E prima zi de vacanță și, împreună cu îndemnul de a se odihni vara aceasta și de a avea grijă de ei, las aici pentru profesori un fragment din ceea ce am spus și ieri la Forumul Merito de la Pucioasa, unde am fost invitată să vorbesc în deschiderea evenimentului.
„Vă mărturisesc că orice întâlnire cu profesorii este o bucurie pentru mine. Am lucrat cu mii, poate zeci de mii de profesori din țară și din alte părți ale lumii și, întotdeauna, oriunde am ținut cursuri sau am avut proiecte cu profesori – în România, în Turcia ori în Croația –, am întâlnit profesioniști, oameni cu dragoste pentru educație și pentru copii, oameni care au înțeles cât de importantă este misiunea lor.
Vă felicit că sunteți astăzi aici, la Pucioasa, din trei motive.
Primul: pentru că, acum, la final de an școlar, aveți încă energia de a fi prezenți în această sală, după un an extrem de solicitant, pe care îl putem numi anul negru al educației, un an care a adus multă frustrare, tristețe și anxietate în cancelarii.
Al doilea: pentru că urmăresc cu mare atenție ce se întâmplă în educația din România. Vă felicit pentru că ați creat o comunitate activă – comunitatea MERITO –, care, cred eu, este una închegată, vie, care a crescut de la an la an. Vă văd în fotografii, vă simțiți bine împreună, sunteți prieteni, vă întâlniți pentru a împărtăși ceea ce credeți că faceți bine. Îmi place și modul în care este structurat acest proiect. Este apreciată excelența, dar ați înțeles că ea nu trebuie doar apreciată, ci și împărtășită. Vă sfătuiesc să găsiți și alte modalități de a face acest lucru și să vă fixați noi obiective, noi frontiere și alte direcții de acțiune, pentru a nu deveni prizonierii propriului succes. Vă sfătuiesc să deveniți și mai inovatori, și mai creativi, pentru a contribui cu și mai mult impact, în această parte a voastră de responsabilitate, la ceea ce eu numesc revoluția educației. Multe țări își reformează sistemele de educație în prezent, dar, cum spunea Sir Ken Robinson, acest lucru nu este suficient. Reformele nu sunt de ajuns, pentru că o reformă încearcă să repare un model care nu mai funcționează, un model defect. Noi avem nevoie astăzi de o revoluție a educației, nu doar de o reformă. Asta înseamnă să transformăm educația în altceva: o nouă viziune, alte competențe pe care să le formăm elevilor, un alt mod de funcționare a școlilor, un alt rol al profesorului. Este nevoie de o revoluție care să corespundă nevoilor și așteptărilor lumii de astăzi și ale generațiilor excepționale de copii pe care le avem.
România are nevoie, poate mai mult decât alte state, de o revoluție a educației, deoarece se confruntă cu probleme sistemice majore: cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană a părăsirii timpurii a școlii, rezultate slabe la testările PISA, subfinanțarea sistemului, accesul inegal la educație al copiilor din mediul rural, centralizarea excesivă, lipsa reformei în formarea inițială a profesorilor, un proces didactic centrat pe memorare și pe transmiterea de informații, precum și calitatea insuficientă a managementului multor unități școlare.”
Al treilea: vă felicit pentru că nu ați renunțat la meseria de profesor într-o țară care nu își prețuiește suficient profesorii, într-un sistem de învățământ care a făcut prea puțin pentru dezvoltarea lor profesională și pentru starea lor de bine și care, dimpotrivă, a pus adesea presiune pe profesori și pe școli.
Și astfel ajung la întrebarea: de ce să alegi astăzi meseria de profesor în România?
Când m-a sunat Aurora Zamfir pentru a mă invita aici, mi-a spus că organizatorii și-ar dori să vorbesc și despre acest subiect: ce le spunem tinerilor pentru a-i atrage către această profesie și cum îi convingem pe cei mai buni dintre ei să devină profesori.
De ce să alegi o profesie despre care se vorbește mai des prin prisma problemelor decât a realizărilor? De ce să intri într-un sistem care te pune sub presiune aproape în fiecare zi? De ce să alegi o meserie în care rezultatele cele mai importante apar, uneori, după ani sau chiar decenii?
Evident, răspunsul nu este salariul. Nu este prestigiul social. Nu este confortul. Dacă acestea ar fi fost motivele principale, probabil că mulți dintre cei aflați în această sală ar fi ales un alt drum. Și totuși, sunteți aici. Și suntem mulți în școli, în grădinițe, în licee și în universități.
Am fost profesoară mulți ani, iar răspunsul meu la întrebarea „De ce să te faci profesor în România de astăzi?” este unul simplu, dar profund. Nu este o lozincă și nici un răspuns idealist. Este convingerea că merită să fii profesor pentru că ai șansa, pe care puține alte profesii o oferă, de a influența în mod direct felul în care va arăta viitorul.
Nu știm exact cum va arăta lumea peste douăzeci de ani. Nu știm ce tehnologii vor exista. Nu știm ce profesii vor apărea. Nu știm cu ce provocări se vor confrunta elevii noștri. Dar știm ceva esențial: vom avea nevoie de oameni care gândesc limpede, de oameni care învață continuu, de oameni cu discernământ, de oameni care știu să colaboreze și de oameni cu caracter.
Iar formarea unor astfel de oameni este una dintre cele mai importante misiuni pe care le poate avea o societate. Iar această misiune vă aparține dumneavoastră, profesorilor.
Și mai există ceva extraordinar pentru care merită să te faci profesor: conversația aceea de câteva minute cu un copil, pe hol, care îl poate schimba peste noapte; o întrebare bine pusă sau încrederea oferită la momentul potrivit, care îi poate schimba traiectoria vieții.
Poate că societatea nu vede întotdeauna aceste lucruri. Poate că ele nu sunt cuprinse în nicio statistică, în niciun raport și în nicio analiză, dar fiecare dintre noi poate numi un profesor care i-a schimbat viața.
Eu cred că adevărata valoare a profesiei nu vine din recunoașterea pe care o primește astăzi, ci din impactul pe care îl lasă peste ani. Recunoașterea vine mai târziu: prin telefonul primit de ziua ta sau de Crăciun de la un fost elev-problemă, care a ajuns actor la Teatrul Național și îți mulțumește pentru că a ajuns acolo datorită ție, profesorului care i-a văzut și i-a cultivat talentul.
Recunoașterea vine și în momentul în care numele tău este rostit de un ministru al sănătății într-o emisiune televizată, când spune:
„Știți, eu eram un elev extrem de timid. Nu aveam încredere în mine, nu comunicam cu colegii, până într-o zi când, pe hol, doamna profesoară de engleză m-a oprit, mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus: «Vlad, tu ești un copil foarte valoros. Ai scris o compunere la engleză care mi-a plăcut foarte mult.» Acela a fost momentul de declic pentru tot ce a urmat în viața mea.”
Pentru asta ar trebui să vrei să fii profesor în România și oriunde în lume.
Am inclus astfel de reflecții și în ultima mea carte, „Cum să ne transformăm școala”, pe care o donez acum și bibliotecii MERITO.
Vă doresc ca aceste zile petrecute la Pucioasa să vă ofere idei noi, conversații valoroase și, mai ales, încrederea că ceea ce faceți contează.”
O parte dintre profesorii participanți la eveniment au venit să facă fotografii în grădina educației.
.jpg)
