Mediul fizic școlar - al treilea profesor

În ultimele decenii, rolul școlii s-a îndepărtat mult de cel tradițional, transmiterea de cunoștințe delimitate strict pe discipline de studiu, și a devenit mult mai complex. În multe sisteme de învățământ copiii sunt educați multidisciplinar pentru a se adapta la schimbare și sunt ajutați să-și dezvolte propriul potențial, să fie creativi și motivați să învețe pe tot parcursul vieții. Sunt promovate valorile unei societăți deschise și se pune accent pe valorizarea diversității, toleranță și gândire critică. Se vorbește de well-being, starea de bine a elevilor pe care școala ar trebui să o asigure. E vorba de un nou rost al școlii, care nu poate fi îndeplinit decât  dacă se schimbă modul și spațiul în care are loc învățarea (a se vedea și studiul WB - The Impact of School Infrastructure on Learning).

Funcția influențează forma

În ultima vreme, arhitecți din diferite părți ale lumii au venit cu propuneri de clădiri de școli care nu mai au nimic în comun cu construcțiile tradiționale cu care suntem familiarizați. Au dispărut pereții, spațiile de învățare nu mai sunt delimitate în clase și coridoare, au apărut zone de relaxare sau de vizionări de filme, sunt folosite materiale naturale, panouri solare sau sensori de lumină. Interioarele acestor școli nu mai arată deloc a instituții, ci mai degrabă a vaste locuințe moderne și primitoare.

Pe de altă parte, după principiul „funcția influențează forma”, tot mai multe școli au înțeles că trebuie să își regândească periodic spațiul de care dispun pentru a ține pasul cu schimbarea modului în care învață copiii. Se face astfel trecerea  de la săli de clasă rigide și uniforme, la spații care încurajează colaborarea și învățarea bazată pe proiect și investigație.În aceste școli, designul sălilor de clasă facilitează dezvoltarea competențelor pe care cercetarea pedagogică le consideră ca necesare în acest secol: colaborare, inovare, creativitate, comunicare, responsabilitate, cunoașterea de sine. Acest lucru înseamnă pereți mobili și mobilier care poate fi rearanjat cu ușurință, conform obiectivelor și formelor de învățare avute în vedere la fiecare lecție sau activitate. În școlile cele mai îndrăznețe au dispărut chiar și panourile de afișaj din clase, locul lor fiind luat pe pereți de „white boards”, pe care copiii pot scrie și desena, fâcând încercări, imaginând, creând, pentru ca apoi să șteargă ce au lucrat pentru a începe alte proiecte.

Mediu de învățare bun

Având în vedere faptul că atât elevii, cât și profesorii își petrec o parte însemnată din viața și timpul lor între pereții școlii, este foarte important ca aceasta să fie un loc curat și bine întreținut, cu spații îngrijite și frumos amenajate, în care toți membrii comunității școlare să se simtă bine și să vină cu plăcere.

  

Spațiile de învățare, conform OECD, înseamnă următoarele:

„Un spațiu care sprijină procesul de predare și învățare printr-o serie de diverse programe și activități didactice, inclusiv tehnologiile modern; acest spațiu presupune costuri optime, clădirea are o performanță eficientă și funcționează într-un interval de timp, respectănd și fiind în armonie cu mediul; spațiul oferă un cadru de învățare sănătos, confortabil, sigur și stimulativ pentru cei care învață. În sens restrâns, un mediu fizic școlar reprezintă o clasă convențională, iar în sens larg, acesta este o combinație de sisteme educaționale formale și informale, în care învățarea are loc atât în interiorul, cât și în afara școlii (2007).

 Specialiștii spun că mediul fizic în care se învață este unul bun dacă:

·       îndeplinește standardele de calitate privind igiena, acustica și iluminatul, cu săli de clasă care să absoarbă zgomotul, pardoseli ușor de curățat, sisteme care să utilizeze lumina naturală și să consume puțin;

·       este unul deschis și primitor, care să permită întărirea ideii de comunitate școlară și de a fi împreună;

·       este flexibil, poate fi folosit pentru diverse scopuri și îi poate fi schimbată destinația, în caz că acest lucru se impune.

Al treilea profesor

Spațiul în care învață copiii trebuie să fie unul care să le placă, să îi reprezinte, să îi provoace să caute, să descopere și să se descopere. În pedagogia Reggio Emilia se spune chiar că spațiul este  un fel de ”al treilea  profesor”, care îi „vorbește“ copilului prin tot ceea ce îi oferă și îi dă posibilitatea să acționeze și să experimenteze individual, dar mai ales în echipă. Atât spațiul interior, cât și cel exterior, grădinile, curțile, terenurile de joacă și cele de sport, ar trebui amenajate astfel încât să stimuleze imaginația copiilor, creativitatea lor, dorința de a explora și plăcerea de a descoperi. În loc de clădiri prăfuite, cenușii și mohorâte, cu grădini și  curți neîngrijite, e timpul să avem școli curate, prietenoase, vesele și colorate,  în care copiii să aibă un cuvânt de spus și în care să vină cu drag.

Primul pas în ”schimbarea la față” a școlilor constă într-o evaluare obiectivă a stării de fapt, a felului în care arată în prezent spațiul acestora și a funcțiilor pe care acesta le îndeplinește în relația cu copiii. Directorilor și profesorilor care își propun să reinventeze  spațiul unei școli pentru a-l face mai prietenos și a crește în același timp calitatea învățării, le recomand să își pună și să răspundă la următoarele întrebări și la altele care mai pot apărea în timpul analizei:

·       care este legătura dintre proiectul educativ și organizarea spațiului?

·       oferă spațiul resurse suficiente pentru  învățare?

·       ce mesaje transmite spațiul copiilor?

·       în ce mod spațiul favorizează relațiile dintre membrii comunității școlare?

·       este spațiul unul primitor pentru copii, părinți și profesori?

·       permite spațiul învățarea personalizată?

·       unde se joacă copii?

·       cum  oglindește spațiul rezultatele muncii copiilor și ale activității profesorilor?

·       unde și cum sunt expuse lucrările copiilor?

·        cum cultivă spațiul gustul estetic?

·       în ce măsură spațiul permite studiul individual?

·       cum facilitează spațiul învățarea pe grupe ?

·       există locuri pentru întâlniri, discuții, dialog?

·       cât de flexibil este spațiul?

·       ce informații transmite spațiul și cum o face? 

·       unde și cum permite spațiul comunicarea intrainstituțională?

·       este spațiul unul curat?

·       ce elemente din spațiu pun în pericol viața și sănătatea copiilor și profesorilor?

·       permite spațiul accesul la tehnologie?

·       în ce măsură contribuie copiii la amenajarea spațiului școlii?

·       sunt ideile copiilor valorizate și apreciate?

·       cum reflectă spațiul aprecierea diversității culturale?

·       cum arată curtea și grădina școlii?

·       cum dezvoltă spațiul creativitatea copiilor?

·       există locuri pentru  pregătirea și desfășurarea de activități extrașcolare?

·       este cancelaria un loc în care profesorii  au acces la informație și se pot și relaxa?

·       există locuri în care copiii și profesorii să își lase lucrurile personale?

·       este asigurat accesul echitabil la spațiile și resursele școlii?

·       ce elemente naturale/ din natură sunt folosite în amenajarea spațiului?

·       câtă lumină naturală există în spațiu?

Odată identificate aspectele legate de calitatea spațiului care necesită îmbunătățiri, urmează prioritizarea lor și identificarea de soluții și rezolvări, dintre care unele pot fi imediate, altele pe un termen mai lung.Toate ar trebui să fie însă bazate pe deschidere și colaborare cu părinții, autoritățile administrative, ONG-uri, instituții și persoane interesate de educație din comunitățile locale.

Iată o listă de control pe care o puteți folosi când vă propuneți un proiect de schimbare a spațiului școlii:

• în clase există panouri pe care sunt expuse lucrările elevilor la diferite discipline
• elevii au responsabilităţi în ceea ce priveşte selectarea şi expunerea lucrărilor;
• afişajele sunt schimbate regulat şi reactualizate;
•  pereţii claselor sunt pictaţi cu desene adecvate vârstei;
• mobilierul din clase este modular şi se rearanjează în funcţie de tipul de lecţie (de exemplu, o dispunere a mobilierului în semicerc / oval încurajează discuţiile, interacţiunea, dezvoltarea de relaţii interpersonale);
• există o mică bibliotecă în fiecare clasă;
• clasele au elemente de cultură expresivă: simboluri specifice, imnul clasei, sloganul clasei, ceremonii specifice, regulile clasei etc.;
• elevii au responsabilităţi în clasă ce vizează mediul şcolar: îngrijirea florilor, aranjarea mobilierului, serviciul zilnic etc.;
• în clase / holuri există dulăpioare individuale pentru elevi;
• pe holuri sunt panouri cu informaţii despre activitatea şcolii, fotografii, anunţuri, lucrări ale elevilor, prezentări de acţiuni ale consiliului elevilor, expoziţii tematice etc.;
• geamurile holurilor/ claselor sunt pictate în culori şi modele vesele;
• pereţii cancelariei sunt folosiţi pentru panouri informative, expunerea unor materiale noi din domeniul educaţiei etc.;
•  în cancelarie există facilităţi pentru profesori: etajere pentru bibliorafturi şi diverse materiale, spaţii individuale de corespondenţă, dulăpioare personale, flip-chart cu anunţuri, mobilier modular pentru lucru individual şi / sau în grup, televizor, video, cafetiere, frigider etc.;
•  în pauze se ascultă muzică;
• soneria care anunţă pauzele are o melodie veselă;
• elevii au acces în toate spaţiile şcolii;
• nu există intrări separate pentru elevi şi profesori;
• elevii şi profesorii au acces permanent la echipamentele şcolii — computere, fotocopiatoare etc.;
• spaţiile, echipamentele, instalaţiile nu pun în pericol siguranţa copiilor;
• terenurile de joacă şi bazele sportive corespund standardelor necesare şi nu pun în pericol sănătatea copiilor; în şcoală se derulează un program de educaţie pentru igienă şi sănătate în care şi copiii au responsabilităţi de organizare;
• există afişaje de atenţionare privind curăţenia în diferite locuri din şcoală — holuri, toalete etc.;
• există un sistem de recompense şi sancţiuni în ceea ce priveşte păstrarea/ amenajarea mediului şcolar;
• grădina şcolii este întreţinută în toate anotimpurile, inclusiv prin acţiuni ale elevilor;
• în curtea şcolii sunt marcaje pentru diferite jocuri;
• grupurile sanitare sunt curate;
• personalul de îngrijire este responsabilizat să întreţină spaţiile şcolii.

                  (sursa: A.Tîrcă, E.Rădulescu – O școală prietenoasă, Editura Humanitas, 2005)

Contribuția copiilor

Niște foști elevi mi-au spus că nu o să uite niciodată momentul când, pe vremea când eram directoare,  le-am dat pensule și culori și le-am spus să picteze geamurile din clase și de pe coridoare. Spațiul unei școli trebuie să fie un loc primitor, vesel și colorat, în care copiii să vină cu plăcere și în care să se simtă proprietari, și nu oaspeți de fiecare zi. De aceea, este important ca elevilor să li se dea posibilitatea de a se implica în punerea în practică a unor idei care să schimbe modul în care arată nu numai sălile de clasă, ci și holurile, zidurile exterioare, curțile, grădinile sau gardurile școlilor în care învață. Pe lângă faptul că astfel de activități le dezvoltă abilități practice și de lucru în echipă și le oferă ocazia să își îmbogățească cunoștințele în domeniul tematic ales, există și avantajul că, participând alături de adulți la realizarea unor intervenții artistice în spațiul școlii lor, elevii vor ajunge să aprecieze schimbările făcute și eforturile depuse de profesori.

( fragmente din acest text au fost publicate de A.Tîrcă în „Artă participativă în școli-ghid de bune practici”, 2016)

foto din arhiva personală, 1998, la școala unde eram directoare

(Foto credits pentru primele 6 poze - Asociația Komunitas, proiectul „Dă culoare școlii tale!”prin care, în premieră la noi, echipe de elevi coordonați de artiști plastici au realizat picturi murale de mari dimensiuni în 7 școli din România)