Pagini

vineri, 4 august 2023

De ce schimbare în educație?

 


Aud directori, decidenți, experți și părinți care se plâng că mulți profesori nu sunt motivați să își schimbe modul în care predau și în care se relaționează cu elevii, rămânând cantonați într-un model depășit de vremuri, care nu mai dă rezultate în dezvoltarea pe plan academic și personal a copiilor.
Așa este, sunt destui profesori care nu înțeleg că e nevoie să se adapteze noilor cerințe și așteptări ale societății față de școală, dar, mă întreb, dacă aceștia au fost sprijiniți și învățați în vreun fel să își schimbe viziunea asupra învățării, să își transforme practicile de lucru cu copiii, să învețe metode noi, să aibă o înțelegere a ceea ce înseamnă învățarea în acest secol, să aibă o abordare modernă a lecției și să fie motivați să se schimbe.
Nu avem programe naționale de formare a profesorilor direcționate pe această temă, formarea inițială este incompletă, nemodernizată și cu foarte puține ore de practică, iar eforturile unor ONG-uri sunt nesemnificative și, de multe ori, sunt doar improvizații lipsite de consistență.
Prin urmare, se face puțin pentru a-i scoate pe profesori din modelul „merge și așa” și a-i convinge, cu argumente solide, de ce e nevoie de schimbare.
Din aceste motive, las aici, gratuit, pentru profesori, directori și părinți (și nu pentru furăcioși care iau de la alții și se dau apoi „experți”) prima bucată dintr-un curs mai lung, cea în care răspund la întrebarea „de ce schimbare?”.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu