Un termen tot mai „la modă” cum se zice, dar foarte important când vine vorba de domeniul educației și nu numai – reziliență, adică tăria psihică de a face față unor situații dificile, de a trece peste probleme și a avea puterea să te adaptezi într-o lume care o cam ia razna (cu pandemii care durează, cu încălzirea globală și toate cele) și care ne surprinde tot mai mult cu urâțenii de tot felul.
Dacă vrem să formăm reziliența copiilor,
mesajele transmise de profesori și activitățile din școală ar trebui să
contribuie la creșterea optimismului, a încrederii și imaginii de sine pozitive,
la transmiterea unor valori pro sociale și atașamentului față de familie și de învățare
(Cahill,
Beadle, Farrelly, Forster, & Smith, 2014).
Îmi place foarte
mult ( și o aduc în discuție când vine vorba de reziliență) Kintsugi, arta japoneza de a repara obiecte sparte din ceramică cu
aur, care ne duce la o idée foarte valoroasă, și anume, că din imperfecțiuni
și căderi, poți crea ceva mult mai frumos și mai puternic. Ca și un vas
japonez, și oamenii se pot „sparge” și atunci e bine să învățăm să ne refacem,
iar ceea ce ajută este „aurul” dat de încurajare, dragoste, înțelegerea sinelui,
empatia și iubirea celor din jur. Iar acest lucru poate fi făcut și în școli
atât pentru copii, cât și pentru profesori. Reziliența este o abilitate care se
poate învăța în școală, dacă ne propunem acest lucru și fixăm obiective în
acest sens. Obstacolele pe care le pot întâlni elevii țin de modul în care sunt
evaluați, de testele date și de notele slabe obținute, de relația cu
profesorii, de efectuarea temelor sau de
realizarea unor proiecte.
În anul 2003, Nan Henderson și Mile Milstein, în cartea ”Resiliency in schools:
Making it Happen for Students and Educators”, au propus un model (o roată a
rezilienței) utilizat și astăzi în multe sisteme de învățământ. Acest model
propune școlilor care doresc să crească reziliența elevilor și a profesorilor să parcurgă următorii pași:
În final, aș vrea să reamintesc că există școli în lume
care au introdus ore de reziliență în curriculum, în care profesorii sunt ei
înșiși un modele de perseverență și îndrăzneală, construiesc relații apropiate
cu elevii, îi sprijină să treacă peste probleme, îi ajută să își exprime
emoțiile și să vadă partea pozitivă a lucrurilor și vorbim aici de UK și de
Australia, de exemplu. Iar pentru cei care doresc să exploreze conceptul și să
îl aducă în școală, există multe ghiduri, articole și diverse
materiale care abordează acest subiect. De exemplu, acest Jurnal al rezilienței pentru copii, pe care îl găsiți la linkul de mai jos și care are rolul de a conduce la formarea unei minți flexibilie, a stimei de sine și a unei abordări pozitive, cu treceri de la mesaje de tipul „Nu-mi iese nimic”, „Nu vreau să încerc”, la unele de genul „O să încerc, chiar dacă este greu”, „O să fac tot ce pot”- https://biglifejournal.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu