Paradigma tradițională:
- învățarea înseamnă transmiterea unui set de cunoștințe stabilit și aprobat de autorități;
- inteligența este o trăsătură care nu se modifică, măsurabilă prin IQ și distribuită diferit(unii copii sunt mai inteligenți, alții mai puțin inteligenți);
- rolul educației este de a-i selecta pe cei capabili;
- nu se folosesc metode interactive de educație;
- spațiile de învățare sunt pupitre cu o catedră în față;
- evaluarea urmărește să afle ce nu știe elevul;
- se dau teme foarte multe și irelevante;
- școala funcționează după modelul unei fabrici, în care produsele sunt uniforme, rebuturile sunt eliminate, muncitorii au control redus.
Paradigma modernă/ actuală, de sec. 21:
- învățarea înseamnă în primul rând formarea unor abilități de bază care vor permite indivizilor să aibă succes într-o societate ce este produsul unei lumi în schimbare - gândire critică, rezolvare de probleme, creativitate, colaborare etc.;
- se consideră că
există mai multe tipuri de inteligență (Howard
Gardner) și mai multe feluri de a fi deștept;
- fiecare copil este capabil să învețe și rostul educației este de a dezvolta potențialul fiecăruia, abilitățile copiilor putând fi modificate printr-o instruire eficace;
- se are în vedere atât învățarea bazată pe proiect, cât și cea pe bază de tehnologii;
- spațiile școlii sunt vesele, colorate, flexibile, deschise, adaptate învățării personalizate;
- evaluarea este una prietenoasă, care măsoară progresul fiecărui elev;
- temele sunt puține, dar creative și relevante pentru învățare;
- școala funcționează după modelul unei familii, în care există așteptări pentru fiecare, căldură, grijă, sprijin, încredere.
(2005: http://issuu.com/ancatirca/docs/echipa_de_proiect_a_scolii)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu