Călătoria spre o școală bună - un posibil model de reformă a școlii

Pentru că la un moment dat în viața mea (1997-2005), împreună cu o echipă de profesori curajoși, am transformat, din poziția de director, o școală tradițională în cea mai inovatoare școală din România, apreciată în acea perioadă de specialiști în educație (profesori, inspectori, miniștri, Banca Mondială, ONG-uri, universități, CCDuri etc.) am tot scris și am tot vorbit prin diferite locuri și de multe ori (în special prin străinătate, la noi subiectul nu prea a interesat pe nimeni) despre reforma din interior, despre cum școlile se pot reforma și reinventa prin forțe proprii. 

Reiau aici, pe scurt, din perspectiva unui manager de școală, principalele repere ale unui model de reformare a unei școli tradiționale și transformare a ei într-una inovatoare:

1. Călătoria spre o școală bună (reinventare la firul ierbii) - filosofia

Când reformele de sus în jos întârzie sau nu sunt eficace, nu trebuie să mai așteptăm prea multe de la autorități, guvernanți și politici educaționale, ci trebuie să facem reforma din interior, să acționăm la firul ierbii, în sala de clasă, în școală, acolo unde trebuie să aibă loc adevăratele schimbări, făcute de profesori și directori devotați și responsabili. Schimbarea de jos în sus poate fi realizată la orice nivel al școlii – de către profesori  la clasele la care predau și  în colectivele în care lucrează, de către responsabili ai unor diverse comisii, de către director sau alți reprezentanți ai managementului școlii, de către părinți și chiar de către elevi. Prin urmare, schimbarea în educație începe cu tine.

În acest demers, directorii au rolul să acționeze ca adevărați lideri școlari, capabili să coalizeze toate energiile generatoare de reformă existente la nivelul școlii, să motiveze echipa de profesori și să își asume provocările unui astfel de demers. Prin urmare, dacă director bun nu e, nimic nu e.
 

O școală tradițională trebuie să-și genereze și să își activeze forțele proprii prin care să se dezvolte instituțional, să se reinventeze pentru a deveni o instituție performantă, în care se face educație de calitate. Prin urmare, fă rai din ce ai.

2. Călătoria spre o școală bună (reinventare la firul ierbii) -rețeta pe scurt
A începe să-ți reinventezi școala pentru a o transforma într-un loc primitor, în care fiecare copil să se simtă bine, să vină cu drag, să învețe și să progreseze e ca și cum ai pleca într-un fel de călătorie. De aceea, este nevoie – aşa cum facem când pornim la drum, să ne asigurăm că ştim de unde plecăm (diagnoza), că am stabilit direcţia către care ne îndreptăm (dimensiunile unei şcoli bune), că ne-am planificat fiecare etapă a călătoriei (strategiile), că avem bagajele necesare (resursele), o călăuză bună (managerul) şi tovarăşi de drum de nădejde (elevii, profesorii, părinţii, comunitatea).

3. Călătoria spre o școală bună (reinventare la firul ierbii) -reperul necesar

Reformăm, schimbăm, reinventăm o școală având în minte un model, un reper, o imagine la care aspirăm, a ceea ce ar trebui să fie o școală bună. Pe baza atât a unor experiențe personale de leadership școlar, cât și a lecțiilor învățate din diverse proiecte și programe educaționale derulate în România, consider că o școală bună este cea care:

• are capacitatea de a funcţiona ca o structură eficace şi echitabilă pentru toate categoriile de copii; 
• garantează minima civilizaţie a absolvenţilor ei în sensul unui comportament de bun cetăţean; 
• asigură progresul tuturor elevilor săi, dincolo de ceea ce s-ar putea aştepta de la ei, date fiind rezultatele anterioare şi mediul socio – cultural din care provin şi ia măsuri pentru ca fiecare copil să atingă cele mai înalte standarde de care este capabil – adaugă valoare fiecărui copil; valoarea adăugată nu se referă numai la cunoştinţe, ci mai ales la deprinderi şi atitudini; 
• se preocupă de dezvoltarea tuturor elementelor de personalitate ale copilului şi nu numai de transmiterea unui set de cunoştinţe; 
• se ameliorează continuu şi devine o organizaţie care învaţă, instituţie capabilă să infuzeze orice schimbare generată de sistem /societate.

 Sau sinteza celor de mai sus într-o definiție pe care au apreciat-o mulți profesori cu care am lucrat:

O școală bună este aceea în care FIECARE copil progresează, în raport cu rezultatele anterioare și mediul socio-cultural din care provine.

4. Călătoria spre o școală bună (reinventare la firul ierbii) - spațiul

Spațiul unei școli trebuie să fie un loc primitor, vesel și colorat, în care copiii să vină cu plăcere și în care să se simtă proprietari, și nu oaspeți de fiecare zi. De aceea, este important ca elevilor să li se dea posibilitatea de a se implica în punerea în practică a unor idei care să schimbe modul în care arată nu numai sălile de clasă, ci și holurile, zidurile exterioare, curțile  sau gardurile școlilor în care învață. Pe lângă faptul că astfel de activități le dezvoltă abilități practice și de lucru în echipă și le oferă ocazia să își îmbogățească cunoștințele în domeniul tematic ales, există și avantajul că, participând alături de adulți la realizarea unor intervenții artistice în spațiul școlii lor, elevii vor ajunge să aprecieze schimbările făcute și eforturile depuse. #dăculoareșcoliitale

5.Călătoria spre o școală bună (reinventare la firul ierbii) - profesorii

Profilul şi caracteristicile unei şcoli sunt în cea mai mare măsură rezultatul acţiunii profesorilor din şcoala respectivă.

Experienţa lor de viaţă şi profesională, convingerile şi valorile pe care le promovează, normele culturale împărtăşite sunt definitorii pentru modul în care sunt educaţi copiii unei şcoli. Tot ce se întâmplă într-o şcoală, bine sau rău, depinde de ceea ce fac şi cum gândesc profesorii.

Profesorii din şcolile bune au o inteligenţă emoţională ridicată care îi ajută să se autocunoască, să fie eficienţi, să se concentreze asupra muncii, să coopereze şi să gestioneze situaţiile conflictuale cu elevii, colegii sau părinții. Ei îşi exercită autoritatea constructiv, prin crearea unui mediu favorabil învăţării, în care există reguli clare, aşteptări reciproce, o foarte bună comunicare, un sistem de recompense şi sancţiuni care funcţionează eficient.

Stilul didactic este unul democratic, elevii sunt consultaţi în legătură cu conţinuturile, se acceptă opinii, se adresează întrebări şi există răspunsuri şi soluţii alternative şi nu „căi optime unice“.

Se folosesc strategii didactice inovatoare prin care se urmăreşte formarea la elevi de competenţe necesare funcţionării cu succes într-o lume în schimbare: gândire critică, rezolvare de probleme, comunicare, spirit de echipă etc. #profesoridecalitate

6. Călătoria spre o școală bună (reinventare la firul ierbii) - comunitatea profesională

Schimbarea în educaţie necesită formarea la nivelul şcolii a unei comunităţi profesionale care să permită instituţionalizarea practicilor inovatoare şi creşterea performanţelor. 

In şcolile în care comunitatea profesională este una puternică, profesorii lucrează împreună, dialoghează, îşi împărtăşesc experienţele, au aceleași credinţe şi valori, colaborează şi fac  eforturi comune pentru ca fiecare copil să progreseze.

Pentru ca în şcoală să se dezvolte o comunitate profesională puternică este nevoie de anumite condiţii care ţin atât de structuri (alocarea de timp pentru întâlniri şi discuţii, existenţa unor spaţii pentru întâlniri şi discuţii, asumarea de roluri şi responsabilităţi interdependente, organizarea unor structuri de comunicare), cât și de resursele umane (relaţii bazate pe încredere şi respect, prezenţa unor directori suportivi, crearea unor oportunităţi de socializare). #schimbămșcoalaîmpreună

7. Călătoria spre o școală bună (reinventare la firul ierbii) - părinții

Nu doar copiii trebuie să vină cu drag la școală, ci și părinții lor. Când dau de uși deschise și disponibilitate la dialog, când se simt bine primiți și implicați, părinții ar putea deveni parteneri de încredere, așa cum se cuvine, dacă vrem ca mesajele educaționale pe care le primesc copiii să nu fie unele contradictorii. 

Într-o școală prietenoasă, părinții  sunt informați despre ce se întâmplă în școală, sunt consultați când au loc schimbări  și  când se iau decizii importante pentru copii.

O școală prietenoasă aude ”vocea părinților”, le cere părerea despre  lecții, profesori, activități și ce se mai întâmplă cu copiii lor (”prieteni critici”, de încredere, cum altfel?).

Într-o școală prietenoasă ședințele cu părinții sunt mai puțin formale, nu se stă în bănci, ci pe scaune așezate în cerc, agenda e anunțată din timp, nu se fac publice notele și năzdrăvăniile fiecărui copil (despre acestea se vorbește în întâlniri individuale), ci se discută despre problemele generale ale clasei, cum a fost, cum o să fie, despre ce și cum o să se învețe și unde e nevoie de ajutorul lor, uneori se lucrează pe grupe și se dau soluții la problemele clasei.

O școală prietenoasă cu părinții  știe cât sunt aceștia de valoroși și îi cheamă la școală să le spună copiilor poveștile lor despre meserii, succes, muncă și pasiuni sau îi lasă pe ei să organizeze tot felul de activități în afara clasei, că doar se pricep. Iar când nu o fac, școala îi mai și învață – cum să comunice cu copilul,  cum să îi fie alături  în anii de învățătură, cum să îl sprijine, cum mai e prin alte locuri și ce mai zic specialiștii în educație și tot așa ( școala părinților, nu?).

Și pentru toate acestea, o școală prietenoasă își apreciază părinții, le trimite din când în când câte o scrisoare de mulțumire, le dă diplome și distincții, îi invită la festivități, prezentări de proiecte, concursuri, seri distractive, întâlniri și evenimente.

Pentru că, așa cum se spune și s-a dovedit, chiar dacă copilul e bun, părinții sunt buni și e bun și profesorul, dacă ei nu lucrează împreună, puterea pe care ar avea-o ca părți ale unui întreg se pierde și rezultatele nu sunt cele așteptate.

8.Călătoria spre o școală bună (reinventare la firul ierbii) - comunitatea locală

În procesul de transformare instituțională, o legătură puternică a școlii cu comunitatea în care se află este o condiție ce asigură succesul unui astfel de demers. În acest sens, şcoala trebuie să-şi asume rolul de instituţie comunitară principală, organizaţie cu iniţiative care să ducă la parteneriate şi cooperare şi care să dinamizeze şi să dezvolte o comunitate

Școala trebuie să fie iniţiatoarea unor programe educaţionale care să se deruleze în comunitatea în care aceasta se află (de ex., servicii în beneficiul comunității, proiecte de acțiune civică în comunitate etc.) și să urmărească creşterea calităţii vieţii în comunitatea respectivă şi promovarea unor valori precum responsabilitate, cooperare, întrajutorare etc. #ittakesawholevillagetoraiseachild

Lecții învățate

Modelul de transformare prezentat mai sus, în care o școală își schimbă direcția pentru a se reforma, este un demers realizat în mai mulți an și în câteva etape, care presupun crearea și implementarea la nivelul școlii a unor tipuri de mecanisme și activități specifice, pe care le-am descris AICI.

 

Principalele lecțiile învățate au fost:

• succesul reformării unei școli se bazează pe dezvoltarea capacităţii instituţionale a acesteia de a-și crea propriile mecanisme de schimbare;
• în procesul de transformare a școlii rolul directorului este unul esențial (dovadă și faptul că școala despre care s-a scris aici, sub o altă conducere, și-a pierdut multe dintre elementele caracteristice și cultura organizațională speicifică care au condus la succes);
• ameliorarea şcolară este o călătorie fără sfârşit, în care profesorii care învaţă sunt călătorii neobosiţi, cheia într-o schimbare în educație.