Anul 2022 în educația din România

Ar trebui să fiu, pe plan personal, mulțumită de 2022, a apărut ediția a doua a cărții despre starea de bine, am muncit mult pentru educație, trei ore pe zi voluntariat pentru campaniile mele și comunicare cu profesori și părinți din țară care îmi cer sfatul, apoi cursuri și conferințe, ce au lăsat ceva urme în școli, în mintea profesorilor și a directorilor. Am fost ambasador al editurii Corint, am răspuns invitațiilor făcute de inspectorate, CJRAE și tot felul de asociații de a fi speaker ( fără bani) la diverse evenimente, am scris pe blog și am fost activă pe facebook cu postări apreciate despre educație.  Cu toate acestea, nu sunt mulțumită. 

A fost un an foarte greu pentru educația din România, un an an foarte stresant pentru elevi, profesori, părinți și societate, un an în care sistemul de învățământ a fost condus timp de 9 luni de un ministru toxic, susținut și promovat de „o voce”, o coaliție de ONG-uri și companii care își urmăresc propriile interese.

Prin luna martie, s-a venit  cu ideea unei noi structuri a anului școlar și a schimbării modului în care se va face evaluarea elevilor, schimbări care au și fost introduce în anul școlar 2022-2023. Scriam atunci pe blog că, desigur, e bine că dorim să transformăm ce avem în prezent și să aducem idei noi, dar modul în care o facem este unul complet neadecvat, în stilul „ce visăm noaptea punem în aplicare în dimineața următoare”. Nu tu analize și studii care să recomande intervenția în sistem, nu tu consultări ample și de durată (cu profesorii, în primul rând, pentru că ei vor implementa schimbările), nu tu un demers bine conceput și prezentat cu argumente solide. În țările civilizate, înainte de a introduce o schimbare sistemică, se fac studii de impact, pentru a analiza ce presupune respectiva schimbare pe mai multe planuri. Noi venim așa, peste noapte și aruncăm bomba, într-un context în care lumea, profesorii, părinții, copiii se refac după pandemie și au nevoie de stabilitate și echilibru - schimbăm din temelii sistemul de evaluare a elevilor, ca și cum nu avem nicio problemă, suntem bine organizați, avem capacitate instituțională pentru transformare, infuzăm rapid în școli orice inovație, totul funcționează strună, am rezolvat prioritățile ( rămânerea masivă în urmă în pandemie, masă caldă în școlile din comunități dezavantajate, părăsirea timpurie a școlii, planuri cadru noi pentru liceu, curricula revizuite, starea de bine a profesorilor și a elevilor, modernizarea predării, elaborarea standardelor de evaluare, formarea profesorilor etc.). 

Așa cum anticipam, actualul ministru a făcut recent comentarii în sensul că aceste schimbări vor fi evaluate și se va decide dacă ele vor fi continuate sau nu. Prin urmare, zero predictibilitate, un sistem de educație rătutit, care nu știe în ce direcție se va îndrepta.

În mai, a venit nebunia cu evaluarea standardizață și un program pilot administrat de o companie privată în 329 de școli, în contextul în care în lumea civilizată a fost recunoscută ineficacitatea testelor standardizate. Așa cum scriam pe blog la acea vreme, s-a vorbit atunci de parteneriat minister-companie privată, dar nimeni nu a văzut testele, nu se știa dacă ele corespund programelor, nu se știe cine le-a elaborat și cât de specializați pe evaluarea învățării au fost respectivii profesori, în contextul în care nu au fost consultați adevărații specialiști în evaluare din România, chiar cei din MEN. Totul s-a făcut rapid, fără dezbatere, nu se știe cum au fost alese școlile în care au fost aplicate testele. În plus, perioada aleasă pentru pilotare a fost total nepotrivită, a fost multă nemulțumire în cancelarii privind administrarea testelor, iar finalul a fost unul irelevant, nu știm exact ce s-a constatat și ce măsuri s-au luat pentru ameliorare.S-a promovat doar o companie privată de către minister.

S-a vorbit în acele luni că s-au făcut schimbări majore, ceea ce este fals. MAJORE ar fi fost dacă erau despre curricula revizuite pentru a răspunde intereselor și așteptărilor unor noi generații, despre formarea inițială și continuă a profesorilor (una de calitate, bazată pe trendurile moderne în educație), despre evaluarea pierderilor în învățare și soluții de recuperare a acestor pierderi, despre programe de sprijin pentru copiii din zonele dezavantajate sau despre programe privind starea de bine a profesorilor și a elevilor, lucruri care se întâmplă în toată lumea civilizată, de care, din păcate, ne tot îndepărtăm, pas cu pas, când vine vorba de educație.

Iulie a venit cu un coșmar, propuneri de texte pentru noi legi ale educației, pritocite cu experții din o voce. A  fost o vară de foc, în care societatea a reacționat și aversiunea pentru aceste legi croite strâmb a crescut ca un val, care le-a și măturat, de altfel, împreună cu ministru cu tot. Am scris zece articole pe blog împotriva acestor legi, care nu propun o nouă viziune, o nouă paradigmă, o reformă de substanță ce produce o schimbare majoră în sistem. Majoritatea propunerilor noi se referă la structura sistemului, se desființează unele instituții ( chiar dintre cele care funcționau relativ bine, CJRAE, de exemplu) și se înființează „n” altele, foarte multe, tot felul de direcții și agenții ministeriale, le pierzi și numărul de multe ce sunt, noi organisme care vor avea angajați și conducere. În primul rând, toate studiile internaționale recente recomandă ca, în și după pandemie, să nu schimbăm structuri, să fim ponderați, pentru a nu deregla sistemul și mai mult decât s-a întâmplat. În al doilea rând, cunoscută fiind lipsa capacității instituționale a ministerului, mă întreb cum vor fi în stare aceste organisme nou create să funcționeze eficient și eficace pentru sistem. O lege bazată pe excelență, și nu pe echitate, cu examene de admitere în licee, cu o singură probă la BAC, cu schimbări nevalidate de cercetare, care au fost analizate de multă lume și pentru care s-au trimis în jur de 12 000 de propuneri de îmbunătățire la minister.

În septembrie, ministrul a demisionat și, din fericire, odată cu el, au dispărut  de pe agenda publică și noile legi, nu știu pentru cât timp. Anul școlar a început fără un plan de redeschidere, așa cum există în alte țări, cu profesori obosiți și blazați, lăsați singuri, să se descurce. Nu tu un ghid general privind evaluarea în contextul celor 5 module de școală, nu tu idei și sugestii de evaluare pe discipline de studiu, nu tu niște repere pe arii curriculare, nu tu exemple de probe deevaluare, nu tu publicații despre evaluarea formativă (mă gândesc că pe aceasta va fi focusul, nu-i așa?), nu tu cursuri de formare pe această temă. Nimic. 

Ce mi se pare incredibil și tot continui să spun asta este că decidenții nu au făcut nimic în ultimii doi ani pentru recuperarea pierderilor în învățare, prioritatea oricărui sistem de învățmânt în aceste vremuri, după cum afirmă și UNESCO, OECD sau UNICEF. Mergem înainte ca și cum educația nu ar fi avut de suferit din cauza pandemiei. Cred că suntem singura țară din UE care nu a luat nicio măsură pentru a recupera pierderile în învățare, apărute nu doar pentru că școlile au fost închise, ci și din cauza modului deficitar, în multe cazuri, în care a avut loc învățarea online. Era nevoie de o evaluare inițială a elevilor pentru a fi identificate lipsurile, apoi erau necesare măsuri și intervenții la fiecare nivel al sistemului, care să devină obiectivul principal al ministerului, inspectoratelor, școlilor și profesorilor. Un astel de program a fost conceput în Marea Britanie, de exemplu, unde guvernul a implementat o campanie care se numește Education Catch-Up Reforms.

Din octombrie avem un nou ministru, care se află la o răscruce, cu una din două direcții opuse de urmat – ori se îndepărtează de predecesori și de orice influențe cu interese în spate, își face echipă ca lumea, se apucă de treabă și vine cu schimbări de fond agreate de către profesori și elevi și va rămâne astfel  în istorie ca un ministru cu adevărat reformator, ori continuă ce s-a început, cu legi proaste, schimbări nevalidate de cercetare și multe altele, în același stil de lucru superficial și influențat de diverse interese, caz în care va fi unul dintre nenumărații miniștri de care nu își va mai aduce aminte nimeni. Eu, una, de-abia aștept să vorbesc și să scriu despre lucruri pozitive care se întâmplă și acolo sus, nu doar la firul ierbii, în clasele unor profesori minunați. Poate că le vom avea, chiar ieri am avut o veste bună, cu 1200 de noi posturi de consilieri școlari care vor fi alocate în sistem.

 La mulți ani mai buni, educație!