Nu doar copiii trebuie să vină cu
drag la școală, ci și părinții lor. Când dau de uși deschise și disponibilitate
la dialog, când se simt bine primiți și implicați, vă spun (din experiență!) că
părinții ar putea deveni parteneri de încredere, așa cum se cuvine, dacă vrem
ca mesajele educaționale pe care le primesc copiii să nu fie unele contradictorii.
O școală prietenoasă cu părinții are un loc unde aceștia se pot întâlni, o sală a părinților sau măcar o masă cu două scaune pe holul școlii.
O școală prietenoasă cu părinții are un loc unde aceștia se pot întâlni, o sală a părinților sau măcar o masă cu două scaune pe holul școlii.
Într-o școală prietenoasă,
părinții sunt informați despre ce se
întâmplă în școală ( eu am făcut-o printr-un buletin informativ lunar trimis pe
mail), sunt consultați când au loc schimbări și când
se iau decizii importante pentru copii.
O școală prietenoasă aude ”vocea
părinților”, le cere părerea (prin chestionare de satisfacție, întâlniri informale etc.) despre lecții,
profesori, activități și ce se mai întâmplă cu copiii lor (”prieteni critici”, de
încredere, cum altfel?).
Într-o școală prietenoasă
ședințele cu părinții sunt și ele prietenoase și mai puțin formale, nu se stă în bănci, ci pe scaune
așezate în cerc, agenda e anunțată din timp, nu se fac publice notele și
năzdrăvăniile fiecărui copil (despre acestea se vorbește în întâlniri individuale), ci
se discută despre problemele generale ale clasei, cum a fost, cum o să fie,
despre ce și cum o să se învețe și unde e nevoie de ajutorul lor, uneori se lucrează
pe grupe și se dau soluții la problemele clasei. Unele școli au chiar curajul să îi lase pe copii să își prezinte munca, să „dea raportul” în fața părinților (așa numitele student-led conferences), cu ce a mers, cu ce nu prea a funcționat atât în ceea ce privește rezultele școlare, cât și comportamentul.
O școală prietenoasă cu părinții știe cât sunt aceștia de valoroși și îi cheamă
la școală să le spună copiilor poveștile lor despre meserii, succes, muncă și pasiuni
sau îi lasă pe ei să organizeze tot felul de activități în afara clasei, că
doar se pricep (părinții ca persoane resursă). Iar când nu o fac, școala îi mai și învață – cum să comunice cu
copilul, cum să îi fie alături în anii de învățătură, cum să îl sprijine, cum
mai e prin alte locuri și ce mai zic specialiștii în educație și tot așa ( școala părinților, nu?).
Și pentru toate acestea, o școală
prietenoasă își apreciază părinții, le trimite din când în când câte o scrisoare
de mulțumire, le dă diplome și distincții (am creat-o pe cea numită ”părintele
lunii”, minunată!) îi invită la festivități, prezentări de proiecte, concursuri,
seri distractive, întâlniri și evenimente.
Pentru că, așa cum se spune și s-a dovedit, chiar și atunci când copilul e bun, părinții sunt buni și e bun și profesorul, dacă ei nu lucrează
împreună, puterea pe care ar avea-o ca părți ale unui întreg se pierde și
rezultatele nu sunt cele așteptate. E nevoie de trei în această poveste. Ca să nu mai zic că unii spun că e nevoie de un sat întreg.
Aveti cumva diploma "părintele lunii”?
RăspundețiȘtergereNu am model de diploma, dar nu e greu de facut, un format obisnuit, cu: se acorda diploma pentru parintele lunii X dlui/ dnei Y. Mai importanta este procedura, cum acordam aceasta diploma - criterii+ cum se fac propunerile + modalitatea concreta de acordare (cadru festiv) etc.
Ștergere