Alexandru Căbuz despre revoluția valorică

Am ales să public acest fragment dintr-un articol recent al lui Alexandru Căbuz din cel puțin trei motive:

1. M-am regăsit în categoria celor pe care autorul îi numește oameni care au reuşit să construiască, în pofida „sistemului” din jurul şi de deasupra lor: realizările din cariera mea ( reformarea propriei școli în care lucram și a altor instituții educaționale, dezvoltarea unei școli private de succes, activități de pionierat în domeniul dezvoltării de curriculum, în cel al formării profesorilor, implementării de proiecte educaționale etc.) s-au întâmplat într-un sistem destul de rigid, lipsit de resursele necesare, puternic influențat de politic, de mentalități conservatoare și de lipsa unui nucleu de valori și principii călăuzitoare.

 2. Există o compatibilitate de idei și abordare, pentru că, de ceva timp, promovez și eu ideea că reformarea sistemului de învățământ trebuie să pornească din interior, de la firul ierbii, din sala de clasă, fără a mai aștepta schimbări de sistem care întârzie să vină -http://ancatirca.blogspot.ro/2013/12/schimbarea-de-jos-in-sus-1.html.

3.În cadrul unei inițiative a Edu Lab Romania (http://edu-lab-romania.blogspot.ro/) prin care promovăm idei, practici și teorii inovatoare din domeniul educației de la noi și din alte țări, am aflat cât de multe lucruri extraordinare se întâmplă în această țară, în locuri în care poate nu te-ai aștepta, dar în care sunt oameni care schimbă lucrurile în bine, prin forțe proprii, independent de sistem.

“Diferenţa fundamentală între cele două abordări, cea comunistă, şi cea antreprenorială, este că prima este focalizată pe principii măreţe, dar abstracte şi reci, de dragul cărora elitele ajung inevitabil să calce oamenii în picioare, în timp ce a doua este focalizată pe oameni şi pe drepturile, nevoile şi interesele lor.

Deci punctul de plecare al acestei revoluţii valorice trebuie să fie oamenii şi, în particular, acei oameni care au reuşit să construiască, în pofida „sistemului” din jurul şi de deasupra lor. Este vorba de acei oameni care au fost în primul rând capabili să se schimbe pe ei înşişi şi pe cei din jur. Vrei să reformezi sănătatea? Identifică oameni capabili să reformeze mai întâi un cabinet medical, o secție de spital, un spital. Vrei să reformezi educația? Identifică oameni capabili să reformeze mai întâi propria şcoală, departament sau universitate. Şi aşa mai departe, pe toate domeniile: protecţia mediului, mediul de afaceri etc. Puterea exemplului este mai mare decât puterea autorității.

Să inversăm deci cele patru principii comuniste de mai sus şi să vedem care sunt oamenii care sunt adevăraţii purtători de stindard ai valorilor umane, constructive:

1. Cinste celor care gândesc și acționează local. Cei care gospodăresc scara de bloc, deși nu sunt plătiți, care se preocupă de protejarea spațiului verde din cartier, inclusiv prin petiții, reclamații sau acțiuni în justiție, care se implică în parohii pentru a ajuta săracii, bătrânii și bolnavii, fără să-i premieze nimeni, care se luptă pentru a ține o firmă mică pe linia de plutire reinvestind tot profitul etc. Aceștia produc efecte mici dar reale, măsurabile şi propagă în societate un sistem valoric sănătos, bazat pe muncă, modestie, perseverenţă şi respect faţă de semeni.
2. Cinste celor care acționează colaborativ şi descentralizat. Exemple sunt clusterele industriale, în cadrul cărora companii din același sector colaborează pe subiecte de interes comun (ROSENC, ICONIC, etc.). Un alt exemplu este comunitatea antreprenorială din sectorul IT, care s-a coagulat „bottom-up” în ultimii 3-4 ani, pe bază de educaţie, creativitate, competitivitate internaţională, şi învăţare continuă. Liga Studenților Români din Străinătate este un alt exemplu de construcție vie, pe bază de voluntariat, implicare directă şi patriotism. Aceste iniţiative prosperă fără control central, şi fără implicare politică, pentru că sunt focalizate pe „a construi” şi nu „a controla”.
3. Cinste celor care au răbdarea și perseverența pașilor mărunți, dar siguri, evitând salturi glorioase dar hazardate. Un exemplu celebru este dr. Raed Arafat, care a început cu o singură mașină, la Târgu-Mureș, în septembrie 1990. Nimeni pe atunci nu își propunea să revoluționeze nimic, ci doar să salveze azi o viață, mâine două, etc. Și așa s-au pus bazele unui sistem care, spre deosebire de multe din reformele mărețe întreprinse de dl președinte, are șanse de a supraviețui oricărei schimbări politice, pentru că a fost construit pe baze sănătoase, organic, de jos în sus.
4. Cinste celor care înțeleg importanţa muncii de echipă. Sustenabilitate înseamnă a construi o echipă, o comunitate, o cultură organizațională coerentă, bazată pe un sistem de valori împărtășit și viu. Cei care înţeleg aceasta sunt antreprenorii de succes, precum Radu Georgescu, Florin Talpeș, Mircea Tudor, și mulți alții ca ei, mai puţin cunoscuţi, inclusiv din mediul non-profit (Alin Uhlmann-Uşeriu, Eugen David, etc.). Radu Georgescu, spre exemplu, a construit mai multe companii de la zero, și după ce le-a dezvoltat până la o talie critică, le-a vândut, acestea devenind complet autonome de ghidarea sa, tocmai pentru că a știut cum să construiască echipele. Dl. președinte Băsescu ar fi avut foarte multe de învățat de la Radu Georgescu, de la Alin Uhlmann-Uşeriu şi de la Eugen David, dacă s-ar fi „coborât” vreodată la nivelul lor.“ (fragment din articolul lui Alexandru Căbuz publicat aici: http://www.contributors.ro/dezbatere/greselile-strategice-ale-presedintelui-%E2%80%93-esecul-final-al-unui-sistem-de-valori-dezastruos/)