Cât o misiune de școală

Cine și cum e cel mai bun director de școală din SUA

Ieri, Luke Clamp de la River Bluff High School din Lexington, South Carolina, a fost desemnat Directorul Anului 2019 în SUA. 

A primit această prestigioasă distincție pentru că le-a acordat elevilor săi încredere, respect si putere de decizie, astfel încât aceștia și-au îmbunătățit foarte mult rezultatele la învățătură și la examene (lucru dovedit prin statistici și analize serioase, nu pe vorbe), pentru că  a creat în școala o cultură a colaborării, adică acolo sunt profi fericiți, care lucrează împreună pentru a le fi mai bine copiilor, pentru ca a știut cum să  le dea elevilor o voce sprijinind un Consiliu al Elevilor cu o activitate remarcabilă de community service learning. 

Ah, și mai e ceva care mi-a plăcut si mi-a amintit de ce făceam si eu când eram directoare de școală – în fiecare dimineață, Luke îi întâmpină pe copii la intrarea în școală, spunându-i fiecăruia pe nume și adresându-le vorbe de încurajare. 

E de subliniat și procedura foarte riguroasă prin care se acordă acest premiu, una de durată și foarte obiectivă - se selectează mai întâi câte un director pentru fiecare stat, apoi, dintre aceștia, rămân 3 finaliști. Organizația care se ocupă de concurs este una profesională și profesionistă, NASSP, adică National Association of Secondary Schools Principals și e formată din specialiști în educație. Criteriile de apreciere sunt extrem de bine alese, cu descriptori de performanță (rubrics) pentru fiecare competență evaluată și obligativitatea de a prezenta dovezi clare că persoana respectivă a făcut acele activități. 

 

Așa că, atenție și la noi cui dăm premii de acest gen, pentru că profesorii/ directorii premiați pot deveni repere și s-a văzut că în unele cazuri a fost ceva de genul „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”, adica frumos prin poze, filmulețe si prin documente, iar în școală o prestație cu nimic ieșită din comun și un comportament cu elevii, colegii și părinții care lasă mult de dorit. E bine că există acest demers, dar cred că sunt multe aspecte de îmbunătățit, astfel încât el să devină unul de referință pentru sistem și să ne asigurăm că Directorul anului este chiar cel mai bun din țară.Altfel, pe bună dreptate, orice director s-ar întreba „de ce el/ ea și nu eu?”

Școala, a doua casă

Ca să vedem cam pe unde ne aflăm, las aici câteva fotografii postate azi pe pagina de Facebook a Ministerului Educației din Singapore sub titlul „Școala, a doua casă”.

Dimineață la Pucioasa - de ce ne place octombrie

Scaunul autorului

„Scaunul autorului” este o metodă de lucru care mi-e tare dragă (am văzut-o prima oară prin anul 2000, în programul „Reading and Writing for Critical Thinking”, la a cărui aducere în România am contribuit, vezi aici) și pe care am folosit-o adesea la clasă sau în cursurile de formare. Se utilizează la finalul unei activități de scriere liberă, creativă (pe care o putem desfășura la multe discipline de studiu!!), când autorii sunt invitați să împărtășească cu colegii ceea ce au scris, așezându-se pentru aceasta pe un scaun special, pe care scrie chiar așa, „scaunul autorului”. E un moment de sărbătorire a ceea ce scriu elevii/ cursanții.

Cum se derulează acest moment?

Recomand ca activitatea să se deruleze cu elevii așezați în cerc, astfel încât în clasă să se creeze o atmosferă prietenoasă, care să invite la dialog.

Așezat pe scaunul autorului, elevul care dorește să-și facă „opera” cunoscută colegilor, își citește textul, după care primește feedback de la colegi, sub forma unor scurte comentarii referitoare la ce le-a plăcut, prin adresarea unor întrebări și formularea unor sugestii de îmbunătățire, de genul, cred că ar fi fost nimerit să...., posibil că te-ai gândit să adaugi și..... etc.  Autorul este încurajat să răspundă la comentariile primite.

Ce abilități/ competențe se dezvoltă?

O astfel de activitate îi învață pe copii cum să asculte activ, cum să dea și să primească feedback, cum să reflecteze asupra unui text scris. De asemenea, le dezvoltă gândirea critică și abilitățile de comunicare orală și în scris.

În cursurile de formare, un scaun obișnuit devine al autorului dacă vom lipi pe speteaza lui o foaie de hârtie pe care scriem „scaunul autorului”.

În clasă, putem avea un astfel de scaun mult mai arătos, confecționat dintr-o piesă de mobilier mai veche sau cu o formă mai specială. Putem avea un scaun al autorului chiar mai colorat, ca în imaginile de mai jos:

Sper că cine se va inspira din acest articol și va avea un scaun al autorului în clasă, ne va da și nouă de știre, e important pentru un blogger să știe că ceea ce scrie are impact. Mulțumesc! 

(photo credits: Internet)

Vorba de educație - cum să îți lauzi corect copilul

foto distribuită de Mindful Schools

Pentru părinți și profesori, cum să îți lauzi corect copilul, un mesaj care ne vine de la Carol Dweck, cercetătoarea care ne-a dat teoria minții flexibile și a mentalității setate pe creștere - vezi aici 👉: https://ancatirca.blogspot.com/…/vorba-de-educatie-despre-m… - și de la ministerul educației din Singapore, țara cu cel mai bun sistem de învățământ din lume, conform PISA. Așa că:
- laudă procesul, nu persoana;
- focalizează pe efortul depus, nu pe produsul rezultat;
- fii foarte specific, nu vorbi la general;
- fii sincer;
- evită comparația cu alții;
- folosește cuvinte de laudă simple și adecvate vârstei copilului;

Succes!

Dacă director bun nu e, nimic nu e

Din seria „dacă director bun nu e, nimic nu e”:

Un director bun îi respectă și îi sprijină pe profesori și pe elevi (nu țipă la ei și nu le vorbește urât), știe ce se întâmplă în clase (își cunoaște toți elevii și situațiile specifice de la fiecare clasă), evită favoritismele (când e vorba de încadrarea la clasă, evaluarea și promovarea personalului, formarea colectivelor de elevi etc.), are ușa deschisă pentru toți cei care au nevoie de el/ea, fie ei părinți, elevi, profesori, personal auxiliar. Și lista poate continua.

O poveste de succes - reforma educației la estonieni

Am citit în dimineața asta un interviu excepțional despre cum Estonia și-a reformat cu succes educația și ne-a arătat că, dacă se vrea, se poate (locul 3 la PISA 2015). A învățat de la vecinii finlandezi, dar nu i-a copiat, pe scurt, reforma însemnând următoarele:
🖍️echitate și incluziune cât cuprinde, cu prânz gratis la școală pentru fiecare copil, manuale, transport și activități extracurriculare oferite fără nicio contribuție financiară din partea părinților;
🖍️opțiuni de tip „long day” pentru majoritatea școlilor, care nu se închid după ore, ci oferă elevilor posibilitatea de a-și face temele și de a participa la activități sportive, cercuri de de teatru, muzică, pictură etc., la care copiii din familii dezavantajate participă fără să plătească;
🖍️consiliere specializată organizată în fiecare școală pentru copiii care au nevoie de sprijin;
🖍️autonomie acordată directorilor pentru a-și organiza activitatea școlii și a implementa curriculumul după cum consideră că e mai bine;
🖍️accent pe dezvoltarea abilităților practice, cu lecții în curriculum în care elevii învață să gătească, să coasă, să croșeteze, să cioplească lemnul etc. și cu dotări pe măsură în școli, gen bucătării și spații speciale pentru astfel de activități;
🖍️autoevaluarea periodică și extrem de serioasă a școlilor;
🖍️masterat obligatoriu pentru profesori
și tot așa.

Am scris și acum 2 ani, aici, despre măsurile luate și progresul făcut de această țară în ceea ce privește educația. Am putea învăța multe de la ei.