) educația înseamnă focalizarea pe transmiterea de cunoștințe, competiție acerbă, testări frecvente, un program de școală și pregătire extrem de încărcat (în Coreea de Sud, de exemplu, un elev se scoală zilnic la ora 6.30 și se culcă la ora 2 noaptea!), meditații la scară industrială, plătite de părinți, o cultură a succesului cu orice preț, o motivație a învățării care înseamnă admiterea în universități bine cotate, interes scăzut pentru dezvoltarea personală sau stimularea creativității.

Costurile acestor rezultate uimitoare (conform ultimului PISA diferențele între ultimii și primii clasați sunt de 6 ani de studiu!) sunt însă copii nefericiți (Coreea se află pe primul loc în această privință) și o rată ridicată a sinuciderilor.  

Deși aceste strategii educaționale au condus la creșteri economice fără precedent, în prezent, statele asiatice au început însă să-și regândească politicile educaționale în direcția modelului occidental (?!) al inteligențelor multiple, al dezvoltării creativității și al copilului ca întreg. Am citit că, recent, guvernul chinez a renunțat la tema pentru acasă la ciclul primar și a redus numărul de teste standardizate, iar ministrul corean al educației a declarat că scopul lor acum este să îi facă pe oameni mai fericiți ("We still have a long way to go but we are doing some soul-searching in our society, and our goals now are about how to make our people happier" ).

Paradoxal, în aceste sisteme de învățământ considerate a fi cele mai bune din lume, se constată că părinții sunt tot mai mult interesați să își înscrie copiii fie la școli internaționale care funcționează după mai puțin performantul model occidental, fie la școli din Canada, UK, SUA etc.!

Pe de altă parte, țări precum Marea Britanie și SUA sunt nemulțumite de pozițiile ocupate în clasament (locurile 26, respectiv 36)) și, din declarațiile oficialilor guvernamentali, reiese că se dorește luarea de măsuri pentru ca școlile din respectivele țări să preia din modelul asiatic acele elemente care au asigurat primele poziții mondiale la PISA.

În concluzie, întrebarea care rămâne este una veche, la care tot se caută răspuns, dintotdeauna și peste tot: educația - încotro?

Iar dacă vreți să vedeți cum e, dați și voi testul PISA aici: http://www.oecd.org/pisa/test/