Să nu treacă #ziuafericirii...
A început cu o dorință personală de Crăciun, în 2020, care s-a împlinit în 2022, când am lansat programul „Ora de fericire la școală”, cu 4 școli pilot, cursuri de formare în pereche cu Andreea, activități în școli și un grup pe Facebook. Programul s-a încheiat, dar mai sunt ecouri, avem un grup cu același titlu, pe care vă invit să postați pe cei care agreați ideea - aici: https://www.facebook.com/groups/637744807470328
Nu i-ar opri nimic pe diriginți să pună în orarul claselor lor o oră de fericire pe lună. O oră în care copiii discută despre emoțiile lor, își stabilesc scopuri pozitive și învață cum să facă față presiunilor de fiecare zi, inclusiv acelora care vin din social media. Învață cum să își mențină sănătatea fizică, cum să se relaționeze cu cei din jur și cum să devină o persoană rezistentă în fața greutăților.
Sigur că e de dorit ca în toate orele să fie învățare cu bucurie, dar o oră de fericire ca atare în orarul claselor va crea oportunități elevilor de a parcurge cele 5 teme mari din curriculumul orientativ al orei de fericire pe care l-am creat anul trecut ( poate fi și programa unui curs opțional, în CDȘ) - autocunoaștere și dezvoltarea potențialului, sănătatea fizică, relațiile, implicarea și natura.
PROGRAMA acestei 𝐨𝐫e 𝐝𝐞 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐫𝐞, pe care am elaborat-o în 2022, are obiective, conținuturi și activități de învățare și o găsiți în cartea „Hai cu starea de bine în școală!”, Corint, ediția a doua, pag. 22-25.
La englezi, încă din 2006 există un curs de fericire în orar, la Wellington College, iar în ultimii ani guvernul britanic a alocat sume importante pentru astfel de programe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu