Nu sunt de acord cu examenul de admitere la liceu!

Nu sunt de acord cu introducerea unui examen de admitere la liceu după Evaluarea Națională. Un copil de 14–15 ani nu are nevoie de două filtre succesive pentru a-și continua educația, ci de șanse reale de a-și descoperi și dezvolta potențialul. Mă tem că această măsură va accentua competiția, meditațiile și inegalitățile dintre copii și va transforma și mai mult școala într-o cursă pentru accesul la liceele „bune”.

Educația nu ar trebui să însemne tot mai multe bariere, ci mai multe șanse pentru fiecare copil. Un sistem bun nu ar trebui să investească toate mecanismele de evaluare în selecție. Avem nevoie de evaluări care să ne spună ce știe copilul, ce nu știe și cum îl putem ajuta să progreseze, nu doar în ce liceu poate intra.

În loc să facă ceea ce ne sugerează OECD – să desființeze sau să regândească examenul de Evaluare Națională –, ministerul mai adaugă un examen, pentru că „așa scrie în lege”. Am avertizat atunci când a fost adoptată că această nouă lege este prost concepută și că va înrăutăți și mai mult starea învățământului românesc. Iată că se întâmplă din nou, după metodologia proastă a concursului pentru funcția de director. Și, din păcate, se va continua pe aceeași linie.

Nu scăpăm de testele standardizate

 

Un oficial din MEC a declarat recent următoarele:

„Din 2030, va deveni obligatorie folosirea unei platforme naționale de evaluare, cu aproximativ 200.000 de itemi, care va permite testări sumative la nivel de școală sau județ, după modelul țărilor nordice, cu comparații între rezultate și medii.

Contractul de finanțare a platformei a fost semnat săptămâna trecută, termenul oficial de implementare fiind 2029.”

Referitor la această declarație, am următoarele întrebări:

1. I-a întrebat cineva și pe profesori și pe specialiști în educație dacă sunt de acord cu obligativitatea utilizării testelor standardizate? Cele mai performante țări în educație au înlăturat sau au redus utilizarea testelor standardizate în sistemul lor de învățământ pentru că analizele au concluzionat că nu sunt eficace. Am scris despre acest subiect AICI și AICI și în alte locuri.

2. Care model al țărilor nordice va fi urmat? Nu există unul. În țările nordice astfel de platforme sunt utilizate pentru a-i sprijini și consilia pe profesori și pentru a îmbunătăți calitatea educației și a asigura progresul fiecărui copil: test → identificarea lacunelor → intervenție pedagogică → progres. La noi platforma va fi utilizată pentru ierarhizare: test → comparație → clasament → presiune asupra școlii/profesorului.

3. Care este firma câștigătoare a contractului? 

4. În loc să dăm atâția bani pe o platformă nu mai bine investim în FORMAREA profesorilor pe teme de evaluare formativă, furnizare de feedback individualizat, corelarea evaluării cu competențele menționate în curriculum și utilizarea standardelor în evaluare ?

ONU și starea de bine a elevilor

Mă bucur să constat că ideile mele se pliază pe concluziile unor rapoarte internaționale ale unor organizații de prestigiu.

Iată mai jos un fragment referitor la starea de bine a elevilor din  raportul ONU "Curriculum, pedagogie si evaluare - elemente ale dreptului la educatie" , Geneva 18 iunie2026:

„Prioritizarea stării de bine în detrimentul goanei după performanță

19. Numeroasele contribuții primite, precum și discuțiile Raportorului Special cu tinerii, inclusiv în timpul vizitelor în diferite țări, confirmă fără echivoc faptul că evaluarea sumativă, axată pe note, precum și volumul mare de muncă asociat acesteia reprezintă o sursă principală de stres, prejudicii emoționale și dezangajare, chiar și în sistemele care recunosc în mod oficial drepturile copiilor.

20. Presiunea obținerii performanței, predarea orientată exclusiv spre teste și un mediu școlar competitiv sunt exemple de practici educaționale care afectează negativ starea de bine și stima de sine a elevilor și pot încălca dreptul acestora la odihnă și joacă. 21. Comitetul pentru Drepturile Copilului a remarcat faptul că mulți copii din întreaga lume sunt privați de acest drept din cauza accentului pus pe succesul academic formal. De exemplu, programa școlară și orarul zilnic nu recunosc adesea necesitatea jocului, a recreerii și a odihnei sau nu prevăd suficient timp pentru acestea; utilizarea metodelor pedagogice formale sau didactice nu valorifică oportunitățile oferite de învățarea activă prin joc, iar practicile de evaluare formală creează presiune pentru obținerea performanței educaționale. 22. Același Comitet a subliniat în numeroase observații finale că elevii nu ar trebui suprasolicitați cu teme și sarcini școlare, că volumul lor de studiu trebuie să corespundă vârstei și capacităților lor și că aceștia trebuie să dispună de suficient timp pentru odihnă și hobby-uri, precum și de acces la joc liber, nestructurat și imaginativ și la activități recreative în timpul programului școlar. În unele cazuri, Comitetul a remarcat că presiunea socială de a excela din punct de vedere academic, combinată cu utilizarea excesivă a smartphone-urilor și cu o lipsă gravă de timp liber și de spații sigure pentru petrecerea timpului liber, joacă și exercițiu fizic pentru copii, impune statelor părți să ia măsuri, precum programe de conștientizare și campanii publice, pentru a schimba percepția și atitudinile față de odihnă, timp liber și joacă, considerate factori esențiali pentru dezvoltarea copiilor.

Acesta a recomandat eliminarea treptată a practicilor, inclusiv a măsurilor de testare, care contribuie la nivelurile ridicate de stres resimțite de elevi din cauza presiunii academice și asigurarea unui mediu de învățare creativ de care copiii să poată beneficia.”

Raportul poate fi citit AICI

Curs online pentru candidații la funcția de director de școală

Pentru că m-ați întrebat mulți dacă mai organizez un curs, iată-l. Am un număr limitat de locuri ce vor fi ocupate în ordinea înscrierilor. Vom elabora pas cu pas planul managerial cerut la proba de interviu, conform metodologiei MEC. Nu e deloc ușor, e nevoie de îndrumare.

 Pentru înscriere, trimiteți mesaj la anca_tirca@yahoo.com, vă voi da detaliile. Vă aștept!

L.E. Locurile s-au ocupat la două zile după anunț. Mai am o grupă pe 24 august.

L.E. Locurile din 24 august sunt sold out.

Despre standardele de evaluare pe discipline

 

În sfârșit, cu mare întârziere, avem standarde naționale de evaluare pe discipline, elaborate în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Asta înseamnă că notele ar trebui să fie acordate pe baza unor descriptori de performanță comuni, utilizați în toate școlile. Ca urmare, așa cum scriam într-o postare pe blog în urmă cu câțiva ani, o notă de 8 la Limba și literatura română, pentru aceeași competență din curriculum, ar trebui să însemne același nivel de performanță atât în București, cât și într-un sat din nordul țării sau din Delta Dunării.

Există însă două probleme majore. Prima ține de calitatea standardelor. Deocamdată nu știm cât de bine sunt construite și cât de valide sunt din perspectiva teoriei evaluării. Aștept punctele de vedere ale specialiștilor în evaluare educațională. Analiza pe care am realizat-o cu sprijinul ChatGPT e destul de critică și a evidențiat probleme majore și limitări serioase ale documentelor, în ceea ce privește aplicabilitatea, formularea, claritatea și validitatea descriptorilor; voi reveni asupra acestui subiect într-o postare separată.

A doua problemă este lipsa formării profesorilor pentru utilizarea acestor standarde. Este nevoie de cursuri care să includă exemple concrete de probe de evaluare, aplicarea descriptorilor și exerciții de notare pe lucrări reale, pentru a asigura o interpretare unitară. Dacă standardele vor fi introduse din această toamnă, mă întreb când vor mai putea fi organizate aceste programe de formare? E ușor să dai vina pe profesori că sunt împotriva schimbărilor, fără să te întrebi cât de bine sunt pregătiți pentru a le face.

În plus, ar fi util ca ministerul să prezinte public rezultatele pilotării standardelor. Înainte de implementarea lor la nivel național, este firesc să existe un raport care să arate ce dificultăți au fost identificate în pilotare și ce modificări au fost aduse documentelor în urma acestui proces.

 

Concursul pentru directori: provocările probei de interviu

 

Avem metodologia de concurs aprobată și, fie că ne place, fie că nu (mie nu prea; am scris de ce pe blog și aici, pentru că aveam alte așteptări), trebuie să ne raportăm la ea pentru ocuparea posturilor de directori de școli. Forma actuală este mai clară decât cea inițială. Cel puțin grilele de evaluare sunt relativ corect elaborate și nu mai regăsim amestecul de termeni din prima variantă.

Din păcate, acest concurs va evalua într-o mică măsură viziunea managerială a candidaților și competențele lor privind orientarea strategică a unei școli. Va evalua, mai degrabă, capacitatea – sau, dacă vreți, îndemânarea – de a pune cap la cap elemente deja existente, elaborate de alți directori, și de a realiza un plan managerial pentru un an școlar. Va fi doar un exercițiu de concurs, deoarece, odată ajunși directori, candidații își vor elabora propriul PDI, în acord cu viziunea lor educațională, și, implicit, un alt plan managerial. Cred că acum înțelegeți de ce mă apucă furia când mă gândesc la persoanele care au scris capitolul referitor la managementul școlilor din Legea învățământului preuniversitar, capitol care a impus organizarea concursului în forma în care se desfășoară în acest an.

Vor apărea următoarele situații:

1. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are un PDI bine elaborat, cu ținte strategice corect formulate, iar datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior sunt publice. Fiind parte a organizației, candidatul cunoaște punctele tari și punctele slabe ale școlii. El va elabora un plan managerial care va conține, în secțiunea dedicată dezvoltării școlii, operaționalizarea țintelor strategice din PDI. Aceasta este situația ideală.

2. Candidatul provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are însă un PDI deficitar elaborat, cu ținte strategice formulate necorespunzător. Datele necesare analizei diagnostice pentru anul anterior nu sunt publice, însă candidatul le cunoaște, deoarece lucrează în școală. Întrebarea este: cum va elabora un plan managerial pornind de la obiective strategice formulate greșit?

3. Candidatul nu provine din școala pentru al cărei post de director candidează. Școala are PDI-ul publicat pe site. Dacă documentul este bine elaborat, ne aflăm în situația descrisă la punctul 1; dacă nu, în cea de la punctul 2. Problema majoră va fi însă realizarea analizei diagnostice, dificilă pentru o persoană din afara organizației, mai ales atunci când datele privind rezultatele școlare, frecvența, promovabilitatea și resursele nu sunt publice.

Ministerul Educației și Cercetării ar trebui să solicite tuturor școlilor să publice și ultimul raport CEAC sau raportul de analiză a activității aferent anului școlar 2025–2026. Fără aceste informații, șansele candidaților nu sunt egale.

În concluzie, cei mai bine pregătiți pentru proba de interviu vor fi candidații care cunosc teoria managementului strategic al școlii, pot aprecia dacă un PDI este bine elaborat sau nu și știu cum se operaționalizează, pentru durata unui an școlar, țintele strategice în obiective specifice, activități, resurse, termene, responsabilități, indicatori de performanță și modalități de evaluare. La fel de important este să cunoască structura și logica unui plan managerial bine construit.

Și, pentru că mulți mă întrebați, este posibil să mai organizez un curs de pregătire pentru proba de interviu, undeva în lunile august sau septembrie.

Ce să facă decidenții pentru starea de bine a profesorilor

Au descoperit și alții ceea ce spun de câțiva ani: starea de bine a profesorilor este o prioritate a oricărui sistem de educație. În timp ce unii dintre cei care vorbesc azi despre starea de bine a profesorilor se gudurau pe lângă cei care au avut puterea în educație în ultimii zece ani, eu i-am criticat pe decidenți pentru că nu s-a făcut nimic pentru starea de bine a profesorilor nici în pandemie, nici după. Am inițiat o serie de cursuri pentru profesori pe tema stării de bine, am lucrat și am vorbit cu mii de profesori și am căutat să îi sprijin cât am putut. În cărțile mele am inclus exemple despre ceea ce fac alte țări, mai exact despre măsurile pe care guvernele altor state le adoptă pentru a se asigura că profesorii sunt sprijiniți și motivați să lucreze cu drag în școlile lor. Iată câteva exemple:

- cursuri de formare pe tema stării de bine a profesorilor organizate gratuit de către minister;

- ghiduri, broșuri și alte materiale resursă create de universități;

- coaching și sprijin regulat;

- program de lucru mai relaxat;

- reducerea birocrației și a poverii administrative;

-consiliere psihologică gratuită;

- programe de mentorat pentru debutanți;

- flexibilizarea programului de lucru;

- programe de sănătate și wellness, care pot include abonamente la activități sportive, controale medicale periodice și ateliere de gestionare a stresului;

- recunoașterea publică a meritelor profesorilor;

- helpline pentru profesori;

- resurse online, platforme și planuri de lecții disponibile gratuit;

- granturi pentru școli pentru recuperarea pierderilor în învățare;

- angajarea de personal suplimentar în școli, inclusiv consilieri;

- granturi pentru profesori pentru implementarea de strategii inovatoare de predare, dezvoltare profesională, sprijin pentru STEM, materiale necesare la clasă etc.;

- o sală/loc de relaxare în școală.

Multe dintre aceste măsuri se regăsesc, în forme diferite, în sisteme educaționale precum cele din Finlanda, Singapore, Canada, Irlanda, Scoția și Estonia, unde accentul este pus nu doar pe performanța elevilor, ci și pe starea de bine și satisfacția profesională a cadrelor didactice.

Găsiți exemple în cartea „Hai cu starea de bine în școală!”, Editura Corint, 2022, pag.47-51 și 78

Examenele s-au terminat, așteptăm analizele

S-au terminat examenele, avem rezultatele și, așa cum scriu de câțiva ani, dacă am avea decidenți responsabili, pe lângă statisticile privind notele și ratele de promovare ar trebui să urmeze analize serioase, la nivelul întregului sistem, realizate de Ministerul Educației și de instituțiile sale abilitate. Așa procedează o instituție care este cu adevărat accountable, care dă socoteală pentru deciziile și rezultatele sale. Pentru asta se află acolo, în serviciul public.

Părinții, profesorii, experții și toți cei interesați de educație ar dori să citească, în perioada următoare, analize privind competențele evaluate prin aceste examene: ce s-a evaluat și ce nu din mult invocatul profil de competențe al absolventului, care dintre aceste competențe au fost dezvoltate la nivel de sistem și care nu, care sunt cauzele eșecului unui număr mare de elevi și ce măsuri sunt propuse pentru ameliorarea situației în viitor. Am dori să știm și ce compatibilitate există între notele la examene și mediile la disciplinele de examen din parcursul școlar, dacă existe decalaje mari sau nu.

În plus, având în vedere cantitatea uriașă de date colectate periodic de la școli, am dori să știm ce s-a întâmplat cu cei 14.600 de elevi, adică 9% din generație, care nu se regăsesc pe listele candidaților înscriși la Evaluarea Națională, deși figurau ca înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului școlar 2025–2026. Au fost 162.616 elevi înscriși în clasa a VIII-a, însă doar aproximativ 148.000 au fost înscriși la Evaluarea Națională. Unde sunt ceilalți? Ce s-a întâmplat cu ei? Avem din nou de-a face cu „fenomenul Brăila”, adică situații în care elevii sunt descurajați sau chiar li se interzice să se înscrie la Evaluarea Națională pentru a nu afecta rata de promovare a școlii sau a județului?

În câte școli procentele de promovare reflectă cu adevărat realitatea din comunitățile pe care le deservesc? Poți să te lauzi cu o promovare de 100% la Evaluarea Națională în condițiile în care – caz real, la Școala Gimnazială Dor Mărunt din județul Călărași, directoare doamna Mariana Stan, premiată ca Directoarea Anului de către AVE în 2025 – ai 58 de elevi în clasa a VIII-a, dar doar 15 se prezintă la examen și îl promovează? Unde sunt ceilalți 43 de copii și de ce nu au participat la examen?

Astfel de întrebări și de analize ne-am dori să regăsim în rapoartele realizate de școli, inspectorate și Ministerul Educației, dar și în presa preocupată de educație.

De asemenea, societatea românească ar avea dreptul să afle de ce 67.600 de elevi, adică 36,8% dintr-o generație, nu au fost înscriși la examenul de bacalaureat în 2026. Cu alte cuvinte, dacă în anul 2013 au început școala 183.633 de copii, doar aproximativ 116.000 au ajuns să susțină examenul de bacalaureat (sursa: EduPedu). Ce s-a întâmplat pe parcurs cu ceilalți?

Totodată, societatea ar trebui să primească informații despre modul în care s-au desfășurat examenele: cum au fost organizate, ce a funcționat și ce nu în procesul de evaluare, cum au fost gestionate condițiile de caniculă din sălile de examen, ce efect au avut contestațiile și ce măsuri vor fi luate pentru ca problemele apărute în această sesiune să nu se mai repete.

Ne-am dori să vedem și o strategie pe termen lung pentru schimbarea evaluării externe, construită pe baza recomandărilor OECD. România are o problemă majoră în acest domeniu și nu o mai putem ignora. 

Poate că nu ar fi rău să se reia conversația despre ce înseamnă o școală bună și cum o astfel de școală nu este neapărat una cu rezultate remarcabile la examene, ci una care asigură progresul fiecărui copil al său, atât pe plan academic, cât și socio-emoțional. Prin urmare, ar trebui să ne uităm în analize la datele de intrare ale elevului în școala respectivă și la cele de ieșire și să vedem dacă avem valoare adăugată.

Din păcate, așa cum nu am avut astfel de analize nici în anii precedenți, mă tem că nu le vom avea nici anul acesta. Capacitatea instituțională a Ministerului Educației și a inspectoratelor de a monitoriza, evalua și învăța din ceea ce se întâmplă în școli este, din păcate, aproape inexistentă.

La finalul acestor examene și odată cu afișarea rezultatelor, vreau să îi felicit pe toți copiii care au susținut Evaluarea Națională și examenul de bacalaureat în acest an. Pe toți, indiferent de notele obținute. Nu doar cei care au luat nota 10 merită recunoaștere.

Îi felicit și pe profesorii care i-au pregătit, precum și pe părinții care le-au fost alături. Vorbim despre generații de tineri care au trecut prin pandemie, prin schimbări succesive și adesea incoerente ale politicilor educaționale, prin greva profesorilor și prin numeroase întreruperi ale activității școlare.

Vorbim despre profesori care, de multe ori, nu au fost sprijiniți, ci lăsați să se descurce singuri într-un sistem care îi plătește insuficient, îi încarcă excesiv cu sarcini administrative și îi obligă să se adapteze permanent unor schimbări haotice, venite de sus.

Vorbim și despre părinți preocupați de viitorul educației din România și obligați, de multe ori, să compenseze din resurse proprii lipsurile cronice ale sistemului.

Copiii, profesorii și părinții merită, fiecare în parte, aprecierea noastră. Fără efortul lor, astăzi cu greu am mai putea vorbi despre existența unui sistem de educație funcțional în România.

Le doresc tuturor să se odihnească în perioada următoare și să își regăsească energia pentru un nou început în septembrie.

Vacanță frumoasă copiilor, profesorilor și părinților din România!

La o vorbă de educație cu profesorii

Acum două zile am stat la o vorbă de educație cu profesorii care s-au înscris la un webinar, un moment bun pentru a fi împreună în grădina virtuală a educației. Am vorbit despre ce înseamnă starea de bine a profesorilor, care sunt factorii care o blochează, cum o putem aduce la clase și în școală. Am simțit că profesorii au nevoie să stea de vorbă cu cineva despre temerile pe care le au, despre decizii pe care trebuie să le ia și despre întrebările pe care și le pun. Și, pentru că anul școlar tocmai s-a încheiat, le-am propus un moment de reflecție de tipul carry forward/ leave behind, ce luăm cu noi, ce lăsăm în urmă. Am început întâlnirea cu aceste întrebări:

Ce ți-a plăcut în acest an școlar și ai lua cu tine în următorul?

Ce nu ți-a plăcut și ai lăsa doar acolo?

Iată câteva răspunsuri:   

Aș lua relația bună pe care o am  cu elevii, aș lăsa numărul prea mare de ore.

Rutina din fiecare  dimineață aș lua și nu aș lua niciun auxiliar la clasă.

Aș lua intervențiile de literație și aș lăsa oboseala.

Aș lua Parteneriatul Detectivi în misiune-  Pe urmele lui Sherlock Holmes . Nu aș lua oboseala.

Momentele de conectare cu colegii.

As lua relatia deosebita cu parintii elevlor mei (Clasa pregtitoare) si as lasa oboseala.

Sinceritatea si inocența elevilor/ aș lăsa in urmă zilele in care fac totul in grabă. 

Aș lua  reușitele, performanțele școlare. Situații în care am reușit să cresc un copil pe diferite aspecte, comportament, relaționare.

Aș continua: formare profesională în străinătate. Aș lăsa în urmă hârtiile și situațiile inutile

Nu as lua hartiile.

Aș lua momentul artistic pregătit pentru colegii mei împreună cu toți elevii din școală- de ziua profesorului. Aș lăsă momentele neplăcute legate comportamentul elevilor în raport cu profesorii.

As lua activitatile cu cei mici si le-as imbunatati.

Păstrez bucuria, las oboseala și hartiile inutile.

Aș lua prietenia și sprijinul unor colegi, colaborarea frumoasă și momentele care mi-au adus bucurie și încredere.

În schimb, nu aș lua momentele în care domnul director mă întreba de fiecare dată câți elevi am și număra elevii. Au fost situații care mi-au creat un disconfort ...

Aș lăsa activitățile nerelevante, de umplutură.

Aș lua starea de bine cu colegele mele minunate! Aș lasa cum m-am simțit in raport cu noua direcțiunea a școlii.

Aș lua cu mine, în noul an școlar, bucuria și entuziasmul de a mă dedica copiilor, pasiunea pentru lectură și recunoștința copiilor pentru tot ceea ce fac, inclusiv dezvoltarea profesională. Aș lăsa incertitudinea ce mă apasă uneori, cu privire la viitorul educației.

Documentele pe care le avem de realizat/bucuria de a aduce zi de zi ceva nou, util, atractiv la clasă, bucuria elevilor.

Ce mi-a plăcut și iau cu mine: faptul că, în ciuda navetei zilnice de 140 km și a tuturor provocărilor, am reușit să fiu alături de copii și să îi încurajez să rămână la școală. Iau cu mine fiecare progres, fiecare zâmbet și satisfacția că munca mea a făcut o diferență.

Ce nu mi-a plăcut și las în urmă: oboseala, drumurile lungi și momentele în care am simțit că nu pot face mai mult pentru toți copiii. Le las în urmă și merg mai departe cu speranța că anul viitor va aduce și mai multe reușite.

Diferența dintre București și Călărași

 

Avem rezultatele la Evaluarea Națională, un examen despre care spun de multă vreme că ar trebui desființat, așa cum a recomandat, de altfel, și OECD încă din 2017:

„Având în vedere consecințele negative ale actualelor examinări naționale asupra învățării, motivației și evoluției elevilor, este importantă creșterea calității lor. Ca o primă prioritate, România ar trebui să îmbunătățească calitatea și echitatea evaluării naționale pentru clasa a VIII-a, ținând cont de miza importantă a acesteia pentru viitorul parcurs educațional al elevilor. Pe viitor, România ar trebui să revizuiască parcursurile școlare și certificarea de la nivelul învățământului secundar, luând în considerare inclusiv posibilitatea eliminării evaluării naționale pentru clasa a VIII-a.” (OECD, Studiu privind evaluarea și examinarea în domeniul educației – România, 2017).

Mă uit la statistica potrivit căreia Bucureștiul ocupă primul loc, cu o medie generală la Evaluarea Națională de 7,68, iar județul Călărași se află pe ultimul loc, cu media 5,79. O diferență de aproape două puncte, care nu reprezintă doar un simplu clasament.

Diferența dintre București și Călărași este, de fapt, diferența dintre două Românii educaționale.

În România reprezentată de București, majoritatea elevilor au acces la școli bine dotate, la profesori calificați pentru aproape toate disciplinele, fac meditații, merg în centre educaționale și biblioteci, participă la activități extracurriculare și beneficiază de părinți care investesc timp și resurse în educația lor.

În România din Călărași, mai ales în mediul rural, mulți copii trăiesc și învață în comunități sărace, depopulate și lipsite de oportunități. Școlile se confruntă cu un deficit de cadre didactice, mulți elevi fac naveta zeci de kilometri, nu beneficiază de sprijin educațional din partea familiei și nici nu se pune problema meditațiilor, deoarece numeroase familii reușesc cu greu sau chiar nu reușesc să le asigure copiilor o masă caldă în fiecare zi. Pentru multe dintre aceste familii, grija zilei de mâine este mai apăsătoare decât preocuparea pentru educație.

Rezultatele de la Evaluarea Națională reflectă toate aceste realități. Ele măsoară nu doar nivelul de cunoștințe al elevilor, ci și diferențele de șanse dintre comunități. Acesta este unul dintre principalele puncte slabe ale sistemului nostru de educație: lipsa investițiilor suplimentare în școlile din mediul rural și absența unor politici publice coerente care să reducă abandonul școlar și să sprijine familiile vulnerabile.

Este cumplit ceea ce se întâmplă astăzi în România. Un copil nu ar trebui să aibă șanse diferite la o educație de calitate doar pentru că s-a născut într-un sat din Călărași și nu într-un cartier din București.