Pagini

marți, 28 septembrie 2021

Ce se pilotează cu bani din PNRR - mai nimic

 Am spus deja public și de mai multe ori că cele mai importante două aspecte de care să se ocupe în aceste vremuri toți cei implicați în educație, minister, inspectorate, școli, ONG-uri etc., sunt calitatea lecțiilor pentru reintrarea în normal și starea de bine a profesorilor și a elevilor. În plus, avem de rezolvat recuperarea materiei pentru sutele de mii de elevi care nu au avut acces la școala online, avem  de îmbunătățit calitatea predării online și  modul în care profesorii lucrează cu pedagogia digitală, avem examene de organizat bine în această perioada grea de pandemie și multe altele.


Dacă  în toată lumea civilizată se fac eforturi de recuperare a ceea ce nu s-a învățat în pandemie, dar, mai ales, se lucrează, prin tot felul de programe, pentru a asigura sănătatea emoțională și fizică a profesorilor și a elevilor, noi, în această perioadă, nu am avut altceva mai bun de făcut decât să selectăm școli pilot.

În fine, poate că au existat motive să o facem și pe asta ( deși am avertizat și eu, și alții că nu este în regulă) și s-a făcut, avem 6 școli pilot a căror funcționare este reglementată prin ordine ale  MEN din 31 august 2021. Ce cred că este însă de neiertat  este modul greșit în care este gândită această pilotare, care nu este de fapt pilotare, din moment ce  fiecare școală alege ce să experimenteze ( acest lucru explică și reticența școlilor de a se înscrie ca pilot și este și motivul pentru care am refuzat propunerea unui secretar de stat de a face parte din comisia care să se ocupe de selecția școlilor pilot).

Din ce am citit și experimentat de-a lungul anilor, din ce spune literatura de specialitate, un program pilot este creat, descris și validat de specialiști, de cercetare și apoi este implementat în școli, așa numite școli pilot, în care respectiva inovație propusă (ACEEAȘI în toate școlile, una foarte importantă, a cărei existență în sistem este considerată prioritară) se întâmplă, este pusă în practică și este monitorizată și evaluată. În plus, punerea în practică a inovației este sprijinită cu intervenții de dezvoltare profesională și networking și este însoțită de activități de feedback și monitorizare, de măsurare a progresului, de atingere a indicatorilor de succes stabiliți anterior etc. Dacă experimentul va avea succes, se trece de la faza de pilotare, la cea de extindere la un nivel mai larg, chiar de scalare la nivel național. 

Aș fi acceptat  ( deși nu este validată de cercetare și este neclară) și ar fi fost mai  binevenită pilotarea  DE CĂTRE TOATE ȘCOLILE PILOT a ceea ce propune Marian Staș, ministerul validând această propunere prin organizarea pilotării. Nu avem așa ceva, ci avem o serie de inițiative ale unor școli, nevalidate de nimeni, niște schimbări la nivel de program de studiu, orar, portofoliu în loc de teze, rapoarte de evaluare, fișă de competențe, blended learning.

Iată ce vom pilota noi începând cu acest an școlar și timp de 4 ani, iată care sunt marile inovații de care are nevoie sistemul nostru de educație, iată pe ce se vor cheltui bani buni din PNNR:

Școală pilot 1 – Colegiul „Gh. Lazăr” din București (info preluată din ordinul nr.5 158 din 31.08.2021)

„1.programul de studiu să poată fi organizat în conformitate cu nevoile identificate (semestrul I - 20 de săptămâni, semestrul al II-lea - 14 săptămâni), menținând numărul minim de săptămâni/an și numărul minim de ore pe disciplină, și programul de studiu să poată fi organizat în alternanță cu prezență fizică și prezență online;”

Școala pilot 2 - Școala „Ion Neculce” din Iași ((info preluată din ordinul nr.5 159 din 31.08.2021)

„1.la sfârșitul fiecărei clase din ciclul primar evaluarea dezvoltării fizice, socioemoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor față de învățare ale copilului, realizată pe parcursul întregului an școlar, se finalizează prin completarea unui raport, de către cadrul didactic responsabil, în baza metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației;

2.  în învățământul secundar inferior, la fiecare unitate de învățare, 25% din nota acordată va reflecta lucrarea practică a elevului;

3.  la clasele I-IV se va acorda un singur calificativ semestrial la fiecare disciplină de studiu, însoțit de rapoarte (narative) de evaluare lunară/semestrială/anuală (aprecieri descriptive/narative privind nivelul de însușire a cunoștințelor, nivelul dobândirii competențelor în diferite contexte de învățare);

4. pentru clasele I-IV rezultatele evaluării se vor consemna în raportul de evaluare lunar, semestrial și anual și în catalog sub forma calificativului semestrial, conform pct. 3;

5. la nivelul primar rezultatele evaluării se vor comunica în mod obligatoriu elevilor și se vor trece în raportul de evaluare de la finalul anului școlar, în rapoartele de evaluare semestriale (două rapoarte) și în rapoartele de evaluare intermediare (lunar sau în funcție de specificul clasei, modalitățile de organizare a conținuturilor în funcție de organizarea internă a activității la nivel de unitate școlară/clasă și în funcție de nevoile de comunicare școală-familie) de către cadrul didactic care le acordă. La nivel gimnazial, lucrările scrise sunt însoțite de un raport de evaluare/fișe de evaluare individuale ce se discută cu elevii. La nivel gimnazial, numărul notelor va fi egal cu numărul unităților de învățare la care se face evaluare, dar nu mai mic de numărul orelor prevăzute săptămânal la disciplina respectivă;”

Școala pilot 3 - Școala „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare(info preluată din ordinul nr.5 160 din 31.08.2021)

„1. programul de studiu să poată fi organizat în alternanță cu prezență fizică și prezență online;

2. să poată fi folosite ca instrumente de evaluare și rapoartele anuale prin care se stabilește nivelul de formare și atingere a competențelor.”

Școala pilot 4 - Școala nr.1 Curcani  (info preluată din ordinul nr.5 161 din 31.08.2021)

„1. adaptări curriculare pentru învățare în sistem blended learning,

2. lucrările semestriale scrise (pentru disciplinele la care se susțin lucrări semestriale scrise - teze) să poată fi înlocuite cu portofoliu semestrial al elevului întocmit în baza criteriilor prezentate la începutul semestrului.”

Școala pilot 5 - Școala Gh. Vernescu din Râmnicu Sărat ((info preluată din ordinul nr.5 162 din 31.08.2021)

„1. asigurarea flexibilizării programului, implementării unui orar modular, organizării activităților pe ateliere/cluburi și asigurarea pauzei pentru masa de prânz;

2.lucrările semestriale scrise (pentru disciplinele la care se susțin lucrări semestriale scrise - teze) să poată fi înlocuite cu portofoliu semestrial al elevului întocmit în baza criteriilor prezentate la începutul semestrului;

3.  pentru evaluarea competențelor lingvistice să se elaboreze o fișă de competențe lingvistice conform descriptorilor Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi, cu obligativitatea notării pentru fiecare disciplină de studiu;

4. în vederea asigurării notării colaborative pe ariile de învățare prevăzute în cererea înregistrată la Ministerul Educației cu nr. 30.608 din 5.07.2021, cu obligativitatea notării pentru fiecare disciplină de studiu.”

Școala pilot 6 - Școala româno – finlandeză din Sibiu ((info preluată din ordinul nr.5 163 din 31.08.2021)

„1.in vederea implementării programului-pilot astfel încât programul de studiu să poată fi organizat în conformitate cu temele propuse și să respecte curba de efort a elevilor, menținând numărul minim de săptămâni/an și numărul minim de ore pe disciplină,

2. în vederea implementării programuluipilot se aprobă folosirea unor materiale alternative potrivite cu temele propuse, urmărindu-se formarea competențelor (naționale) la nivel de discipline.”

Sunt foarte multe întrebări legate de această pilotare, conținuturile ei și banii care le vor fi alocați prin PNRR ( unele școli nici nu au nevoie de resurse, de exemplu, cele care fac schimbări în ceea ce privește programul de studiu) și sper ca cei responsabili cu organizarea ei să dea și socoteală la un moment dat. 

Sunt uimită că nu există decât puține reacții din partea experților, a universităților de profil, a pedagogilor, a ONG-urilor și a altora care, altfel, se bat cu pumnii în piept că se jertfesc pe altarul educației.


miercuri, 22 septembrie 2021

Ambasador Corint


 

 Onorată să fiu astăzi aleasă Ambasador al Editurii Corint! Mulțumesc!

vineri, 17 septembrie 2021

Lansare de carte

 

Întâmplări ca lansarea cărții mele, organizată de editura Corint, și întâlnirea minunată de ieri, 16.09.2021, cu profesorii și elevii Liceului „Anastasia Popescu” îți încarcă bateriile și îți redau speranța, deși, de multe ori, crezi că nu mai avem șanse, de exemplu, când vezi penibilul unei deschideri oficiale de an școlar cu dans și fără substanță, fără mesaje consistente așteptate de profesorii din țară, fără informații despre organizarea acestui an și starea de fapt, fără date și analize despre școli și învățarea în pandemie, fără emoție care să-i stârnească pe oamenii școlii să se mobilizeze pentru încă un an școlar greu. 

Noroc că cei mai mulți dintre profesori și-au ales meseria din drag de educație și de elevi și sunt din nou în școli și puși pe treabă, pentru că știu că „𝘪̂𝘯 𝘧𝘪𝘦𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘤𝘭𝘢𝘴𝘢̆ 𝘦𝘹𝘪𝘴𝘵𝘢̆ 𝘤𝘦𝘭 𝘱𝘶𝘵̦𝘪𝘯 𝘶𝘯 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭 𝘤𝘢𝘳𝘦, 𝘪̂𝘯 𝘴𝘦𝘤𝘳𝘦𝘵, 𝘥𝘦-𝘢𝘣𝘪𝘢 𝘢𝘴̦𝘵𝘦𝘢𝘱𝘵𝘢̆ 𝘴𝘢̆ 𝘪̂𝘪 𝘳𝘦𝘷𝘢𝘥𝘢̆.”

















 (multe fotografii aparțin dnei Ortansa Ecaterina, profesor al liceului)

marți, 14 septembrie 2021

Ce e de făcut


 

Dacă tot greul este pe școli, dacă guvernul, ONG-urile, universitarii nu fac nimic sau fac prea puțin, cred că este nevoie de o foarte bună organizare a acestora, astfel încât să facă față valului 4. Stăm rău de tot și specialiștii în sănătate publică spun că vom fi în război și nimic nu va mai fi ca înainte.

Profesorii ar face bine (știu că le e greu, pentru că se gândesc cum să parcurgă programa și mulți dintre ei se așteaptă să li se spună ce au de făcut):

Să se vaccineze și să se testeze periodic

Să nu îi lase pe copii să se ia de mână, să se îmbrățișeze, mai ales pe cei de la clasele mici

Să îi urmărească pe copii să se spele cu săpun după folosirea toaletelor – cei de la clasele mici

Să îi pună pe copii să se dezinfecteze pe mâini regulat

Sa evite lucrul în perechi și în grup

 Să aranjeze mobilierul în așa fel încât să păstreze cât mai mare distanță între copii

Să facă obsrvații copiilor care nupoartă masca corect

Să aerisească clasa  după fiecare 20 minute

Să evite activități  în care copiii stau apropiați

Să facă ore în aer liber, cât se poate de multe

Să evalueze orele remediale  pe care le derulează ( cine și ce progres a făcut) și să contribuie la elaborarea unei scurte analize la nivelul școlii

Să ia atitudine față de ce se întâmplă

 

Directorul/ CA ar face bine ( știu că le e foarte greu, au de pregătit și proba de interviu pentru concursul de directori):

Să transmită recomandările de mai sus pe grupul de profesori ai școlii  

Să îi convingă pe profesori să se vaccineze

Să convingă părintii să fie  testați copiii la școală

Să influențeze decizia CA pentru a trece clasele online la apariția unui caz de copil sau profesor  cu Covid 19

Să decidă program scurt la clasele step by step până se reglează situația

Să monitorizeze activitatea în școală, să mearga prin clase frecvent, să observe ce se întâmplă și să ia măsuri de reglare

Să anunțe părinții despre câte cazuri există și la ce clase (pe facebook, site etc.)

Aveți grijă de voi, de copiii școlii, nimeni altcineva nu o va face!

 

Prima zi de școală

 


Am fost invitată ieri de către noua conducere a Școlii 4„Elena Donici Cantacuzino” din Pucioasa (Alina Gealepu și Alexandra Vladovici) să spun câteva cuvinte la ceremonia de deschidere și am acceptat cu plăcere ca, după 16 ani, să fiu din nou în această școală. Am zis așa, sper că îmi amintesc bine:
 
„Bună ziua tuturor, wow, e un moment special pentru mine, părintii vostri poate știu (si văd multi fosti elevi în curte, vă salut pe toti), dar voi, copiii nu cred că știți, am fost si eu profesoară la această scoală, am predat limba engleză, cam 20 de ani și am fost și directoare a acestei scoli, 8 ani, eu sunt cea care a creat uniforma aceasta frumoasă cu care sunteți îmbrăcați azi (în 1991, prima uniformă altfel din România, preluată de multe școli din țară), am dat chiar numele școlii, Elena Donici Cantacuzino, în semn de respect pentru prințesa care ne-a învățat pe multi limba engleză si care a locuit lângă scoală. Am înființat aici primul consiliu al elevilor din România, după un model britanic, care a fost apoi extins în tot sistemul. 
 
Am plecat de la această scoală și din acest oraș, într-un fel, în 2005, să lucrez la un alt nivel, dar tot în educatie, în țară si în străinătate si am lăsat aici cea mai inovatoare scoală din România, recunoscută oficial de minister, de universități, de experti, de școli din țară, de inspectorate, de Banca Mondială, o școală cu cele mai bune rezultate la examene pe judet, o școală care lua mai toate premiile la toate olimpiadele, dar și la tot ce însemnau concursuri de muzică, teatru, dans, recitare, o școală în care copiii aveau o voce, în care profesorii lucrau cu bucurie si într -o atmosferă relaxată, o școală cu tineri englezi veniți din UK să predea engleza, o școală de la care s-au inspirat mii de profesori din țară care veneau aici la noi in Pucioasa, în orășelul nostru, si nu în București, să învețe cum se face educatie de calitate, cum să iși schimbe școala și ei. 
 
Așa că, vă dați seama că sunt emotionată să mă aflu după 16 ani, pentru prima oară în această scoală si îi multumesc Alinei Gealepu pentru asta si o felicit pentru noua poziție în conducerea școlii, am încredere că vei face treabă bună și vei fi alături de profesori.
 
Apoi, sunt si mai emotionată pentru că astăzi sunt si bunicuța unei eleve de clasa pregătitoare, nu mi-am imaginat niciodată că se va întâmpla acest lucru, că o să o văd îmbrăcată în uniforma creată de mine acum fix 30 de ani, dar pandemia ne-a schimbat vietile, noi ne-am retras din Bucuresti în Pucioasa în această perioadă și ne e bine aici.
 
Nu vreau să vă rețin atenția prea mult timp, stiu ca nu vă plac discursurile si e bine așa, voi așteptați să vorbiti cu colegii si cu profesorii vostri, nu vreau decât să vă îndemn să aveți grijă de voi, să respectați regulile impuse de pandemie, să ii ascultați pe profesori, nu au o viată ușoară în aceste vremuri si să învațati, cât puteti, asta e pe locul 2, pe primul loc este sănătatea voastră fizică dar si mintală.
 
Profesorilor le spun ceea ce spun în presă, în interviuri, la conferințe sau pe canalele de social media, că au si ei ca prioritate sănătatea lor personală si starea lor de bine, dar si a elevilor lor. Aș vrea să creeze relatii bune cu elevii lor, să îi cunoască, să îi valorize, pe FIECARE, cum spun eu, pentru că fiecare copil este valoros, iar rolul scolii este să descopere acest lucru indiferent de familia sau mediul din care provine, să vadă, cum spun cei de la Super Teach, „măreția din fiecare copil”. 
 
Părinților le doresc să fie aproape de scoală, să înțeleagă că trăim vremuri foarte provocatoare, să respecte si ei regulile pentru a putea iesi din acest an, care va fi la fel de dificil ca si cel care a trecut.
Eu cred ca scolile, cu profesorii, cu directorii, cu părintii, cu primarul au fost lăsați destul de singuri în anul școlar care a trecut, cred că sprijinul oferit de autorități a fost unul minim si cred că se vor descurca doar acele comunități in care oamenii colaborează si se înțeleg, țin unii la alții, cum, iată că este si Pucioasa. 
 
În încheiere, le doresc elevilor, profesorilor și părinților acestei școli (singura, de altfel, din țară care poartă acest nume) să ajungă să se regăsească, prin ceea ce spun și fac, în valorile insuflate cândva de prințesa Elena Donici Cantacuzino tinerilor: responsabilitatea lucrului bine facut, cinste, tenacitate, verticalitate morală, modestie, bun simț și bună creștere, dragoste și respect față de semeni. Vă mulțumesc!”

Educația e singura armă

Educația e singura armă pentru a avea politicieni capabili și devotați binelui comun, cetățeni responsabili și activi, adulți pregătiți să facă față unui viitor incert, persoane care gândesc critic și care nu pot fi manipulate de știri false, habotnicie și ideologii extremiste, comunități curate și îngrijite, spitale în care să nu mori de infecții nozocomiale, școli sigure și prietenoase și multe altele. 
 
E singura armă pe care voi, profesorii, chiar o aveți în mână în sala de clasă, pe care o puteți folosi în beneficiul copiilor cu care lucrați, indifferent de ce fac și ce nu fac ministerul, inspectoratele, consilierii guvernamentali, parlamentarii, autorii României educate și o mulțime de alte persoane plătite din bani publici să sprijine și să dezvolte acest sector. 
 
An școlar cu sănătate, reguli respectate și stare de bine pentru copii, profesori și părinți!

duminică, 12 septembrie 2021

Cum începe școala - ce e de făcut


Mâine începe școala și, din nou, i-a luat pe nepregătite. Deși am atenționat din timp și, ca mine, au făcut-o și alții, a trecut un an și jumătate de la declanșarea pandemiei și două veri cu vacanțe lungi și nu avem nici în acest moment:
 
O 𝗮𝗻𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮̆ 𝗮 𝗮𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶 𝘀̦𝗰𝗼𝗹𝗮𝗿 trecut în școlile din România, care să specifice pierderile, problemele, măsurile luate și să conțină și lecțiile învățate și perspective pentru viitor, repere pentru noul normal, cum imaginăm educația în anii care urmează.
 
O 𝗰𝗮𝗺𝗽𝗮𝗻𝗶𝗲 susținută și focalizată pe vaccinarea profesorilor și a elevilor.
 
Un proces de 𝘁𝗲𝘀𝘁𝗮𝗿𝗲 regulată a profesorilor și a elevilor, organizat și asigurat la nivelul fiecărei școli.
 
𝗠𝗮̆𝘀̦𝘁𝗶 în școli pentru toți copiii și personalul didactic din țară.
 
O analiză privind 𝗽𝗮𝗿𝗰𝘂𝗿𝗴𝗲𝗿𝗲𝗮 𝗰𝘂𝗿𝗿𝗶𝗰𝘂𝗹𝘂𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 în anul școlar trecut, privind pierderile în învățare 
(learning loss), activitățile remediale și procentul de recuperare a materiei, pornind de la evaluări inițiale ( care nu s-au făcut!!!) și măsurând progresul făcut de copiii cuprinși în aceste programe să știm ce, cine și cât a recuperat.
 
𝗕𝗶𝗯𝗹𝗶𝗼𝘁𝗲𝗰𝗮̆ 𝘃𝗶𝗿𝘁𝘂𝗮𝗹𝗮̆ cu resurse pentru elevi și profesori.
 
𝗥𝗲𝗽𝗲𝗿𝗲 privind parcurgerea curriculumului pentru un nou an cu pandemie (poate ajustăm și curricula disciplinelor anul acesta, dacă anul trecut nu am făcut-o, cum au făcut alte state).
 
Echipamente pentru învățarea online pentru toți copiii, 𝘁𝗮𝗯𝗹𝗲𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝗹𝗮𝗽𝘁𝗼𝗽𝘂𝗿𝗶.
 
O 𝗽𝗹𝗮𝘁𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮̆ 𝗻𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹𝗮̆ pentru învățarea online.
 
Toți 𝗽𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗼𝗿𝗶𝗶 𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮𝘁̦𝗶 pentru a preda online interactiv, cu folosirea unor platforme și aplicații.
 
𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝗲 𝗱𝗲 𝘀𝗽𝗿𝗶𝗷𝗶𝗻 pentru starea de bine a elevilor (1 din 3 copii a avut anxietate anul trecut) și a profesorilor.
 
Un 𝗽𝗹𝗮𝗻 𝗼𝗽𝗲𝗿𝗮𝘁̦𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 pentru redeschiderea școlilor.
 
Mai mulți p𝗿𝗼𝗳𝗲𝘀𝗼𝗿𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝗲𝗿𝗶 angajați în școli, care să sprijine profesorii și elevii și părinții să treacă peste această perioadă grea.
 
𝗡𝗼𝗶 𝘀𝗽𝗮𝘁̦𝗶𝗶 în școli, în curțile sau în grădinile școlilor, pentru a se evita aglomerarea claselor.
 
Toate 𝘀̦𝗰𝗼𝗹𝗶𝗹𝗲 𝗰𝘂𝗿𝗮𝘁𝗲 𝘀̦𝗶 𝗿𝗲𝗽𝗮𝗿𝗮𝘁𝗲, organizate pentru a se păstra distanța la clase de 1,5 m (nu mai zic de purificatoare de aer cum am citit că se va întâmpla în școlile din Germania).
 
Avem, în schimb, mulți oameni în școli inimoși și harnici, profesori și directori care au muncit și s-au pregătit pentru deschiderea noului an școlar și ei merită prețuirea noastră. Ca și tot anul trecut, busola pe care sistemul ar fi trebuit să o aibă și să o utilizeze pentru sistem lipsește, iar greul este, din nou, pe profesori și pe școli. 
 
Măcar dacă s-ar fi gândit cineva să le crească autonomia. Gând bun, din grădină!🌿

sâmbătă, 11 septembrie 2021

Cei 50 de finaliști

Global Teacher Prize și-a desemnat și în acest an finaliștii. Sunt profesori din Peru, Rusia, Canada, Nigeria, USA, Argentina, Cehia, Spania, Franța, Italia, Turcia, Olanda,Republica Dominicană și alte țări, toți candidați la marele premiu, un fel de Nobel pentru educație, cum îi spun eu, în valoare de 1 milion de dolari.

După 5 ani (atunci când am mai avut o nominalizare în persoana profesoarei Manuela Prajea), avem din nou bucuria să avem și o profesoară din România printre nominalizați. Este vorba de doamna Mirela Tanc, profesoară de limba română la Școala „Oltea Doamna ”din Oradea. 

În ultimul an și jumătate, Mirela a experimentat tot felul de metode de lucru online cu elevii săi, pe care i-a implicat în diverse proiecte și i-a conectat cu multe persoane din țară, dar și din străinătate. Succes, Mirela!

joi, 9 septembrie 2021

O poveste cu o uniformă


Azi a fost gata uniforma Noriei Anastasia și a fost cu multă emoție pentru mine. E aceeași cu cea pe care am creat-o și am introdus-o în școala din Pucioasa, în 1991, în premieră în România, la clasa fetei mele și care, ulterior, a devenit uniforma întregii școli, până azi. În plus, ideea și chiar modelul și culorile au fost preluate de multe școli din țară și îmi place să le văd și acolo. 

Nu aș fi crezut niciodată că, fix peste 30 de ani, o voi vedea pe nepoțica mea, fiica fetei mele, îmbrăcată cu această uniformă. O poveste despre educație. ❤