Îmi amintesc, de pe vremea când lucram într-o școală, cât de important era să reușesc să mă opresc din iureșul vieții de profesor (că nu e ușor, e un du-te vino, cu multe de făcut, dincolo de lecții) și să găsesc răgazul de a mă gândi, în sinea mea, la ce am făcut la clasă, la ce a zis un copil dintr-a șaptea când și-a văzut nota la test, la replica colegei de cancelarie, la ce a vrut cu adevărat să spună mama unei fetițe la ședința cu părinții, la cum se numea formația pe care o ascultau cei mari în pauză. Și dacă nu am fost prea aspră cu Silviu și dacă am explicat îndeajuns părinților de ce e gălăgie în clasă când lucrăm în grupuri și la multe altele. În pedagogie asta înseamnă să fii un ”profesor reflexiv”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu