FIECARE copil

 

Le-am spus colegilor din Slobozia la cursul de acum două zile și despre ce cred eu că este esential să faci ca profesor pentru ca elevii tăi să fie motivați și să învețe ceva de la tine – să îi cunoști cât poți de bine, să nu îi tratezi doar ca nume oarecare într-un catalog sau un simplu elev într-o bancă. FIECARE copil este diferit, fiecare copil este valoros în felul său, fiecare copil cu care lucrăm are viața lui și povestea lui care influențează modul în care învață și se comportă la școală. Dacă nu o cunoaștem cât de cât, nu vom face niciun progres în relația noastră cu copilul respectiv și, ca urmare, nu vom vedea nici rezultate mai bune.

Am mai zis de multe ori, dacă aș mai fi profesoară, aș aduce în clasă scaune de culori și forme diferite, astfel încât fiecare copil să stea pe un scaun care este altfel decât al colegilor săi. Asta ca să îmi reamintească în fiecare zi că fiecare copil este unic și că fiecare copil are povestea sa cu care vine la școală.

Cronica unui eșec previzibil - clasele simultane

credits foto - DoR

M-am uitat pe câteva centralizări recente ale inspectoratelor, realizate la cererea ministerului, documente care conțin informații referitoare la clasele desființate și la comasările de școli, două dintre măsurile de austeritate luate recent de minister. Mi-a atras atenția numărul mare de clase de învățământ simultan care vor apărea în anul școlar 2025-2026 atât la ciclul primar, cât și la gimnaziu, în special în mediul rural, ca urmare a creșterii numărului obligatoriu de elevi pe clasă. Asta înseamnă că, în aceeași sală de clasă vor învăța, de exemplu, elevi de clasa I, cu elevi de clasa a II-a și de clasa a III-a și că o învățătoare va preda lucruri diferite în aceeași oră. E un tip de învățământ pe care ne chinuim de ani de zile să îl eliminăm, dar, iată, că el explodează în anul școlar 2025-2026. Era, de altfel, previzibil că o să se întâmple acest lucru, dacă măsurile ar fi luat în calcul nu doar cifre și tabele, ci și copii și profesori în carne și oase.

Creșterea destul de mare a numărului de clase cu învățământ simultan este una dintre consecințele nefaste ale recentelor măsuri de austeritate din educație. Mă așteptam ca, în aceste zile, dl. ministru să ne prezinte câteva inițiative la care s-a gândit pentru a atenua efectul dăunător al claselor simultane asupra procesului de învățare, nu știu, ceva anume, că dorește să impulsioneze publicarea unor metodologii și ghiduri metodice, că își propune ca ministerul să organizeze niște cursuri pentru profesorii care predau simultan la mai multe clase, orice. De unde! Ne spune azi, încercând să apere această măsură, că învățământul simultan nu e așa de rău, că el există și în Franța și în Irlanda și în alte țări și că, la noi, lipsește doar formarea profesorilor.

Eu cred că nu lipsește doar atât, lipsesc resursele necesare (inclusiv cele digitale), care să permită desfășurarea în bune condiții a acestor ore, lipsesc spațiile special amenajate care să permită lucrul diferențiat în clasă pe grupe de vârstă, lipsește flexibilitatea curriculară, lipsesc experiența și bunele practici de învățare prin colaborare și prin implicarea elevilor mai mari în procesul de învățare al celor mai mici. În plus, în țările europene există clase de învățământ simultan în zone izolate și în comunități foarte mici, în sate montane, insule, în zone cu foarte puțină populație școlară, pe când, la noi, din toamnă, clasele simultane vor apărea ca ciupercile după ploaie, le vom avea peste tot, atât în orașe, cât și în comune amplasate la șosea, nicidecum izolate. Ne întoarcem mult în trecut.

Dacă îl urmărim atent pe domnul ministru, vom constata că domnia și-a schimbat opiniile în legătură cu acest subiect în interval de câteva luni. Dacă astăzi încearcă să ne convingă că au și alții mai buni decât noi clase simultane, iată ce declara dl. ministru David în ianuarie anul acesta:

„Ministrul Daniel David critică aşa-numitul sistem de predare „simultană”, în care, din cauza numărului mic de elevi dintr-o clasă, un singur cadru didactic predă, în acelaşi timp, elevilor din clase diferite. ”Nu aşa se face şcoală”, spune ministrul.” (News, 30.01.2025). Fără comentarii!

L.E. Astăzi, 27 august, doamna Mihaela Nabar, președinta World Vision și consilieră a ministrului Daniel David, ne anunță că a lansat o metodologie de lucru la clasele simultane și că organizația pe care o reprezintă va sprijini ministerul să o facă cunoscută profesorilor. Sunt uimită că o organizație valoroasă cum este World Vision, care are experiență cu astfel de clase și cunoaște problemele mari cu care acestea se confruntă, în loc să ia atitudine față de creșterea masivă a numărului lor, face jocul decidenților și dorește doar să atenueze un mare rău făcut sistemului de educație. De altfel, și doamna Nabar și-a reconsiderat recent poziția. Anul trecut declara că „învățământul simultan este durerea surdă a învățământului de la sate” ( vezi AICI)

Cum poate o școală de la periferia Londrei să fie mai bună decât Eton College

 

Citeam în presa britanică de azi că Brampton Manor, o școală situată într-unul dintre cele mai sărace cartiere ale Londrei, a devenit faimoasă în acest an pentru că a trimis mai mulți elevi la Oxford și Cambridge decât vestitul și bogatul colegiu Eton. Mulți dintre elevii cu rezultate de excepție ai școlii provin din medii etnice minoritare, beneficiază de programul de mese gratuite la școală sau vor fi primii din familia lor care urmează cursurile unei universități.

Cum s-a putut întâmpla asta? Cu multă muncă și dăruire, un management de mare calitate, implementarea la clase a devizei școlii - „succes prin efort și hotărâre”, accent pe setul de competențe specific școlii („dorim să formăm copii încrezători, creativi, respectuoși, empatici și rezilienți și care știu să colaboreze”) și punerea recompensării efortului și a determinării în centrul filozofiei lor organizaționale.

E o școală care îmi amintește de viziunea mea de directoare de acum aproape 30 de ani, pe care am implementat-o într-o școală de provincie de la noi. Am pornit la drum cu ideea de a dezvolta abilitățile de gândire critică, autonomie, creativitate, colaborare, comunicare și lucru în echipă, cu multă rigurozitate și aplecare către fiecare copil, asta în primii ani de directorat, după care, în următorii ani, m-am focalizat și pe dezvoltarea academică a elevilor, care, în foarte puțin timp, a ajuns la cote maxime, pentru că elevii aveau toate instrumentele și abilitățile necesare pentru a avea succes în învățare. Recompensam orice succes, oricât de mic, și nu doar pe plan academic, ci și comportamental, artistic sau cel al relațiilor. Aveam dezvoltată o serie de inițiative prin care copiii erau prețuiți și apreciați pentru progresul lor – elevul lunii, aplauze în fața colegilor și a profesorilor în întâlnirile săptămânale cu toți elevii școlii (da, aveam assembly prin anul 2000, într-o școală de stat!) pentru diverse reușite, scrisori de felicitare către părinți, încurajări permanente la ore și activități, o strângere de mână sau o atingere pe umăr făcute la timpul lor. Am ajuns curând să avem cele mai bune rezultate din județ la concursuri de tot felul, olimpiade și evaluare națională. Un model validat și apreciat de experții de la acea vreme, valabil, iată, și azi.

( The Sun, 15.08.2025; sursa foto - site-ul școlii)

Starea de fapt - măsurile de austeritate în școli

Am vorbit cu mai mulți profesori și directori din țară, mulți sunt în școli, au venit din concediu și fac o evaluare a situației privind normele profesorilor și efectivele claselor de elevi conform noilor (și catastrofalelor) reglementări. Unii vor desființa clase, fără să știe pe ce criterii vor repartiza copiii din clasa care dispare în celelalte. Vor completa normele acolo unde se poate, cu opționale sau discipline pe care oamenii nu le-au predat niciodată. Dacă nu se poate face asta, profesorii nu știu unde și cum își vor completa catedra. Lumea e stresată și nervoasă, mulți profesori au început să se certe între ei, e exact ce nu trebuia să se întâmple în școli. Asta nu este reformă, cum zice domnul ministru, e doar haos administrativ, unul care a dat o lovitură grea oricăror încercări făcute de unii și alții în ultimii ani de a transforma în bine școlile din România. Și pentru ce? Pentru o extrem de mică economie adusă la bugetul țării.

Cred că singura soluție este ca respectivele reglementări (cel puțin cele care țin de norma mărită și efective mai mari de copii în clase) să fie anulate. Știu că nu e ușor, dar să se facă un compromis pentru a salva sistemul de educație, pentru că o știm cu toții, dacă educație nu e, nimic nu e. Înțeleg că mâine e o dezbatere, nu știu ce scop are, chiar nu știu ce e de dezbătut. E de anulat.