Deși mi-am propus să nu mai scriu despre noile legi ale educației, care au acaparat agenda publică în ultimul an, în detrimentul unor intervenții în sistem care nu mai suferă amânare - de exemplu, recuperarea pierderilor în învățare (m-am plictisit eu de câte ori am scris despre asta, din 2020 încoace!), în lipsa căreia apar efectele, iată, în 2021, unul din trei elevi nu a terminat clasa a VIII-a - o fac și azi, pentru ultima oară, după ce am citit și varianta Deca a textului.
În loc să fie retrase și regândite, împreună cu toate părțile implicate, legile vor ajunge curând în parlament, unde vor fi votate de puterea actuală, căreia nu-i prea pasă de educația de la noi, pentru că mulți dintre ei au copiii la școli din străinătate.
Au trecut 12 ani de când avem o lege a educației în România, iar așteptările erau foarte mari de a avea un text care să corespundă nevoilor actuale de modernizare a educației, în contextul în care suntem foarte în urmă cu ce se întâmplă în alte țări. Sistemele de învățământ performante au curricula cu aplicabilitate în viața reală și care promovează învățarea cu bucurie, au autonomie a instituțiilor școlare, care iau decizii în funcție de contextul local, au mecanisme de evaluare a progresului fiecărui copil, au condiții de învățare moderne, cu clădiri cu arhitectură îndrăzneață și clase fără pereți, au programe de dezvoltare profesională a profesorilor și a directorilor cu module creative și inovatoare, au politici educaționale referitoare la starea de bine în școli, au stimulente consistente pentru profesori pentru a profesa în zone defavorizate și câte altele.
După 12 ani, avem o lege a educației preuniversitare anostă, mediocră, cu articole ce se referă la administrarea sistemului și la instituții, și nu la schimbări de paradigmă, care să fie infuzate în sistem. Așa cum am mai spus, textul nu are viziune transformatoare, nu aduce abordări noi ale educației, nu mișcă lucrurile înainte, nu provoacă și nu reformează.
Se înființează foarte multe instituții și departamente sub umbrela ministerului, tot felul de centre, consilii și comisii, peste 20, în pornirea asta nebună, de care nu mai scăpăm, de a controla totul, când toată lumea civilizată crește capacitatea instituțională a școlilor de a avea autonomie. În plus, înseamnă resurse alocate și posibilitatea de a controla politic respectivele instituții.
Introducem examenul de admitere în licee, în contextul în care OECD ne-a făcut recomandarea să desființăm și examenul de evaluare națională pe care îl avem în prezent, tocmai pentru că este dat la o vârstă prea mică. Nu contează, mai adăugăm încă un examen, care va adânci inechitatea din sistem și va dezvolta piața meditațiilor.
În loc să facem eforturi pentru a crește calitatea programelor de formare, schimbăm sistemul de credite și ajungem de la 90, la 15 obligatorii pentru profesori. Mă întreb (nu se menționează nimic în text) ce se va întâmpla cu miile de programe acreditate de-a lungul multor ani, care au un număr de credite între 10 și 90. O luăm mereu de la capăt.
În loc să mergem pe principiul sănătos de „puțin și bun”și să îi învățăm pe profesori să lucreze inter și transdisciplinar, vrem, din nou, mult și prost și introducem, de-a valma, în planurile-cadru de învățământ și programele școlare, în mod obligatoriu, „teme de educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică, egalitate de șanse, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă. ”
Cu toate că am avut semnale suficiente și analize ale asistenței tehnice din diferite proiecte, nu am previzionat deficitul de profesori și nu am făcut nimic pentru a-l stopa, dar introducem în lege posibilitatea de a putea angaja, cu statut de cadru didactic asociat, pe perioadă determinată de cel mult un an școlar, în regim de plata cu ora, și absolvenți ai învățământului superior care nu au parcurs formarea inițială, o măsură care a fost foarte contestată în textul Câmpeanu.
Noua lege nu se bazează pe analize și cercetări aprofundate, nu are în spate studii de impact și programe de pilotare. De ce 60% din locurile din licee vor fi ocupate prin examen de admitere și nu 50% sau 70%? Cine a validat acest procent?
Noua lege nu e rezultatul unui efort de echipă din care să facă parte specialiști în științele educației. Noua lege nu are girul profesorilor care o vor implementa în sistem. Noua lege a apărut cu sprijinul unor organizații profitoare și al unor grupuri de interese. Noua lege nu este a educației, este a României Educate, un proiect eșuat, care, după 7 ani, a găsit prin această lege o ultimă formulă de supraviețuire, ce nu va da roade de niciun fel, o să vedem asta în anii care urmează.
Îmi pare foarte rău că am pierdut încă o ocazie de a schimba un sistem de învățământ încremenit în timp. Copiii noștri ar fi meritat altceva.
(fotografia este din 2001, de la școala din Pucioasa în care eram directoare și conține mesajul lăsat de Johannes Linn, vicepreședinte al Băncii Mondiale, la finalul vizitei în școală. Era reformă cu adevărat pe atunci, s-au conceput planurile cadru cu cele 7 arii curriculare, a fost introdusă în sistem noțiunea de curriculum, a fost schimbată evaluarea la ciclul primar ( cu calificative), au fost introduse metodele alternative de evaluare și manualele alternative)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu