Pe urmele prințeselor Elena și Bălașa Cantacuzino (13) - articol de presă

Un articol din Viața liberă, 2009:

”Ramura Cantacuzinilor care şi-a stabilit moşia în localitatea gălăţeană Băleni nu mai are niciun reprezentant în viaţă. Ultima descendentă, căsătorită la Paris, s-a stins în capitala Franţei, fără a lăsa moştenitori.

Conacul lor din Băleni a pierit după instalarea comuniştilor la putere, iar în localitate nu a rămas în picioare decât cavoul familiei, şi acesta degradat şi uitat, deşi în el sunt depuşi ultimii Cantacuzini. Câteva bucăţele din povestea lor citiţi mai jos.

Feerie pe pământ

Amintirile oamenilor locului despre principii şi prinţesele de la conac ating uneori inefabilul. Viaţa boemă de la conac era demnă de nişte descendenţi de capete încoronate: vânătoare de vulpi, ore de călărie, relaxare la biliard, plimbări lungi sau audiţii muzicale de pianul şi flaut. Nu lipseau petrecerile campestre, la care prietenii de viţă nobilă ajungeau uneori cu avionul personal.

În 1922, o autoare americancă, ce călătorea în toată lumea, le dedică nobililor de la Băleni cartea sa, un jurnal în care redă călătoriile ei în România din acea vreme şi în care povesteşte şi de o oprire la o petrecere a Cantacuzinilor.

Sătenii îşi aduc aminte însă şi de relaţia specială pe care o aveau cu prinţesele Elena şi Bălaşa, fiicele lui Leon, ultimul descendent de sex masculin al ramurei Cantacuzinilor din sudul Moldovei. Domniţele se prindeau în horă alături de ei, îi cununau pe tinerii însurăţei şi săreau imediat în ajutorul năpăstuiţilor cărora le ardea casa ori le mureau boii.

Mărturia cărţilor

De cealaltă parte, viaţa boemă nu era decât semnul unei înalte culturi. Din comorile strânse de Cantacuzini în biblioteca lor, una apreciată şi de Nicolae Iorga, care a avut prilejul să o vadă, nu au mai rămas foarte multe exemplare.

Ca şi stăpânii lor, deportaţi în 1949, cărţile au pornit pe drumul exilului. Dacă presupunerile că biblioteca deţinea în jur de 10.000 de volume se adeveresc, atunci cele 1500 de cărţi ajunse printr-un miracol la Biblioteca „V.A. Urechia” sunt doar o rămăşiţă pală. Însă una extrem de valoroasă.

Şefa Serviciului Colecţii Speciale din cadrul bibliotecii gălăţene, doamna Valentina Oneţ, nu mai pridideşte cu laudele. „Iniţial nu ştiam de unde provin cărţile cu coperte din piele, adnotate cu litere aurii, pe care le deţinea Colecţia Specială. Asta mai ales că cele în limba engleză sunt foarte rare în colecţia de carte veche. V.A. Urechia nu donase bibliotecii cărţi în limbi anglo-saxone.”

Majoritatea volumele poartă semnătura lui G.M. Cantacuzino şi a fiului său, Leon Cantacuzino. Acesta din urmă s-a format ca avocat, la Paris, iar cele mai multe dintre cărţile sale sunt în franceză. Într-o anumită perioadă, el s-a implicat şi în politică, susţinând, la Bucureşti, în Parlament, mai multe cauze de interes pentru gălăţeni.

Bălaşa, boema familiei

Memoria colectivă o păstrează pe Maria Bălaşa, fiica cea mai mare a lui Leon, ca pe boema familiei. De altfel, s-a căsătorit, dar a divorţat după câţiva ani, a călătorit mult prin Europa, iar cât a stat la Paris a urmat cursuri de pictură.

Această artă i-a rămas la suflet toată viaţa, dar după deportarea ei la Pucioasa a suportat cu stoicism lipsurile, inclusiv pe planul artistic. De altfel, în acea perioadă încearcă să păstreze contactul cu mediul care i-a fost furat. Ca exemplu, o scrisoare în care îl îndeamnă pe Paul Sân-Petru să traducă din poetul Saint-John Perse, pe care abia îl descoperise.

Epistola, pusă la dispoziţie de chiar destinatarul ei se încheie astfel: „Poate că totuşi ai înţeles ceva din ce vroiam să-ţi dau. Adică seninătate, îmbold în toate sensurile spre muncă atât în profesie, cât şi în poezie şi încredere în viaţă, căci e tare frumoasă! Şi să ştii că în fiecare m e o părticică divină. Prin ne-încredere unii în alţii, prin ne-răbdare, prin egoism burghez înălţăm ziduri între fraţi. Fiecare în cuibul lui, în tribul lui, în ţara lui îşi face o mică fortăreaţă. Atunci când priveşti cerul plin de stele îţi dai seama cât suntem de ne-însemnaţi fiecare din noi pe acest mic pământ. Sunt atâtea alte planete…”.

În Balcani de câteva veacuri

Familia Cantacuzino a fost o celebră familie nobiliară bizantină, care a dat împăraţi pe tronul Bizanţului, principii în Pelopones şi domnitori în Moldova şi Ţara Românească.

Ca să aflaţi cât mai multe detalii despre principii şi prinţesele de la Băleni, aveţi la dispoziţie mai multe lucrări scrise. Una dintre ele este „Comuna Băleni. Studiu monografic complex”, Dorin Pintilie, Mariana Pintilie (Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003).

O alta este studiul ştiinţific „O genealogie despre Cantacuzinii de la Băleni”, realizat de istoricul Paul Păltănea şi publicat în Arhiva Genealogică, editată de Academia Română.

De asemenea, într-o notă romanţată, Apostol Gurău scrie povestea prinţeselor din Băleni, în cartea „Agentul TFP: Omul nopţii” apărută în 1997, la Editura Logos, Galaţi.

Nume de Cantacuzini

- Cantacuzino, Casandra - fiica lui Şerban Cantacuzino, soţia lui Dimitrie Cantemir şi mama lui Antioh Dimitrievici Cantemir.
- Cantacuzino, Constantin - aviator, prietenul pilotului francez Antoine de Saint-Exupéry.
- Cantacuzino, Constantin - postelnic al Moldovei, fratele lui Matei Cantacuzino şi unchiul lui Dumitraşcu Cantacuzino.
- Cantacuzino, Şerban - (1640-1688), domnitor al Ţării Româneşti între 1678 şi 1688.
- Cantacuzino, Ştefan, - (1714-1716), domnitor al Ţării Româneşti între 1714 - 1716, fiul al învăţatului stolnic Constantin Cantacuzino.
- Cantacuzino, Teodora, mama lui Mihai Viteazul, sora lui Iane Cantacuzino.”
(sursa:http://www.viata-libera.ro/magazin-vlg/4260-cantacuzinii-prestanta-si-noblete)