Pagini

miercuri, 25 iunie 2014

Pe urmele prințeselor Elena și Bălașa Cantacuzino (4) - Evantița

L-am întrebat pe preotul satului despre Roza, fata din casă a familiei, despre care citisem în cartea dlui Gurău. Mi-a spus că a murit, dar nora sa trăiesște încă în sat. M-am dus să o văd și să stau de vorbă cu ea despre doamna Donici. În curtea cu flori a unei căsuțe îngrijite, aflată nu departe de biserică, am cunoscut-o pe Evantița Farcaș, o bătrână frumoasă, cu ochii verzi, care m-a impresionat prin  blândețe și amabilitate. Am stat de vorbă pe o bancă de lemn, chiar sub fereastra camerei în care a locuit Roza și în care stătea ea acum. Mi-a arătat cele câteva fotografii pe care le avea cu ”boierii”, mi-a spus cum a ars conacul, cum veneau prințesele Elena și Bălașa în sat, după 1976, când au primit permisiunea de la autoritățile comuniste să părăsească domiciliul forțat din Pucioasa și cum dormeau în casa aceasta, a Rozei, și nu se duceau la conac pentru că nu suportau să vadă în ce hal ajunsese. Evantița mi-a dat trei fotografii, m-a condus până la poartă și mi-a făcut cu mâna la plecare, ca unei prietene.

Evantița Farcaș, nora Rozei
Roza

Casa Evantiței și a Rozăi
casa Rozei și a Evantiței
florile din fața camerei Rozei
in curte la Evantița
Prințesa Bălașa, după spusele Evantiței
Ina, fiica doamnei Donici
Ina, fiica doamnei Donici
Constantin Donici, soțul doamnei Donici, în grădina conacului din Băleni


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu