 |
| sursa foto:poiematike |
Un text recent al lui Sir Ken Robinson care mi-a plăcut atât de mult, încât l-am tradus pe loc, să ne lămurim o dată pentru totdeauna cum e cu echilibrul în alegerea metodelor și mult invocata ”centrare pe elev”:
”Ca și voi, copiii nu sunt născuți într-o lume, ci în două. E lumea din jurul
lor, cea a altor oameni și lucruri, care există independent de ei. Această lume
era acolo înainte ca ei să vină pe lume și va exista și după ce ei nu vor mai
fi. Apoi, e lumea din ei: cea din interior, a conștiinței lor, care există doar
cât vor exista și ei. Ca ființe umane, cunoaștem lumea din exterior prin cea din
interiorul nostru. O percepem prin simțuri și o configurăm prin idei, sentimente și
valori, care constituie viziunea noastră despre lume. Dacă educația e menită să
atingă principiile unei democrații liberale, atunci ea trebuie să îi ajute pe
copii să înțeleaga ambele aceste lumi și cum una este puternic dependentă de
cealaltă. Dacă se procedează astfel, va prelua tot ce e mai bun atât din
abordarea tradiționalistă, cât și din cea progresistă.
Când sunt duse la extrem, metodele tradiționaliste de educație se concentrează apoape în
întregime pe lumea din afară și acordă prea puțin interes lumii interioare a
copilului. Punând preț doar pe abilitățile de ordin academic, aceste metode pot marginaliza
alte forme de a ști și a cunoaște (muzica, mișcarea, atletismul, poezia,
imaginea, practica și restul) și talentele și pasiunile corespunzătoare pe care
copiii le au. Pot marginaliza nevoia copiilor de a-și exprima propriile sentimente și de a
lucra în mod creativ cu colegi de-ai lor.
În variantele lor duse la extrem, metodele progresiste se pot focaliza
aproape în întregime pe lumea interioară a copiilor, acordând prea puțină
atenție nevoii lor de a se implica constructiv în lumea din jurul lor. Prin
faptul că valorizează în principal doar ideile și sentimentele copilului,
aceste metode pot subestima importanța învățării de la alții, a studiului
cunoștințelor și practicilor create de alți oameni, a dezvoltării disciplinei de
gândire și exprimare și a empatiei și autocontrolului în relația cu cei din
jur.
Deși copiii se nasc cu darul de a învăța, mulți dintre ei abandonează școala
înainte de absolvire. Iar motivele principale sunt plictiseala și lipsa de motivație.
Mulți tineri sunt victimele agresiunii și intoleranței. Mulți suferă de depresie
și mulți se sinucid. Toate aceste probleme sunt accentuate (de) și, în multe cazuri, își au originea într-o cultură școlară care ignoră viețile interioare. Iar în
educație asta nu se numește centrare pe copil.”
(Sir Ken Robinson, ”On Centering the Child ”)
Și un video care argumentează de ce podul care unește cele două lumi este educația.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu