Am mai scris despre acest lucru, politica ușilor deschise, la propriu și la figurat, o tehnică de management participativ pe care am practicat-o, zic eu cu succes, pe vremea când eram directoare de școală. Rar aveam ușa închisă la birou, iar lângă sobă era un scaun de „vorbit”, pe care adesea se așezau copii, colegi profesori sau părinți, pentru discuții mai de suflet. Copiii intrau frecvent și când nu era nimeni în birou, să ia cărți, casete sau diverse materiale de care aveam nevoie la orele de engleză. Tot aici mai făceam pregătiri pentru concursuri, era un spațiu prietenos, în care cine intra se simțea bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu