Pentru că m-ați întrebat mulți dacă mai organizez un curs, iată-l. Am 99 de locuri ce vor fi ocupate în ordinea înscrierilor. Vom elabora planul managerial cerut la proba de interviu. Pentru înscriere, trimiteți mesaj la anca_tirca@yahoo.com, vă voi da detaliile. Vă aștept!
În sfârșit, cu mare întârziere, avem standarde
naționale de evaluare pe discipline, elaborate în cadrul unui proiect finanțat
din fonduri europene. Asta înseamnă că notele ar trebui să fie acordate pe baza
unor descriptori de performanță comuni, utilizați în toate școlile. Ca urmare,
așa cum scriam într-o postare pe blog în urmă cu câțiva ani, o notă de 8 la
Limba și literatura română, pentru aceeași competență din curriculum, ar trebui
să însemne același nivel de performanță atât în București, cât și într-un sat
din nordul țării sau din Delta Dunării.
Există însă două probleme majore. Prima ține de calitatea standardelor.
Deocamdată nu știm cât de bine sunt construite și cât de valide sunt din
perspectiva teoriei evaluării. Aștept punctele de vedere ale specialiștilor în
evaluare educațională. Analiza pe care am realizat-o cu sprijinul ChatGPT e
destul de critică și a evidențiat probleme majore și limitări serioase ale
documentelor, în ceea ce privește aplicabilitatea, formularea, claritatea și
validitatea descriptorilor; voi reveni asupra acestui subiect într-o postare
separată.
A doua problemă este lipsa formării profesorilor pentru utilizarea
acestor standarde. Este nevoie de cursuri care să includă exemple concrete de
probe de evaluare, aplicarea descriptorilor și exerciții de notare pe lucrări
reale, pentru a asigura o interpretare unitară. Dacă standardele vor fi
introduse din această toamnă, mă întreb când vor mai putea fi organizate aceste
programe de formare? E ușor să dai vina pe profesori că sunt împotriva
schimbărilor, fără să te întrebi cât de bine sunt pregătiți pentru a le face.
În plus, ar fi util ca ministerul să prezinte public rezultatele
pilotării standardelor. Înainte de implementarea lor la nivel național, este
firesc să existe un raport care să arate ce dificultăți au fost identificate în
pilotare și ce modificări au fost aduse documentelor în urma acestui proces.
Avem metodologia de concurs aprobată și, fie că ne place, fie că nu (mie nu prea; am scris de ce pe blog și aici, pentru că aveam alte așteptări), trebuie să ne raportăm la ea pentru ocuparea posturilor de directori de școli. Forma actuală este mai clară decât cea inițială. Cel puțin grilele de evaluare sunt relativ corect elaborate și nu mai regăsim amestecul de termeni din prima variantă.
Din păcate, acest concurs va evalua într-o mică măsură viziunea managerială a candidaților și competențele lor privind orientarea strategică a unei școli. Va evalua, mai degrabă, capacitatea – sau, dacă vreți, îndemânarea – de a pune cap la cap elemente deja existente, elaborate de alți directori, și de a realiza un plan managerial pentru un an școlar. Va fi doar un exercițiu de concurs, deoarece, odată ajunși directori, candidații își vor elabora propriul PDI, în acord cu viziunea lor educațională, și, implicit, un alt plan managerial. Cred că acum înțelegeți de ce mă apucă furia când mă gândesc la persoanele care au scris capitolul referitor la managementul școlilor din Legea învățământului preuniversitar, capitol care a impus organizarea concursului în forma în care se desfășoară în acest an.
Vor apărea următoarele situații:
1. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are un PDI bine elaborat, cu ținte strategice corect formulate, iar datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior sunt publice. Fiind parte a organizației, candidatul cunoaște punctele tari și punctele slabe ale școlii. El va elabora un plan managerial care va conține, în secțiunea dedicată dezvoltării școlii, operaționalizarea țintelor strategice din PDI. Aceasta este situația ideală.
2. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are însă un PDI deficitar elaborat, cu ținte strategice formulate necorespunzător. Datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior nu sunt publice, însă candidatul le cunoaște, deoarece lucrează în școală. Întrebarea este: cum va elabora un plan managerial pornind de la obiective strategice formulate greșit?
3. Candidatul nu provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are PDI-ul publicat pe site. Dacă documentul este bine elaborat, ne aflăm în situația descrisă la punctul 1; dacă nu, în cea de la punctul 2. Problema majoră va fi însă realizarea analizei diagnostice, dificilă pentru o persoană din afara organizației, mai ales atunci când datele privind rezultatele școlare, frecvența, promovabilitatea și resursele nu sunt publice.
Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să solicite tuturor școlilor să publice și ultimul raport CEAC sau raportul de analiză a activității aferent anului școlar 2025–2026. Fără aceste informații, șansele candidaților nu sunt egale.
În concluzie, cei mai bine pregătiți pentru proba de interviu vor fi candidații care cunosc teoria managementului strategic al școlii, pot aprecia dacă un PDI este bine elaborat sau nu și știu cum se operaționalizează, pentru durata unui an școlar, țintele strategice în obiective specifice, activități, resurse, termene, responsabilități, indicatori de performanță și modalități de evaluare. La fel de important este să cunoască structura și logica unui plan managerial bine construit.
Și, pentru că mulți mă întrebați, este posibil să mai organizez un curs de pregătire pentru proba de interviu, undeva în lunile august sau septembrie.
Părinții, profesorii, experții și toți cei interesați de educație ar dori să citească, în perioada următoare, analize privind competențele evaluate prin aceste examene: ce s-a evaluat și ce nu din mult invocatul profil de competențe al absolventului, care dintre aceste competențe au fost dezvoltate la nivel de sistem și care nu, care sunt cauzele eșecului unui număr mare de elevi și ce măsuri sunt propuse pentru ameliorarea situației în viitor. Am dori să știm și ce compatibilitate există între notele la examene și mediile la disciplinele de examen din parcursul școlar, dacă existe decalaje mari sau nu.
În plus, având în vedere cantitatea uriașă de date colectate periodic de la școli, am dori să știm ce s-a întâmplat cu cei 14.600 de elevi, adică 9% din generație, care nu se regăsesc pe listele candidaților înscriși la Evaluarea Națională, deși figurau ca înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar 2025–2026. Au fost 162.616 elevi înscriși în clasa a VIII-a, însă doar aproximativ 148.000 au fost înscriși la Evaluarea Națională. Unde sunt ceilalți? Ce s-a întâmplat cu ei? Avem din nou de-a face cu „fenomenul Brăila”, adică situații în care elevii sunt descurajați sau chiar li se interzice să se înscrie la Evaluarea Națională pentru a nu afecta rata de promovare a școlii sau a județului?
În câte școli procentele de promovare reflectă cu adevărat realitatea din comunitățile pe care le deservesc? Poți să te lauzi cu o promovare de 100% la Evaluarea Națională în condițiile în care – caz real, la Școala Gimnazială Dor Mărunt din județul Călărași, directoare doamna Mariana Stan, premiată ca Directoarea Anului de către AVE în 2025 – ai 58 de elevi în clasa a VIII-a, dar doar 15 se prezintă la examen și îl promovează? Unde sunt ceilalți 43 de copii și de ce nu au participat la examen?
Astfel de întrebări și de analize ne-am dori să regăsim în rapoartele realizate de școli, inspectorate și Ministerul Educației, dar și în presa preocupată de educație.
De asemenea, societatea românească ar avea dreptul să afle de ce 67.600 de elevi, adică 36,8% dintr-o generație, nu au fost înscriși la examenul de bacalaureat în 2026. Cu alte cuvinte, dacă în anul 2013 au început școala 183.633 de copii, doar aproximativ 116.000 au ajuns să susțină examenul de bacalaureat (sursa: EduPedu). Ce s-a întâmplat pe parcurs cu ceilalți?
Totodată, societatea ar trebui să primească informații despre modul în care s-au desfășurat examenele: cum au fost organizate, ce a funcționat și ce nu în procesul de evaluare, cum au fost gestionate condițiile de caniculă din sălile de examen, ce efect au avut contestațiile și ce măsuri vor fi luate pentru ca problemele apărute în această sesiune să nu se mai repete.
Ne-am dori să vedem și o strategie pe termen lung pentru schimbarea evaluării externe, construită pe baza recomandărilor OECD. România are o problemă majoră în acest domeniu și nu o mai putem ignora.
Poate că nu ar fi rău să se reia conversația despre ce înseamnă o școală bună și cum o astfel de școală nu este neapărat una cu rezultate remarcabile la examene, ci una care asigură progresul fiecărui copil al său, atât pe plan academic, cât și socio-emoțional. Prin urmare, ar trebui să ne uităm în analize la datele de intrare ale elevului în școala respectivă și la cele de ieșire și să vedem dacă avem valoare adăugată.
Din păcate, așa cum nu am avut astfel de analize nici în anii precedenți, mă tem că nu le vom avea nici anul acesta. Capacitatea instituțională a Ministerului Educației și a inspectoratelor de a monitoriza, evalua și învăța din ceea ce se întâmplă în școli este, din păcate, aproape inexistentă.
La finalul acestor examene și odată cu afișarea rezultatelor, vreau să îi felicit pe toți copiii care au susținut Evaluarea Națională și examenul de bacalaureat în acest an. Pe toți, indiferent de notele obținute. Nu doar cei care au luat nota 10 merită recunoaștere.
Îi felicit și pe profesorii care i-au pregătit, precum și pe părinții care le-au fost alături. Vorbim despre generații de tineri care au trecut prin pandemie, prin schimbări succesive și adesea incoerente ale politicilor educaționale, prin greva profesorilor și prin numeroase întreruperi ale activității școlare.
Vorbim despre profesori care, de multe ori, nu au fost sprijiniți, ci lăsați să se descurce singuri într-un sistem care îi plătește insuficient, îi încarcă excesiv cu sarcini administrative și îi obligă să se adapteze permanent unor schimbări haotice, venite de sus.
Vorbim și despre părinți preocupați de viitorul educației din România și obligați, de multe ori, să compenseze din resurse proprii lipsurile cronice ale sistemului.
Copiii, profesorii și părinții merită, fiecare în parte, aprecierea noastră. Fără efortul lor, astăzi cu greu am mai putea vorbi despre existența unui sistem de educație funcțional în România.
Le doresc tuturor să se odihnească în perioada următoare și să își regăsească energia pentru un nou început în septembrie.
Vacanță frumoasă copiilor, profesorilor și părinților din România!
Acum două zile am stat la o vorbă de educație cu profesorii care s-au înscris la un webinar, un moment bun pentru a fi împreună în grădina virtuală a educației. Am vorbit despre ce înseamnă starea de bine a profesorilor, care sunt factorii care o blochează, cum o putem aduce la clase și în școală. Am simțit că profesorii au nevoie să stea de vorbă cu cineva despre temerile pe care le au, despre decizii pe care trebuie să le ia și despre întrebările pe care și le pun. Și, pentru că anul școlar tocmai s-a încheiat, le-am propus un moment de reflecție de tipul carry forward/ leave behind, ce luăm cu noi, ce lăsăm în urmă. Am început întâlnirea cu aceste întrebări:
Ce ți-a plăcut în acest an școlar și ai lua cu tine în următorul?
Ce nu ți-a plăcut și ai lăsa doar acolo?
Iată câteva răspunsuri:
Aș lua relația bună pe care o am cu elevii, aș lăsa numărul prea mare de ore.
Rutina din fiecare dimineață aș lua și nu aș lua niciun auxiliar la clasă.
Aș lua intervențiile de literație și aș lăsa oboseala.
Aș lua Parteneriatul Detectivi în misiune- Pe urmele lui Sherlock Holmes . Nu aș lua oboseala.
Momentele de conectare cu colegii.
As lua relatia deosebita cu parintii elevlor mei (Clasa pregtitoare) si as lasa oboseala.
Sinceritatea si inocența elevilor/ aș lăsa in urmă zilele in care fac totul in grabă.
Aș lua reușitele, performanțele școlare. Situații în care am reușit să cresc un copil pe diferite aspecte, comportament, relaționare.
Aș continua: formare profesională în străinătate. Aș lăsa în urmă hârtiile și situațiile inutile
Nu as lua hartiile.
Aș lua momentul artistic pregătit pentru colegii mei împreună cu toți elevii din școală- de ziua profesorului. Aș lăsă momentele neplăcute legate comportamentul elevilor în raport cu profesorii.
As lua activitatile cu cei mici si le-as imbunatati.
Păstrez bucuria, las oboseala și hartiile inutile.
Aș lua prietenia și sprijinul unor colegi, colaborarea frumoasă și momentele care mi-au adus bucurie și încredere.
În schimb, nu aș lua momentele în care domnul director mă întreba de fiecare dată câți elevi am și număra elevii. Au fost situații care mi-au creat un disconfort ...
Aș lăsa activitățile nerelevante, de umplutură.
Aș lua starea de bine cu colegele mele minunate! Aș lasa cum m-am simțit in raport cu noua direcțiunea a școlii.
Aș lua cu mine, în noul an școlar, bucuria și entuziasmul de a mă dedica copiilor, pasiunea pentru lectură și recunoștința copiilor pentru tot ceea ce fac, inclusiv dezvoltarea profesională. Aș lăsa incertitudinea ce mă apasă uneori, cu privire la viitorul educației.
Documentele pe care le avem de realizat/bucuria de a aduce zi de zi ceva nou, util, atractiv la clasă, bucuria elevilor.
E prima zi de vacanță și, împreună cu îndemnul de a se odihni vara aceasta și de a avea grijă de ei, las aici pentru profesori un fragment din ceea ce am spus și ieri la Forumul Merito de la Pucioasa, unde am fost invitată să vorbesc în deschiderea evenimentului.
„Vă mărturisesc că orice întâlnire cu profesorii este o bucurie pentru mine. Am lucrat cu mii, poate zeci de mii de profesori din țară și din alte părți ale lumii și, întotdeauna, oriunde am ținut cursuri sau am avut proiecte cu profesori – în România, în Turcia ori în Croația –, am întâlnit profesioniști, oameni cu dragoste pentru educație și pentru copii, oameni care au înțeles cât de importantă este misiunea lor.
Vă felicit că sunteți astăzi aici, la Pucioasa, din trei motive.
Primul: pentru că, acum, la final de an școlar, aveți încă energia de a fi prezenți în această sală, după un an extrem de solicitant, pe care îl putem numi anul negru al educației, un an care a adus multă frustrare, tristețe și anxietate în cancelarii.
Al doilea: pentru că urmăresc cu mare atenție ce se întâmplă în educația din România. Vă felicit pentru că ați creat o comunitate activă – comunitatea MERITO –, care, cred eu, este una închegată, vie, care a crescut de la an la an. Vă văd în fotografii, vă simțiți bine împreună, sunteți prieteni, vă întâlniți pentru a împărtăși ceea ce credeți că faceți bine. Îmi place și modul în care este structurat acest proiect. Este apreciată excelența, dar ați înțeles că ea nu trebuie doar apreciată, ci și împărtășită. Vă sfătuiesc să găsiți și alte modalități de a face acest lucru și să vă fixați noi obiective, noi frontiere și alte direcții de acțiune, pentru a nu deveni prizonierii propriului succes. Vă sfătuiesc să deveniți și mai inovatori, și mai creativi, pentru a contribui cu și mai mult impact, în această parte a voastră de responsabilitate, la ceea ce eu numesc revoluția educației. Multe țări își reformează sistemele de educație în prezent, dar, cum spunea Sir Ken Robinson, acest lucru nu este suficient. Reformele nu sunt de ajuns, pentru că o reformă încearcă să repare un model care nu mai funcționează, un model defect. Noi avem nevoie astăzi de o revoluție a educației, nu doar de o reformă. Asta înseamnă să transformăm educația în altceva: o nouă viziune, alte competențe pe care să le formăm elevilor, un alt mod de funcționare a școlilor, un alt rol al profesorului. Este nevoie de o revoluție care să corespundă nevoilor și așteptărilor lumii de astăzi și ale generațiilor excepționale de copii pe care le avem.
România are nevoie, poate mai mult decât alte state, de o revoluție a educației, deoarece se confruntă cu probleme sistemice majore: cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană a părăsirii timpurii a școlii, rezultate slabe la testările PISA, subfinanțarea sistemului, accesul inegal la educație al copiilor din mediul rural, centralizarea excesivă, lipsa reformei în formarea inițială a profesorilor, un proces didactic centrat pe memorare și pe transmiterea de informații, precum și calitatea insuficientă a managementului multor unități școlare.”
Al treilea: vă felicit pentru că nu ați renunțat la meseria de profesor într-o țară care nu își prețuiește suficient profesorii, într-un sistem de învățământ care a făcut prea puțin pentru dezvoltarea lor profesională și pentru starea lor de bine și care, dimpotrivă, a pus adesea presiune pe profesori și pe școli.
Și astfel ajung la întrebarea: de ce să alegi astăzi meseria de profesor în România?
Când m-a sunat Aurora Zamfir pentru a mă invita aici, mi-a spus că organizatorii și-ar dori să vorbesc și despre acest subiect: ce le spunem tinerilor pentru a-i atrage către această profesie și cum îi convingem pe cei mai buni dintre ei să devină profesori.
De ce să alegi o profesie despre care se vorbește mai des prin prisma problemelor decât a realizărilor? De ce să intri într-un sistem care te pune sub presiune aproape în fiecare zi? De ce să alegi o meserie în care rezultatele cele mai importante apar, uneori, după ani sau chiar decenii?
Evident, răspunsul nu este salariul. Nu este prestigiul social. Nu este confortul. Dacă acestea ar fi fost motivele principale, probabil că mulți dintre cei aflați în această sală ar fi ales un alt drum. Și totuși, sunteți aici. Și suntem mulți în școli, în grădinițe, în licee și în universități.
Am fost profesoară mulți ani, iar răspunsul meu la întrebarea „De ce să te faci profesor în România de astăzi?” este unul simplu, dar profund. Nu este o lozincă și nici un răspuns idealist. Este convingerea că merită să fii profesor pentru că ai șansa, pe care puține alte profesii o oferă, de a influența în mod direct felul în care va arăta viitorul.
Nu știm exact cum va arăta lumea peste douăzeci de ani. Nu știm ce tehnologii vor exista. Nu știm ce profesii vor apărea. Nu știm cu ce provocări se vor confrunta elevii noștri. Dar știm ceva esențial: vom avea nevoie de oameni care gândesc limpede, de oameni care învață continuu, de oameni cu discernământ, de oameni care știu să colaboreze și de oameni cu caracter.
Iar formarea unor astfel de oameni este una dintre cele mai importante misiuni pe care le poate avea o societate. Iar această misiune vă aparține dumneavoastră, profesorilor.
Și mai există ceva extraordinar pentru care merită să te faci profesor: conversația aceea de câteva minute cu un copil, pe hol, care îl poate schimba peste noapte; o întrebare bine pusă sau încrederea oferită la momentul potrivit, care îi poate schimba traiectoria vieții.
Poate că societatea nu vede întotdeauna aceste lucruri. Poate că ele nu sunt cuprinse în nicio statistică, în niciun raport și în nicio analiză, dar fiecare dintre noi poate numi un profesor care i-a schimbat viața.
Eu cred că adevărata valoare a profesiei nu vine din recunoașterea pe care o primește astăzi, ci din impactul pe care îl lasă peste ani. Recunoașterea vine mai târziu: prin telefonul primit de ziua ta sau de Crăciun de la un fost elev-problemă, care a ajuns actor la Teatrul Național și îți mulțumește pentru că a ajuns acolo datorită ție, profesorului care i-a văzut și i-a cultivat talentul.
Recunoașterea vine și în momentul în care numele tău este rostit de un ministru al sănătății într-o emisiune televizată, când spune:
„Știți, eu eram un elev extrem de timid. Nu aveam încredere în mine, nu comunicam cu colegii, până într-o zi când, pe hol, doamna profesoară de engleză m-a oprit, mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus: «Vlad, tu ești un copil foarte valoros. Ai scris o compunere la engleză care mi-a plăcut foarte mult.» Acela a fost momentul de declic pentru tot ce a urmat în viața mea.”
Pentru asta ar trebui să vrei să fii profesor în România și oriunde în lume.
Am inclus astfel de reflecții și în ultima mea carte, „Cum să ne transformăm școala”, pe care o donez acum și bibliotecii MERITO.
Vă doresc ca aceste zile petrecute la Pucioasa să vă ofere idei noi, conversații valoroase și, mai ales, încrederea că ceea ce faceți contează.”
O parte dintre profesorii participanți la eveniment au venit să facă fotografii în grădina educației.
.jpg)
Am spus de multe ori și am scris că nu mai avem ce aștepta de la un minister și miniștri adormiți în funcție, ci trebuie să ne facem singuri reforma din interior, noi în școala noastră, cu profesorii noștri, cu comunitatea noastră, pentru copiii noștri. E singura cale de a ieși din valea plângerii în care se află educația de la noi. Școlile care se mișcă în această direcție trebuie susținute, încurajate și apreciate, pentru a deveni repere și a inspira întreg sistemul.
Un sistem educațional care vrea calitate are grijă, în primul rând, de profesori. Pentru că schimbarea în educaţie depinde de ceea ce fac şi de cum gândesc profesorii. Ce s-a făcut în România pentru profesori în ultimii zeci de ani? S-a modernizat formarea lor inițială? Fac mai multă practică pedagogică pentru a intra la clase bine pregătiți? A luat cineva de pe umerii lor povara administrativă a documentelor de completat și a debirocratizat școlile? Are profesorul un salariu motivant? Există mecanisme în funcțiune care să îl sprijine pe profesor atunci când are nevoie?
