Pagini

duminică, 3 aprilie 2022

Grădinărit în școli


Bună dimineața din #grădinaeducației, e vremea narciselor la noi!
Mă uit la fotografii postate pe facebook de profesori și de școli și mă bucur că sunteți tot mai mulți cei care organizați cu copiii activități de grădinărit la școală, e nemaipomenit, le dezvoltă elevilor o mulțime de abilități!
De câte ori mergeam într-o școală, mă uitam cum arată și grădina sau curtea acesteia și, de foarte multe ori, dezamăgirea era mare pentru că spațiul era neîngrijit, erau buruieni, iarba era netunsă, gardul părăginit, nu erau straturi cu flori sau arbuști ornamentali.
Știu că altele sunt prioritățile, dar ce mi-ar mai plăcea să avem și noi mai multe cluburi sau cercuri de grădinărit sau chiar și un program național prin care școlile să își amenajeze propriile grădini și copiii să învețe câte ceva despre plante, flori și legume și cum să transforme cu mainile lor o bucățică de pământ, cum să pună semințe, cum să planteze și cum să culeagă roadele!
Am însă o rugăminte la cei care grădinăriți la școală - țineți, vă rog, la calitate, la modul în care o faceți, adică, pregătiți solul cum trebuie, faceți straturi frumoase, bine delimitate și îngrijite, nu plantați doar de fațadă, țineți cont de specificul florilor (de exemplu, nu plantați bulbi la final de martie sau în aprilie, aceștia se pun toamna), aduceți plante perene și nu anuale, faceți un plan al grădinii pe care doriți să o creați și informați-vă înainte de activitate. Uite, eu am scris despre asta: AICI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu