Un editorial de Andrei Marga publicat în Jurnalul Național
De la educaţie se aşteaptă minuni, la noi. În anii celei mai
înfloritoare corupţii, se aşteaptă curăţenie. Când sunt cei mai puţini
lucrători în ţară, se vrea apetit pentru muncă. În vreme ce multe
cariere publice de succes se fac de foşti elevi şi studenţi mediocri, se
cere motivaţie pentru efort onest. În condiţiile în care, dintr-o
eronată înţelegere a democraţiei reprezentative, numirile în funcţii
sunt discreţionare (“eu am hotărât!”, “eu decid!” etc.), se solicită
încredere. Aceste lucruri vor trebui discutate cândva, în mod serios,
dar nu scad răspunderea de acum a educaţiei. Înainte de orice, educaţia
ar trebui asigurată de profesionişti veritabili, încât prima urgenţă pe
acest plan este revenirea la tradiţia specialiştilor de vârf. România
are probabil unul dintre cele mai mixtate corpuri didactice: activişti
obşteşti, aleşi la diferite niveluri, parveniţi recenţi fără merite,
improvizaţi de ocazie ocupă numeroase catedre, alături de personalităţi
veritabile, din nefericire tot mai puţine. Simplu spus, ar trebui
revenit, pentru profesură, la absolvenţii de prim plan, la personalităţi
pedagogice în preuniversitar şi la personalităţi cu operă validată în
universităţi.
Pentru articolul complet follow link: http://jurnalul.ro/editorial/educatia-in-deriva-647883.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu