Am mai scris despre acest lucru, politica ușilor deschise, la propriu și la figurat, o tehnică de management participativ pe care am practicat-o, zic eu cu succes, pe vremea când eram directoare de școală. Rar aveam ușa închisă la birou, iar lângă sobă era un scaun de „vorbit”, pe care adesea se așezau copii, colegi profesori sau părinți, pentru discuții mai de suflet.
Copiii intrau frecvent și când nu era nimeni în birou, să ia cărți, casete sau diverse materiale de care aveam nevoie la orele de engleză. Tot aici mai făceam pregătiri pentru concursuri și olimpiade, repetiții pentru teatru și recitări, era un spațiu prietenos, în care cine intra se simțea bine. Deschisă era și ușa cancelariei și chiar și ușile unor clase.
La figurat, uși deschise însemnau transparență decizională, colaborare, consultare și dialog între toți membrii comunității școlare. Ne întâlneam foarte des pentru discuții legate de copii sau de direcțiile de schimbare ale școlii. Nu ne era frică să ne spunem opiniile, ne mai și certam uneori, dar prietenește.
E o tehnică pe care o recomand directorilor care doresc să creeze un climat prietenos de lucru în școlile lor. Funcționează, vă spun din experiență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu