Am fost întrebată, deunăzi, în cadrul unui eveniment de lansare a programului Teleskop „Școala mai aproape”, ce cred despre școala românească. Am spus, foarte pe scurt, în cele câteva minute pe care le-am avut la dispoziție, două lucruri:
1. școala românească este ținută în urma vremurilor de sistem și de oamenii politici care îl conduc de zeci de ani. Nu avem nici în prezent o viziune modernă și curajoasă privind educația în România, una care să fie în acord cu nevoile lumii în care trăim și așteptările noilor generații. Nu avem politici educaționale pe termen lung, elaborate în urma consultării cu profesorii și agreate cu aceștia. Este un sistem care nu doar că nu îi sprijină pe profesori și pe directori să performeze, ci pune presiune pe cancelarii cu cerințe administrative exagerate și schimbări nevalidate de cercetare și nepilotate, care își arată lipsurile la scurt timp după ce sunt făcute.
2. școala românească are însă potențial, există insule de inovație și transformare, școli care se reinventează prin efort propriu, cu profesori și directori pregătiți și deschiși la schimbare, care au beneficiat, la un moment dat, de un impuls (un anume curs de formare, un proiect sau un program la care au participat, o idee din care s-au inspirat), care le-a reorientat spre dezvoltare în direcția corectă pentru aceste vremuri. Multe din aceste școli se află în mediul rural și acest fapt, pe mine personal, mă bucură nespus.
Dacă de la sistem, din păcate, nu cred că ar mai trebui să așteptăm în viitorii ani vreo revigorare, reorientare sau miracol, am speranța că aceste insule de schimbare se vor înmulți și se vor uni, pentru a crea o masă critică care să schimbe, de jos în sus, întregul sistem.
Scriu postarea la măsuța din #grădinaeducației, lângă această minune înflorită a naturii, care se numește iasomie de iarnă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu