Centrare pe copil, de-adevăratelea (Sir Ken Robinson)

sursa foto:poiematike

Un text recent al lui Sir Ken Robinson care mi-a plăcut atât de mult, încât l-am tradus pe loc, să ne lămurim o dată pentru totdeauna cum e cu echilibrul în alegerea metodelor și mult invocata ”centrare pe elev”:

”Ca și voi, copiii nu sunt născuți într-o lume, ci în două. E lumea din jurul lor, cea a altor oameni și lucruri, care există independent de ei. Această lume era acolo înainte ca ei să vină pe lume și va exista și după ce ei nu vor mai fi. Apoi, e lumea din ei: cea din interior, a conștiinței lor, care există doar cât vor exista și ei. Ca ființe umane, cunoaștem lumea din exterior prin cea din interiorul nostru. O percepem prin simțuri și o configurăm prin idei, sentimente și valori, care constituie viziunea noastră despre lume. Dacă educația e menită să atingă principiile unei democrații liberale, atunci ea trebuie să îi ajute pe copii să înțeleaga ambele aceste lumi și cum una este puternic dependentă de cealaltă. Dacă se procedează astfel, va prelua tot ce e mai bun atât din abordarea tradiționalistă, cât și din cea progresistă.

Când sunt duse la extrem, metodele tradiționaliste de educație se concentrează apoape în întregime pe lumea din afară și acordă prea puțin interes lumii interioare a copilului. Punând preț doar pe abilitățile de ordin academic, aceste metode pot marginaliza alte forme de a ști și a cunoaște (muzica, mișcarea, atletismul, poezia, imaginea, practica și restul) și talentele și pasiunile corespunzătoare pe care copiii le au. Pot marginaliza nevoia copiilor de  a-și exprima propriile sentimente și de a lucra în mod creativ cu colegi de-ai lor.

În variantele lor duse la extrem, metodele progresiste se pot focaliza aproape în întregime pe lumea interioară a copiilor, acordând prea puțină atenție nevoii lor de a se implica constructiv în lumea din jurul lor. Prin faptul că valorizează în principal doar ideile și sentimentele copilului, aceste metode pot subestima importanța învățării de la alții, a studiului cunoștințelor și practicilor create de alți oameni, a dezvoltării disciplinei de gândire și exprimare și a empatiei și autocontrolului în relația cu cei din jur.

Deși copiii se nasc cu darul de a învăța, mulți dintre ei abandonează școala înainte de absolvire. Iar motivele principale sunt plictiseala și lipsa de motivație. Mulți tineri sunt victimele agresiunii și intoleranței. Mulți suferă de depresie și mulți se sinucid. Toate aceste probleme sunt accentuate (de) și, în multe cazuri, își au originea într-o cultură școlară care ignoră viețile interioare. Iar în educație asta nu se numește centrare pe copil.”

(Sir Ken Robinson, ”On Centering the Child ”)

 Și un video care argumentează de ce podul care unește cele două lumi este educația.