Pagini

sâmbătă, 6 martie 2021

Generația Alpha

                                            (photo din arhiva personală, Noria Anastasia, membră a generației Alpha)
  

Cine vine după generația Z (o generație de nativi digitali, pentru care școala este de multe ori un loc în care nu se regăsesc) despre care scriam AICI acum 5 ani?

Vine Alpha, generația de copii născuți din anul 2010, până în 2025, al cărei nume a fost atribuit de Mark McCrindle, un cercetător Australian, în urma unui studiu online pe care l-a realizat în 2008. Dacă ne luăm după Mark, 2,5 milioane de copii alpha se nasc în lume în fiecare săptămână.

Portretul acestei generații nu este încă unul foarte complex, dar, deja, există analiști, cercetători și articole care vorbesc despre ea. E foarte clar, de exemplu, că este prima generație din lume care, de când se nasc și toată viața lor trăiesc cu și prin tehnologii, de aceea am văzut că li se mai spune și Glass Generation, pentru că ecranul este principalul lor mod de comunicare. Dacă pentru generația Z tehnologia este un instrument de lucru, pentru Alpha ea este un mod de viață. Primele jucării ale copiilor Alpha au fost telefoanele și tabletele, de aceea se simt foarte confortabil cu noile tehnologii.

Sunt copiii milenarilor, așa că vor beneficia de o educație cum altă generație nu a avut, iar familiile lor, unele avute, vor investi în pregătirea lor, axată pe teme specifice. Sunt foarte conectați la lumea globală, fiind expuși, de mici, unor culturi, limbi și idei diverse. Previziunile sunt că Alpha va fi cea mai educată și cea mai dinamică generație pe care a avut-o omenirea, pentru că le place să studieze, să rezolve sarcini complexe, pe baza informațiilor multiple provenite din surse digitale.

Se spune că au succes de mici și le place să fie influencers de la o vârstă fragedă, iar exemplele de canale de youtube de succes realizate de puști sunt multiple. Le place să comunice prin imagini și voce, și mai puțin prin text.

Este o generație ce va avea joburi care nu s-au inventat încă și care va trebui să facă față unor provocări globale majore, precum globalizarea, schimbările climatice, inteligența artificială, migrația, scăderea resurselor naturale etc.

Dacă mă uit la Noria Anastasia, aș putea supune că are o putere mare de a acumula și de a reține informații, este curioasă, face analogii și o interesează teme majore, precum mediul, cosmosul și universul, științele. Este foarte creativă, îi place să facă diverse proiecte și se concentrează timp îndelungat pe o activitate care îi place, de genul picturii sau construcțiilor de tot felul. Este independentă, are o replică la îndemână când nu este de acord cu ceva, aduce argumente și își susține părerea. 

Ca părinți și profesori, e bine să îi cunoaștem pentru a ști cum să îi educăm. Nu este ușor, pentru că decalajele dintre alte generații și copiii Alpha sunt foarte mari.

(Las articolul deschis, o să mai adaug pe măsură ce vor veni studii și analize viitoare)

 

Bibliografie: 

aici și aici și aici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu