Pagini

luni, 3 octombrie 2022

Scala Leuven pentru măsurarea stării de bine a copiilor

Scala Leuven este utilizată frecvent în școli și grădinițe pentru a aprecia nivelul stării de bine a copiilor și implicarea acestora în procesul de educație. Scala a fost elaborată în anul 1990 de către profesorul Ferre Laevers și echipa sa de experți de la Universitatea din Leuven, Belgia, și face parte din cadrul de educație experiențială pe care savantul l-a dezvoltat anterior. Este un instrument extrem de util pentru profesorii interesați să monitorizeze nivelul stării de bine emoționale a copiilor, o condiție fără de care, așa cum am mai scris în numeroase rânduri, nu putem avea în școli educație de succes și nu putem asigura progresul academic și de dezvoltare socio-emoțională al copiilor. 

Scala Leuven este construită pe 5 niveluri, în mod crescător de la 1 la 5, astfel:

Nivelul 1 - o stare de bine extrem de scăzută, manifestată prin agresivitate, plâns, interiorizare profundă 

Nivelul 2- o stare de bine scăzută, manifestată prin implicare redusă în activități, o oarecare neliniște și apatie, precum și lipsa dorinței de a se evidenția

Nivelul 3- o stare de bine moderată, manifestată prin lipsa unor excese de bucurie, dar și a unor semne de suferință

Nivelul 4 -  o stare de bine bună, atunci când copilul este mulțumit și fericit, deși nu arată aceste emoții în mod constant.

Nivelul 5 - o stare de bine extrem de bună, manifestată prin încredere, bucurie, relaxare, implicare totală în activități

Dacă un profesor dorește să utilizeze scala Leuven pentru grupul de copii cu care lucrează, îl sfătuiesc să realizeze observații scurte și dese asupra copiilor și să completeze o fișă de observație ce conține cele 5 nivele ale scălii Leuven pentru a documenta comportamentul fiecărui copil. Odată stabilit nivelul stării de bine a copilului, profesorul trebuie să ia măsuri în cazul celor cu nivel scăzut, care să conducă la schimbări vizibile. Intervențiile țin de managementul clasei și al grupurilor de copii, de planuri individualizate de învățare, de schimbări ale metodelor de învățare, de construire a relațiilor în colectiv, de sesiuni de lucru unu-la-unu, de înlocuire a materialelor resursă folosite etc.

Succes!

 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu