Pagini

sâmbătă, 3 august 2024

Care-i faza cu portofoliul educațional al elevului?

 


M-a contactat azi o televiziune pe subiectul portofoliului educațional care, așa cum apare informația în presă în aceste zile și cum se menționează în noua lege a educației, va fi introdus în anul școlar viitor la grădinițe și clasa pregătitoare. Am citit ce scrie în lege și constat că, din nou, facem dintr-un subiect clar pe la alții un demers ambiguu, conceput pe fugă, care va aduce confuzie și respingere în sistem. Omorâm o idee care funcționează în multe sisteme educaționale.

Am următoarele observații și întrebări:

1.    Legea prevede că portofoliul va fi obligatoriu din toamna viitoare, dar metodologia nu a fost încă publicată (se specifică undeva că va fi publicată pe 31.08.2025 ???), deci nu se știe în ce va consta acest portofoliu, ce format se va folosi, unde va fi păstrat etc. etc. O greșeală majoră.

2.    Portofoliile sunt de mai multe feluri (vezi, de exemplu, Clarke and Boud, 2016), există unul de prezentare, care conține cele mai bune lucrări ale unei persoane, apoi avem și un portofoliu de lucru, care conține rezultatele muncii unui elev ca parte a unui curs și există și un portofoliu de progres, utilizat pentru a evalua progresul elevului de-a lungul unei perioade de timp. Dacă este folosit ca metodă alternativă de evaluare (vă amintiți că aceasta era o temă în cursul despre metode alternative de evaluare, acum ceva ani), în portofoliu vor fi incluse fișe de lucru, proiecte, reflecții, autoevaluări, observații ale profesorului văzând progresul făcut, teste, samples care înregistrează evoluția privind o anume competență etc.

În textul din noua lege a educației se menționează următoarele:

-       „(1) Portofoliul educaţional cuprinde documente relevante pentru rezultatele învăţării elevilor: certificări care prezintă rezultate la disciplinele de studiu, pe ani de studiu/niveluri de şcolarizare, rezultate la evaluările naţionale şi recomandări de recuperare a pierderilor de învăţare, produse sau rezultate ale activităţilor desfăşurate, diplome, certificate sau alte înscrisuri obţinute în urma evaluării competenţelor dobândite în diferite contexte, formale, nonformale şi informale”.

-       (3) La finalizarea învăţământului gimnazial şi liceal, profesorul consilier şcolar şi dirigintele au obligaţia să emită câte o recomandare de încadrare într-o formă de învăţământ de nivel superior, având caracter de orientare şcolară pentru fiecare elev în parte. În cazul absolvenţilor de învăţământ liceal se poate realiza şi o recomandare sub forma unei orientări vocaţionale de încadrare pe piaţa forţei de muncă. Recomandările sunt consultative şi sunt emise în baza metodologiei specifice şi sunt incluse în portofoliul educaţional.”

Aceste texte ne indică faptul că portofoliul elevului, așa cum este văzut de minister, nu este utilizat pentru evaluare, așa cum este el folosit în alte țări, de exemplu în UK. Și întreb, atunci, care este scopul lui? De ce să se zbată profesorii și elevii să alcătuiască niște portofolii care nu vor fi folosite pentru evaluare și se vor finaliza cu o recomandare consultativă realizată de diriginte sau profesor consilier?

3.    Nu se specifică (poate că se va face în metodologie) dacă acest portofoliu poate fi realizat și în format digital, care mi s-ar părea mult mai adecvat acestor vremuri și ar contribui și la dezvoltarea competențelor IT ale copiilor. În plus, s-a gândit cineva că nu prea există spațiu în școli pentru a păstra aceste portofolii în format hârtie?

În concluzie, e nevoie să se specific scopul clar al acestui portofoliu și ce se urmărește cu introducerea lui. Nu mai zic că, așa cum s-a întâmplat și altă dată, nu au fost consultați profesorii pe acest subiect. Și, dacă tot vorbim de evaluarea elevilor, nu mai bine s-ar focaliza ministerul pe elaborarea STANDARDELOR de evaluare pe discipline și pe FORMAREA profesorilor pe teme de evaluare formativă, furnizare de feedback individualizat, corelarea evaluării cu competențele menționate în curriculum?

2 comentarii:

  1. referitor la spatiul de stocare al respectivului portofoliu cred ca ministerul s-a gandit ca vom da acele materiale parintilor (la sfarsitul fiecarui modul de exemplu) iar ei le vor stoca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conform legii, acest portofoliu se completează în fiecare an școlar și se transmite de către școală unei alte școli în care se transferă copilul. Nu cred că ar risca școala să îl piardă.

      Ștergere