Pagini

marți, 9 iunie 2020

Vorba de educație-lecții învățate


Am vorbit cu mulți profesori și elevi despre perioada de învățare acasă, am urmărit postările de pe facebook și cam ce s-a discutat prin diverse webinarii, am analizat cele câteva rapoarte elaborate la noi și cred că printre lecțiile învățate pentru oamenii școlii pentru perioade de acest gen și pentru deschiderea din toamnă sunt și următoarele:

✏️Școlile trebuie să își articuleze o strategie clară în ceea ce privește învățarea la distanță, cu tot ce ține de adaptarea curriculumului, organizarea internă, comunicarea la nivelul echipei, modalități de monitorizare și evaluare, legătura cu elevii și cu părinții. Aș sugera aici că este nevoie de formarea directorilor pe probleme de managementul crizei și de leadership în situații extreme.

🖥Cu toate că cei mai mulți s-au adaptat prin eforturi proprii acestei schimbări de paradigmă, profesorii au nevoie de formare de calitate în domeniul învățării online, care să facă din aceasta un proces interactiv, motivant și neobositor pentru elevi, cu folosirea, dincolo de aplicații specifice, a unor metode care să permită discuții, dezbateri și dezvoltarea competențelor specificate în curricula disciplinelor de studiu.

👫E nevoie să se asigure accesul la învățare tuturor copiilor, iar pentru aceasta trebuie să se acționeze atât la nivel național, prin programe specifice finanțate de la bugetul de stat, cât și local, prin resursele comunităților, acolo unde acestea există.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu