Pagini

sâmbătă, 30 mai 2015

A fi cu adevărat educat

Noam Chomsky consideră că în zilele noastre a fi cu adevărat educat înseamnă, pe lângă cunoștințe, abilitatea de a ști să cauți, să cercetezi și să creezi ceva în mod independent și fără control din afară, pe baza resurselor pe care le ai la dispoziție. Înseamnă să îți găsești drumul tău propriu, știind unde să cauți, cum să cauți și ce să pui sub semnul întrebării. Cam ce ar trebui să se facă în orice instituție de învățământ, de la grădiniță la liceu și chiar în universități.

(video semnalat de Sir Ken Robinson)

Integrarea artelor in curriculum


Pentru că directorul și profesorii care lucrează aici cred că arta poate transforma pe oricine și orice, ”Bates Middle School” din Mayland au integrat-o în curriculumul școlii. Conținuturile unei discipline de studiu sunt învățate printr-o formă sau alta de artă și se are în vedere dezvoltarea unor abilități necesare în viață, precum gândirea critică și rezolvarea de probleme, astfel că, de exemplu,  noțiunile ”mișcare de rotație” și ”mișcare de revoluție” nu mai sunt predate în stilul tradițional ”profesorul vorbește și elevul ia notițe”, ci prin dans - mișcarea planetelor în jurul soarelui.

E una dintre școlile bune, care funcționează cum trebuie (”schools that wok”) și, din 2009 de când au început acest program, abandonul a scăzut cu 23% și rezultatele la examene s-au îmbunătățit spectaculos.

În plus, părinți care nu dădeau pe la școală vin acum și le mulțumesc profesorilor pentru că văd cum copilului lor a început să îi placă să învețe. 

Iată cum se întâmplă ( video semnalat de Sir Ken Robinson):





marți, 26 mai 2015

Ce ar introduce Alexander Hausvater în orar

foto credits: Revista Timpul
Întrebat într-un interviu din 2011 ce materie ar introduce în orarul școlilor, Alexander Hausvater, regizorul premiat azi pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER, a răspuns:

Aş introduce „românismul". Cum să înveţi că eşti responsabil de această ţară, de fiecare lucru din ea, de fiecare om! Asta se face prin exerciţiu şi prin ceea ce faci practic, lucruri concrete, până când devine o a doua natură. Şi mai e ceva ce nu înţeleg: cum se face că elevii din ţara asta nu lucrează. În America, de la 8 ani mergi la şcoală în paralel cu începutul lucrului. Dimineaţa dai ziare, după-amiaza faci curse pentru vecini. Ori asta lipseşte cu desăvârşire de aici. Copilul trebuie să înveţe valoarea banilor prin ce face el. În SUA, copiii de milionari pleacă la universitate fără un ban, încep de jos. Iar profesorii ar trebui să predea pragmatismul materiei, şi nu teoria. O dată pe săptămână, elevii ar trebui să fie la un tribunal, într-o sală de operaţie... Un alt lucru pe care dascălii de aici am impresia că nu-l văd este că ziua de mâine aparţine internetului, iar educaţia ar trebui să ţină cont de acest lucru. Ar trebui să fie creată o curiozitate a internetului, mai ales că e atât de multă informaţie la distanţa unui click! Dacă nu ne ocupăm, o să ne trezim cu o generaţie întreagă care are răspunsuri, dar nu are întrebări! Şi trebuie să te gândeşti cum creezi o societate care să fie în căutarea propriilor răspunsuri.”(Alexander Hausvater, regizor, Premiul UNITER pentru întreaga activitate - azi)

sursa:Adevarul


Reforma la firul ierbii este și pe facebook

Ce materie aţi introduce în orar? Aş introduce „românismul". Cum să înveţi că eşti responsabil de această ţară, de fiecare lucru din ea, de fiecare om! Asta se face prin exerciţiu şi prin ceea ce faci practic, lucruri concrete, până când devine o a doua natură. Şi mai e ceva ce nu înţeleg: cum se face că elevii din ţara asta nu lucrează. În America, de la 8 ani mergi la şcoală în paralel cu începutul lucrului. Dimineaţa dai ziare, după-amiaza faci curse pentru vecini. Ori asta lipseşte cu desăvârşire de aici. Copilul trebuie să înveţe valoarea banilor prin ce face el. În SUA, copiii de milionari pleacă la universitate fără un ban, încep de jos. Iar profesorii ar trebui să predea pragmatismul materiei, şi nu teoria. O dată pe săptămână, elevii ar trebui să fie la un tribunal, într-o sală de operaţie... Un alt lucru pe care dascălii de aici am impresia că nu-l văd este că ziua de mâine aparţine internetului, iar educaţia ar trebui să ţină cont de acest lucru. Ar trebui să fie creată o curiozitate a internetului, mai ales că e atât de multă informaţie la distanţa unui click! Dacă nu ne ocupăm, o să ne trezim cu o generaţie întreagă care are răspunsuri, dar nu are întrebări! Şi trebuie să te gândeşti cum creezi o societate care să fie în căutarea propriilor răspunsuri.

Citeste mai mult: adevarul.ro/educatie/scoala/alexander-hausvater-regizor-la-9-ani-fugit-kibbutz-trei-zile-1_50bd3f447c42d5a663c909a1/index.html

vineri, 22 mai 2015

Fără instrucțiuni, gând liber

 Pictură colaborativă, copii care lucrează liber, nedirijați de profesor, creativitate cât cuprinde, fără instrucțiuni, gând liber, visare și, la final, ai și ceva autentic de pus pe pereții clasei (în loc de  iepurași, rățuște, curcubee, albe ca zăpada, micky mauși, albinuțe, buburuze și alte cele fie copiate, fie date la colorat). Sau cum să ieșim, pas cu pas, prin acțiuni mici care contează, din paradigma unui proces educațional în care profesorii  îi învață pe copii să se conformeze, pentru a trece la un demers educațional în care copiii să fie lăsați să gândească liber, să imagineze și să viseze.

(video distribuit de Reggio Children Inspired)

miercuri, 20 mai 2015

Cea mai democratică școală din lume

Un nou video despre Summerhill School, cea mai democratică școală din lume, despre care am scris aici.

sâmbătă, 16 mai 2015

Cea mai frumoasă carte din 2014


Recent încheiata Gală a Industriei de Carte din România a ales. Cea mai frumoasă carte a anului 2014 este ”În faţa blocului. O colecţie de 55 de jocuri şi „faze” ale generaţiei cu cheia la gît” de Vlad Tomei, Mihai Gheorghe (Supersomething Studio). O spendoare de carte pentru copii (și pentru copiii din noi!) despre cum se jucau părinții lor când erau mici. Iată și cum se ”citește”această minunăție:

Ștefan Câlția, elev


foto din arhiva personală
Un elev”problemă”, cum ar zice unii, doar că el voia să vadă locuri:

Umblam pe câmp, pe dealuri,  iubeam plantele, dacă era vreme frumoasă și geamul de la clasă era deschis, eu dispăream.”
 
Când am terminat şapte clase, până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil. Ei!, nu mă pierdeam eu!



foto din arhiva personală
până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0
până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0
până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9
"Am avut șansa de a avea în liceu un profesor extraordinar, Julius Podlipny, un om de o libertate și de o franchețe extraordinare (...). El îmi spunea că libertatea e în mine, că poți fi cel mai liber om în cea mai cruntă temniță și cel mai subjugat om în spațiul cel mai democratic și liber. Dacă înțelegi ce e libertatea și înveți să o gestionezi, atunci poți să trăiești bine în această lume."

În copilăria mea, când se mai întâlneau doi şi se contraziceau, spuneau: „Hai, măi, lasă-mă-n pace că eu am făcut la domnul Borcea!“. Domnul Borcea era învăţătorul din sat. Un fel de „Eu sunt de la Oxford“ – asta însemna la mine-n sat. Învăţătorul nu era aşa cum am fost eu, când am ajuns profesor într-un sat, unde tovarăşul Albu mă chema să număr caprele, oile, unde Zolti, ţiganul, care făcea afaceri la partid, venea din când în când şi-mi zicea: „Învăţătorule, hai să-ţi dau o friptură!“. Nici nu îi interesa ce făceam noi la clase. Eram nişte slugi ale partidului în a prosti lumea din sat.”

În copilăria mea, când se mai întâlneau doi şi se contraziceau, spuneau: „Hai, măi, lasă-mă-n pace că eu am făcut la domnul Borcea!“. Domnul Borcea era învăţătorul din sat. Un fel de „Eu sunt de la Oxford“ – asta însemna la mine-n sat. Învăţătorul nu era aşa cum am fost eu, când am ajuns profesor într-un sat, unde tovarăşul Albu mă chema să număr caprele, oile, unde Zolti, ţiganul, care făcea afaceri la partid, venea din când în când şi-mi zicea: „Învăţătorule, hai să-ţi dau o friptură!“. Nici nu îi interesa ce făceam noi la clase. Eram nişte slugi ale partidului în a prosti lumea din sat.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0
până pe vârsta de 14 ani, am fost o problemă pentru familia mea. Nu am spart niciun geam, n-am bătut niciun copil, dar am fugit tot timpul de acasă. Cred că eram puţin autist sau cum s-o chema asta. Am fugit şi cu circul, cu se ce putea fugi. Învăţam la un liceu foarte mare şi frumos, „Radu Negru“ din Făgăraş, unde am făcut clasele elementare. Aveam clasa la parter şi, cum e vremea aşa, frumoasă primăvara, învăţătorul deschidea geamul. El vorbea, eu mă sculam, pur şi simplu, şi săream. Deja sărind geamul, eram în culpă şi faţă de mama, şi faţă de tată şi nu mă mai întorceam nici seara acasă, că mă gândeam că o să mă cârpească sau o să mă certe. Rezistam aşa, vreo patru-cinci zile, o săptămână, mă anunţau la difuzor, în oraş, că s-a pierdut un copil.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0

În copilăria mea, când se mai întâlneau doi şi se contraziceau, spuneau: „Hai, măi, lasă-mă-n pace că eu am făcut la domnul Borcea!“. Domnul Borcea era învăţătorul din sat. Un fel de „Eu sunt de la Oxford“ – asta însemna la mine-n sat. Învăţătorul nu era aşa cum am fost eu, când am ajuns profesor într-un sat, unde tovarăşul Albu mă chema să număr caprele, oile, unde Zolti, ţiganul, care făcea afaceri la partid, venea din când în când şi-mi zicea: „Învăţătorule, hai să-ţi dau o friptură!“. Nici nu îi interesa ce făceam noi la clase. Eram nişte slugi ale partidului în a prosti lumea din sat.

Citeste mai mult: adev.ro/mmn9b0
(sursa:Stefan Câlția - Locuri/pagina FB, Adevarul)

Reforma la firul ierbii este și pe facebook