Pagini

luni, 1 iunie 2015

1 iunie

magazinul de cadouri pentru copii

intrați, vă rog, îndrăzniți
să aflați ce vă doriți:

trompeta roșie care țipă mai tare „răsfăț”
ca un vânzător de acadele și vată pe băț
(e chiar pe acest raft, la mică înălțime,
ușor de ajuns pentru copilul din tine),

un rubik cube la mâna a doua, aspect impecabil
și bineînțeles, absolut nerezolvabil
cu toate greșelile pe care tu deja le-ai…
pentru copilul pe care o să-l ai

o găletușă cu un roz intens și permanent
(prezent și-n variantele ambiguu sau fluorescent
la pachetul promo – cu sita de separat binele de rău)
pentru vopsit visele copilului copilului tău

o nou-nouță praștie cu vorbe dulci
gen „hai că stau până te culci”
și alte magice cuvinte
pentru copilul care e deja părinte

sus, lângă mitraliera roz cu bune fapte,
aveți un mic picurător de tandre șoapte
ce se montează simplu, pe ureche,
pentru copilul care-ți e pereche

sau, poate, cartea goală, încă neapărută
ce așteaptă să fie umplută
cu nemuritoare povești
despre copilul care ești

Ivcelnaiv

sursa:http://ivcelnaiv.ro/2015/06/magazinul-de-cadouri-pentru-copii/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu