Pagini

joi, 11 martie 2021

Un an de școală în pandemie - lecții învățate

Azi se împlinește un an de când au fost închise școlile, era 11 martie 2020, iar vestea a venit ca un trăznet, așa ceva nu se mai întâmplase până atunci la noi. Apoi, timpul a trecut, lună după lună de nesiguranță, de schimbări, de încercări, de reușite sau eșecuri, am început să ne obișnuim cu greul acestei perioade, cu învățarea la distanță și provocările ei.

Pe 26 februarie, ziua în care s-a împlinit un an de când a fost identificat pacientul zero la noi, într-o discuție avută la Radio România Cultural, am lansat pe agenda publică tema „ce s-a schimbat în educație în acest an, martie 2020-martie 2021”, o temă care ar trebui să fie dezvoltată și analizată în perioada următoare, pentru că nu se știe ce ne mai așteaptă în viitor, cu câte pandemii și alte dezastre ne vom confrunta în perioadele următoare. Nu avem încă analize serioase despre cât a câștigat și cât a pierdut educația în această perioadă, dar le așteptăm cât de repede, de la sociologi și cercetători în domeniu.

Școala în pandemie a fost diferită pentru fiecare instituție, pentru fiecare copil, pentru fiecare profesor și pentru fiecare părinte. Au fost multe frici, dar și curajul de a încerca ceva nou, am pierdut profesori și directori, am câștigat experiențe noi de școală online, dar ne-a unit un singur lucru, trăit de toți și de fiecare - școala s-a schimbat din temelii.

Dacă vorbim de ce am câștigat în educație, cred că marea izbândă se află în cancelaria profesorilor, care au trecut neașteptat de bine în noua paradigmă impusă de pandemie, au făcut eforturi, au învățat și s-au împrietenit cu tehnologiile digitale, au progresat singuri sau ajutați de colegi. 

Pierderea cea mai mare este însă la elevi, acei copii care nu au avut acces la lecțiile la distanță și e clar că ei au nevoie de ajutor, oricât de târziu va veni acesta. În plus, sunt sigură că foarte mulți copii au avut probleme socio-emoționale, cauzate atât de lipsa contactului cu colegi și prieteni, cât și de presiunea școlii online și de faptul că școlile nu au dezvoltat programe de consiliere și de stare de bine.

Părinții au investit timp și și-au ajutat copiii așa cum nu au făcut-o niciodată până acum, iar acest lucru, pe lângă mult stress și oboseală, i-a apropiat de școală, de ce învață copiii, de profesori și chiar de directori.

Anul acesta ne-a arătat și că instituțiile sistemului au o capacitate foarte redusă de a face față unei provocări de asemenea amploare, nu s-au mobilizat atât cât era nevoie, nu au avut predictibilitate, au făcut greșeli, au acționat cu întârziere sau nu au făcut-o deloc. Sper ca lecțiile învățate să le ajute în viitor. 

În plus, cred că nu am fost pe fază și nu am avut puterea, capacitatea și resursele să creăm, așa cum se vorbea la începutul pandemiei, o nouă normalitate în educație, să inovăm, să ne resetăm, să schimbăm major viziuni, politici, să ne reinventăm și să ne reformăm sistemul de învățământ. Poate că a fost și o perioadă prea copleșitoare pentru toată lumea, nu știu, dar de ratat, am ratat o șansă.

Oricum, acest an ne-a învățat multe lecții și ar trebui să ne raportăm la el atunci când vom lăsa pandemia în urmă și școlile se vor redeschide cu totul.

Ne-a învățat să ne apreciem profesorii, și nu să-i denigrăm, pentru că rolul lor e unul major și nu e ușor să ai această meserie nici în vremuri normale, nici în pandemie.

Ne-a învățat că educația la distanță/ online are destul potențial și că sunt multe de făcut în acest domeniu privind formarea profesorilor pentru metode interactive, asigurarea echipamentelor necesare școlilor, sprijinul copiilor din categorii dezavantajate.

Ne-a învățat că trebuie să începem să construim un sistem de învățământ rezilient, care să știe să facă față provocărilor de orice fel, cu organizare, proceduri, roluri și responsabilități asumate.

Ne-a învățat puterea lui „împreună” și că e nevoie să ascultăm toate vocile, și elevii, și părinții, și profesorii și să luăm decizii doar după ce i-am consultat.

Ne-a învățat că e nevoie de programe care să aducă starea de bine în școli, pentru că, dacă elevii și profesorii nu sunt mulțumiți și fericiți, învățarea e un proces greu de gestionat.

Și multe altele ne-a învățat acest an, las textul deschis și, cu speranța că vor fi dezbateri pe această temă în viitor, lansez următoarea invitație celor care au lucrat în educație în perioada martie 2020 – martie 2021:

„Azi, 11.03.2021, avem un an de când s-au închis școlile și un an de pandemie, care a schimbat educația în România. Dacă ești profesor sau director sau inspector sau ai lucrat în vreun fel în educație în acest an, te aștept să ne spui, pe scurt, povestea ta din acest an, ce crezi că s-a schimbat la tine și la alții, în școală, la copii sau la părinți. Poți face acest lucru în comentarii pe blogul meu - https://ancatirca.blogspot.com/ sau îmi poți trimite textul pe adresa de email: anca_tirca@yahoo.com. Dacă totul va fi bine, îmi va face plăcere să public aceste texte într-o e-book. Gând bun!

🌿(articol apărut azi în Republica - aici)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu