Pagini

luni, 16 ianuarie 2023

Legea educației nu e un text cu viziune (11)

 


Ce mă deranjează îngrozitor este că ne focalizăm discuțiile și dezbaterile pe o nouă lege a educației a cărei necesitate nu este fundamentată științific și care nu vine cu lucruri de profunzime, cu concepte inovatoare, cu repere care să conducă la perspective și direcții de dezvoltare modernă a educației.
 
 Avem un text focalizat pe partea de administrare a sistemului, și nu o lege care să propună o nouă viziune, o reformă profundă, o schimbare de paradigmă, un nou ideal educațional, adaptat lumii dinamice în care trăim
 
Nu este un text umbrelă, atotcuprinzător, sub care să funcționeze eficace, eficient și inovator un întreg sistem de învățământ. De fapt, legea nu răspunde unor întrebări fundamentale, nu ne arată cum vrem să arate educația în România peste 10 ani, ce înseamnă o școală bună pentru noi, ce fel de tineri dorim să formăm și cum să o facem. 
 
Un text care nu îi entuziasmează pe profesori și nu îi mobilizează să se schimbe. Un text care nu aduce atât de necesara încredere în sistem.
 
O fi din cauza lui Blue Monday de azi, în fine...
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu