Pagini

marți, 23 aprilie 2024

Programa de BAC

Azi, 23 aprilie, de Ziua Internațională a Cărții, am vorbit la Aleph News despre lista de autori din programa de BAC. Părerea mea este că programa de BAC e depășită și sper că schimbarea ei se va face în contextul mai larg al mult așteptatei revizuiri a planurilor cadru pentru liceu și al schimbării de curricula. E o intervenție mult întârziată, să sperăm că va avea loc anul acesta.

În primul rând, schimbarea programei de BAC este necesară în sensul adaptării educației la cerințele de pe piața muncii și dezvoltării de competențe necesare în lumea de azi și de mâine, cum ar fi gândirea critică și creativitatea.

În al doilea rând, ar trebui să se țină cont de așteptările și interesele noilor generații care dau Bacalaureatul și să existe un echilibru între textele autorilor clasici și ale celor contemporani. Dacă citim lista autorilor incluși în programa de BAC, vedem că se oprește la anii 70, în contextul în care avem scriitori valoroși și după această perioadă, cum este, de exemplu, Mircea Cărtărescu.
Nu am apucat să mai spun că, dincolo de listele de lecturi, pregătirea pentru BAC nu ar trebui să însemne memorare, ci ar trebui să fie o călătorie fascinantă în lumea cărților, una care să îi facă pe copii să citească de plăcere și să iubească lectura.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu