Pagini
▼
duminică, 18 martie 2018
„Oscarul” pentru educație 2018
Tocmai s-a anunțat! Global Teacher Prize 2018, un fel de Oscar pentru
educație, a fost acordat Andriei Zafirakou, o profă de desen care a
transformat o școală cu mari probleme ( diversitate etnică, 35 de limbi
vorbite de elevi, cartier dezavantajat al Londrei, grad ridicat de
infracționalitate, sărăcie) într-un loc în care copiii vin cu drag, se
simt apreciați și încurajati. Au ajutat-o entuziasmul pe care îl are,
dragul de meserie și crezul cu care și-a molipsit și colegii:
f i e c a r e copil contează și f i e c a r e copil poate să își atingă
potențialul, indiferent din ce familie provine. În plus (și asta e
foarte frumos!), Andria crede că artele plastice sunt o materie foarte
importantă în curriculum, care îi ajută pe copii să treacă de barierele
limbii, să realizeze ceva concret cu mâinile lor și să capete încredere
în sine. Povestea ei e aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu