Ce (nu) facem pentru profesori

 

Deficitul de profesori este o realitate îngrijorătoare în multe locuri din lume, inclusiv în România, unde, conform rapoartelor internaționale, nu acoperim cu profesori calificați discipline precum matematica, fizica, biologia, chimia, educația fizică și artele. În loc să luăm măsuri concrete pentru a micșora povara pusă pe școli și a face din această meserie una atrăgătoare pentru tineri, noi continuăm să punem presiune pe cadrele didactice, cu multe schimbări fără rost și nevalidate de cercetare și pilotare, cu sarcini administrative tot mai solicitante, care le iau profesorilor din timpul pe care ar trebui să îl aloce procesului de învățare și pregătirii elevilor.

Citeam în această dimineață în „The Guardian” câtă importanță se acordă acestei probleme în UK și câtă presiune este pusă pe guvernanți de către diverse asociații din domeniul educației, care nu au făcut pact cu decidenții, ci și-au înțeles rolul de avertizor, semnalând probleme majore și luând atitudine publică constantă pentru a le diminua. În multe școli s-au luat măsuri pentru a asigura starea de bine a profesorilor, acordându-le mai mult timp liber, mai multă autonomie și un program flexibil, pentru că, așa cum menționează un director în articol, „ e nevoie să îi tratăm pe profesori ca pe niște atleți de performanță, să avem grijă de ei și să ne pese de ei.” 

Fotografia este din recenta vacanță în Grecia, de unde am urmărit în fiecare zi ce se întâmplă în educația din România.

Link articol în The Guardian AICI