Nu e copil problemă, e dansatoare

(foto din arhiva personală)

O poveste pe care am auzit-o prima oară la regretatul Sir Ken Robinson:

„Gillian este o fată de șapte ani care nu poate sta locului la școală. Se ridică continuu, nu e atentă, îi zboară cu gândurile și nu urmărește lecțiile. Profesorii își fac griji în privința ei, o pedepsesc, o ceartă, o recompensează de câte ori este atentă, dar nimic, ea, Gillian, nu poate să stea liniștită și nu poate fi atentă.

 Când vine acasă, și mama ei o pedepsește.
 Deci, Gillian nu numai că are note mici și primește pedepse la școală, dar are parte de aceste lucruri și acasă.

 Într-o zi, mama lui Gillian este chemată la școală.
 Doamna, tristă ca cineva care așteaptă vești proaste, o ia de mână și merge în sala de interviu.

 Profesorii îi vorbesc despre boală, despre o tulburare evidentă. Poate că este hiperactivitate sau poate că are nevoie de un medicament.

 În timpul interviului, intră în sală și un profesor în vârstă, care o cunoaște pe fetiță.
 El îi roagă pe toți adulții, mama și colegii săi profesori, să-l urmeze într-o cameră alăturată de unde o puteau vedea pe fetiță.

 Când pleacă, îi spune lui Gillian că se vor întoarce în curând și pornește un vechi radio la care se auzea muzică.

Fata este acum singură în cameră, se ridică imediat și începe să se miște în sus și în jos, urmărind muzica în aer cu picioarele și cu inima.
 Profesorul în vârstă zâmbește, în timp ce colegii și mama îl privesc confuzi și cu compătimire, așa cum se face adesea cu cineva mai bătrân.

 Și el spune: "Vedeți? Gillian nu este bolnavă, Gillian este dansatoare!"
 Și  îi recomandă mamei ei să o ducă la un curs de dans și să danseze din când în când în fața colegilor.
 Gillian participă la o primă lecție și, când ajunge acasă, îi spune mamei sale: „Toată lumea este ca mine, nimeni nu poate sta locului acolo!”

 În 1981, după o carieră de dansatoare, deschizându-și propria academie de dans și primind recunoaștere internațională pentru arta sa, Gillian Lynne a devenit coregraful muzicalului „Cats”.

 Sperăm ca toți copiii „diferiți” să găsească adulți capabili să-i înțeleagă pentru ceea ce sunt, și nu pentru ceea ce le lipsește ”.