Directori de școli tot mai frustrați

Citesc în presa de azi rezultatele unui studiu realizat de o organizație a directorilor de școli și nu mă miră că în raport se menționează că „68,1% dintre directori resimt acest început de an școlar ca fiind cel mai dificil din ultimii ani” și că, în ceea ce privește nivelul de epuizare profesională, 85% dintre directorii chestionați „au raportat valori situate în zona superioară a scalei (4 sau 5, din 5)”.

O școală este un spațiu dinamic, un organism viu în continuă mișcare și transformare, unul în care sunt împreună și interacționează sute, poate chiar mii de persoane, zi după zi, timp de un an școlar. Nu cred să existe un mediu mai vibrant și mai plin de energie ca o școală și, de asemenea, nu cred să existe vreo poziție de leadership mai provocatoare și mai solicitantă decât cea de director de școală. Nu e de mirare că, cel puțin în România, nu este o poziție râvnită, care să impună o competiție acerbă.

Nu e ușor să fii răspunzător în fiecare zi de sute de elevi, de zeci de profesori și personal administrativ. E dificil și necesită competențe specifice să menții aproape zilnic parteneriatul cu părinții, să colaborezi cu administrația locală, să răspunzi solicitărilor inspectoratului și ministerului, într-un sistem centralizat, care îți impune căile de acțiune și te copleșește cu solicitări, un sistem în care nu beneficiezi de avantajele unei autonomii instituționale și decizionale.

Am avertizat de mult că nu s-a făcut nimic pentru directorii de școli la nivel de sistem, nu au fost sprijiniți să performeze, ci, dimpotrivă, prin măsurile recente, au fost și mai mult împovărați.

Ne aflăm aproape de un blocaj al acestei funcții și cred că este extrem de important ca directorul școlii să fie conștient de avalanșa de provocări zilnice, să le analizeze, să le prioritizeze, să găsească soluții și să devină rezilient pentru a depăși acest blocaj. Iată câteva dintre aceste provocări: volumul mare de solicitări venite din partea inspectoratului, pregătirea slabă a unor profesori, buget insuficient, reforme ministeriale slabe, fără mize majore și nepilotate, lipsa de motivare a profesorilor, lipsa unei pregătiri manageriale consistente, lipsa unui coach pe probleme de leadership, probleme de indisciplină ale elevilor, programul de lucru supraîncărcat.

Pe de altă parte, ministerul ar trebui să reducă presiunea pusă pe directori din partea inspectoratelor (să le interzică, de exemplu, să solicite diverse situații cu un termen limită de o zi sau două), să acorde școlilor autonomie instituțională, să elaboreze standardele pentru funcția de director, să inițieze programe de coaching și sprijin „on the job”, să reducă numărul de ore de predare (culmea, tocmai l-au mărit!), să introducă mecanisme de sprijin pentru păstrarea sănătății mintale și de prevenire a epuizării, să recunoască meritele și să acorde recompense pentru performanțe deosebite.

Problema e că nu are cine să facă aceste lucruri în minister și vom avea directori tot mai obosiți și mai frustrați și, prin urmare, școli tot mai prost conduse și copii care au de suferit. De fapt nu doar ei au de pierdut, ci toată societatea.