În ghidul despre acest subiect („Hai cu starea de bine în școală!”, Corint, 2021, 2022), pe care l-am elaborat pentru profesori, directori și părinți și în cursurile mele, spun că starea de bine a elevilor începe cu starea de bine a profesorilor și că este esențial ca profesorii să vină cu drag la școală, să muncească cu plăcere și să aibă rezultate bune în lucrul cu copiii. Dar ce pot face școlile pentru asta?
În modelul de intervenție creat de mine ( AT Well-being Model for Schools) propun 15 căi de urmat, care nu necesită investiții și resurse nemaipomenite, ci doar bunăvoință, drag de educație și de copii.
Modelul este creat pe baza experienței de profesoară, directoare de școală și expert și consultant în multe proiecte naționale și internaționale, a documentării serioase pe acest subiect și a elaborării de articole și a unei publicații cu această temă.
Prin urmare, iată ce consider că ar aprecia profesorii în școala în care lucrează pentru a fi într-o stare de bine (desigur, în afară de condiția principală, aceea de a fi plătiți corespunzător):
1. un mesaj de mulțumire, primit regulat de la conducere, prin care să îi fie apreciată munca.
2. o atmosferă de lucru bună în școală, astfel încât să vină cu drag și să muncească cu plăcere.
3. o buna repartizare a responsabilităților la nivelul școlii, astfel încât fiecare profesor să facă ce îi place și la ce se pricepe.
4. o cancelarie altfel/ o sală de relaxare și o chicinetă.
5. cafea, ceai, fursecuri, fructe în cancelarie.
6. o cutie cu papetărie primită gratuit de două ori pe an.
7. mai puține ședințe și mailuri de la conducere și inspectorate.
8. sprijin pe plan profesional și emoțional de la director sau de la un coleg.
9. feedback regulat de la conducere și discuții colegiale despre activitatea sa.
10. prezența directorului în cancelarie, la pauza mare, să bea o cafea cu colegii, să îi întrebe ce mai fac și cum o mai duc.
11. sărbătorirea succeselor echipei de profesori.
12. mai mult timp pentru reflecție asupra propriei activități și pentru a observa și a monitoriza progresul copiilor.
13. mai puține sarcini consumatoare de mult timp și care, adesea, se dovedesc inutile.
14. consultare și flexibilitate în organizarea activităților.
15. cursuri de formare pe teme inovatoare și de educație modernă.
Succes!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu